Aurel Pantea, poetul pe care Al. Cistelecan îl numește „ultimul taliban al modernismului”, împlinește astăzi 67 de ani.

Laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe 2017, distincție primită în ianuarie anul trecut, la Botoșani, Aurel Pantea este descris în continuare de Al. Cistelecan (în prefața volumului din care o să și preiau cele trei texte, „Negru pe negru”, apărut la Editura Limes, Cluj-Napoca, în 2009) după cum urmează:

„…ultimul disprețuitor fățiș de cititori (contând și el, firește, pe faptul că disprețul incită, stârnește; că poate fi, așadar, o strategie negativă de seducție, prin respingere, prin ignorare, prin descurajare; dar asta presupune un concept cam feminin de cititori, ceea ce poate nu-i chiar așa, chiar dacă e obligatoriu să te porți cu cititorul ca și cu o femeie).

El nu vorbește trăgând cu un ochi la cititor și cu altul la vedeniile din față, ci cu ambii ochi ațintiți fix și febril la vedenie.”

Să „vedem” și noi, împreună cu Aurel Pantea, câteva dintre aceste „vedenii”.

***

Bărbatul din fața mea, pe stradă,
aude și el
liniștea, și el, cu siguranță
merge pe un roșu bulevard, acum negru
ambasador pe un bulevard roșu, coboară și el
în foșnete de catifele, atinge și el destule
spectre, ricanează și el și urlă
lângă obrazul moale al bestiei, adesea lângă
obrazul ei ca o reclamă sumară
a lui nu, el de asemenea are în el
o stea murdară,
și el caută în buzunarele zilei
bancnota de gudron cu portretul
timpului ce se înghesuie, poate să audă chiar omorul
stelei din mine și glasul lui nu, umblând
să închidă, să acopere, să înfunde, să îngroape,
toate gesturile exprimă prezența
omului fără regn

***

Bărbați într-o berărie. Tonuri
brune înconjurate
de geamuri ude. Aici totul devine lichid.
Pe alocuri cresc tinere reverii. Toți
l-au văzut pe nu. A-l simți
și a continua, totuși. Unul vorbește
foarte aproape de mine, duhoarea gurii
îmi spune ceva despre mortul
pe care îl ține îngropat. El
va învinge. Mușchi, grimase, clipiri, fond vânăt.
Prea puțin pentru a vorbi de fețe. Timpul
mănâncă la o masă îmbelșugată, își consolidează
senioriile. Conceptele negative devin
borțoase de atâta viață.
La noapte fiecăruia îi va răsări steaua: precisul,
strălucitorul semn minus
va presăra peste tot
lumea lui nu

***

E foarte simplu: ești disperat, nu mai suporți
arătarea densă, opacitatea, tăcerea feroce, hrănindu-și fiul,
nimicitorul cu gura mută,

un fel de înfloritoare disperare,
și chemi, de exemplu, un vecin și

îl pui să-ți povestească. Și vezi, în secvențele vieții lui –

toți sunt narativi – cili vibratili, atacându-l, pofta lor,
în mijlocul fericirii cu care îți povestește – moartea
înaintând în povestea lui,

printre foarte firești întâmplări.

Foto credit Aurel Pantea:    http://proalba.ro/13-noiembrie-aurel-pantea-isi-va-lansa-cartea-in-urma-se-sting-toate-luminile-in-cadrul-unui-eveniment-literar-desfasurat-la-aiud

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment