Luni, 27 februarie, la ora 19.00, va avea loc o discuție în baza romanului Casa mai multor primăveri, de Alexandru Bordian, apărut în colecția Rotonda. Alături de autor, vor participa Marius Chivu, Nona Rapotan, Suzana Tănase. Va modera: Emilian Galaicu-Păun.

Cartea mai multor primăveri a apărut cu două zile înainte de marea invazie a Rusiei în Ucraina și a prevestit, întâmplător sau nu, câteva dintre elementele acestui război. Scrisă ca delirul fiului unui dictator estic, inspirat din figura lui Putin, romanul conține pagini întregi de Z, precum și câteva crize ale zahărului. Cum se vede acest volum după un an? Aceasta va fi tema discuției de luni.

„În al doilea său volum, da, incredibil, Alexandru Bordian n-are state vechi ca scriitor, acesta nu face altceva decât să ia în răspăr canoanele literaturii și să se joace cu ele până la limita suportabilității. Un joc al metaforelor din care cititorul câștigă ore de bună-dispoziție și o clarviziune pe care o declarase pierdută cândva. Utopie care pe alocuri este chiar distopie, Casa mai multor primăveri este, în fapt, rescrierea în cheie parodică a istoriei spațiului sovietic din ultima sută de ani. O istorie apăsătoare, căreia i-au căzut victime milioane de oameni; supraviețuitorii sunt cei care trebuie să povestească, să (re)scrie istoria după cum îi lasă memoria (afectivă?).” (Nona Rapotan)

Alexandru BORDIAN (n. 18 iunie 1988, la Ocnița, Republica Moldova) este scriitor și jurnalist. A debutat cu romanul Casa Inglezi, Paralela 45, 2018, distins cu Premiul Municipal pentru Tineret (categoria Literatură) și Premiul revistei de proză și arte vizuale „Quadrat” pentru „cel mai bun debut al anului”. Tot în 2018, a fost nominalizat pentru premiul „Tânărul Prozator al Anului” în România și la Festival du Premier Roman din Chambery, Franța. Marius Chivu (în Dilema Veche) a inclus romanul Casa Inglezi în lista celor mai bune debuturi literare ale anului 2018 din România. Din 2018 Alexandru Bordian este jurnalist la Radio Europa Liberă. În 2022, îi apare romanul Casa mai multor primăveri la Editura Cartier. Volumul a fost nominalizat pentru premiul „Tânărul Prozator al Anului” în România.

Marius CHIVU este scriitor și ziarist. Colaborează cu Dilema Veche, Elle, radio seven și alte publicații. Cea mai recentă carte pe care a coordonat-o este antologia de proză scurtă Kiwi (Polirom, 2022).

Nona RAPOTAN este editor coordonator BookHub. Cea mai recentă carte: 33 de spectacole (Lebăda Neagră, 2021).

Suzana TĂNASE este scriitoare română stabilită în Canada. Cea mai recentă carte: Oameni fără piele (CDPL, 2022).

Emilian GALAICU-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris, Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

Evenimentul este organizat de către Editura Cartier în colaborare cu Librăriile Cărturești.

Casa mai multor primăveri (roman), de Alexandru Bordian (Rotonda). Broșată, 132 pag. Preț: 29 RON/ 119 MDL

Găsiți cartea în toate librăriile bune din România și Republica Moldova. De asemenea, poate fi comandată și online. Livrăm oriunde-n lume:

https://carturesti.ro/carte/casa-mai-multor-primaveri-1597198066?p=1
Intră în cărți pe cartier.md
Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier și pe facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.