Casa de Editură Max Blecher, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, vă invită vineri, 24 octombrie 2025, de la ora 18:00, în Wenge Bistro (Botoșani, str. Octav Onicescu nr. 9), la lansarea volumelor „Inoxidabil”, de Constantin Iftime, și „Medusa”, de Rita Chirian. Evenimentul va fi moderat de Vlad Sibechi.

Constantin Iftime (n. 1957) a publicat volumele de poezie „Vreau altă realitate. Artă, merg pe mâna ta” (2012), „Elefantul de câmpie” (2014) și „Zlătunoaia pentru toți” (2014), strânse în antologia „Aici nu va mai fi liniște oricum” (2016), romanul „Copiii sălbatici” (2016), „Eseul carnivor” (2013) și „Confesiuni violente (convorbiri cu Nicolae Breban)” (1994). Volumul „Inoxidabil” a apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2024.

Rita Chirian (n. 1982) este doctor în Litere, cu teza „Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste” (2012), scrie cronică și eseu și a tradus cărți din limbile franceză și engleză. A publicat volumele de poezie: „Sevraj” (2006), „poker face” (2010), „ Asperger” (2012) și „Casa fleacurilor” (2016) și „Medusa” (2024).

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.