Sunt foarte multe cereri de publicare sosite la „Poșta redacției”, așa că, pentru a nu mări foarte mult timpul de așteptare, voi continua un timp să dau „run” la texte aproape în fiecare zi. Astăzi facem cunoștință cu Diana Dumitraciuc (născută în 1982, în Botoșani), care mi-a trimis cinci texte, din care am ales doar trei.

Poate că le-aș fi postat pe toate cinci, însă au fost în celelalte două unele formulări care mi s-au părut nereușite (cum ar fi cea cu rimă „involuntară” din poemul „XO”, „infinitul începe dumnezeieşte dar se sfârşeşte în coadă de peşte”, sau mesajul testamentar care nu mi-a înmuiat deloc inima din poemul, ca să vezi, „testament”, „iar inima, să o lăsaţi întâi să-şi recite ultima poezie”). Hai, Diana, că poți mai mult decât chestii dintr-astea fumate până și pe poezie.ro! Ai demonstrat-o cu poemul „3 2 1”, care mi s-a părut cel mai reușit din tot grupajul.

Înainte de toate, să vedem însă ce zice nota biografică trimisă de Diana:

„Absolventă a Facultăţii de Matematică a Universităţii Al. I. Cuza Iaşi, profesor de matematică pentru un an, iar în prezent, activitate în domeniul financiar, în Bucureşti, după patru ani petrecuţi în Praga, la aceeaşi corporaţie.

Debutul  în poezie are loc în revista Hyperion-caiete botoşănene, nr. 2, din 2003 şi în 2009, cu volumul Sunt ca să fiu,  Ed. Axa, Botoşani.

Texte publicate în mediul on-line, pe pagina literară agonia.roîncepând cu anul 2008.

Referinţe critice: ,,Absolvind matematica, Diana Dumitraciuc scrie, cu program aproape, poezie, în care fie concepte matematice, fie aluzii la diferite teorii sau noţiuni duc la un limbaj specios, însă nu forţat, nici epatant, ci asimilat limbajului liric pe care poeta doreşte  să-l îmbogăţească într-un fel aparte. Prima ei carte – Sunt ca să fiu, Editura Axa, 2009 – demonstrează cu asupra de măsură acest lucru”.

(Gellu Dorian, în Convorbiri literare, nr. 9 (165), Junimea, Iaşi, 2009 şi în Evenimentul de Botoşani, 3 octombrie 2009)”

dama de roşu – nocturnă vals manea

pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roşu.

pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe stradă. geometria feminină şerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roşu, să mă recunoşti.

pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin roşu. îmi scot cuiul din inimă şi ea cântă. muşc explozia din piept. cât de dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lăţit sângeros, ca prin lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.

pentru că am uitat ceva. poate, of, viaţa mea. uite cât roşu ai lăsat în urma ta, stângaciule.

3 2 1

gura metroului te vomită electric şi străveziu
mergi pe urma zilei de ieri încă viu numeri paşii 2823 vineri 10 mai 2019 70 de calorii 232 de prieteni 37 de fire albe numără mai departe 158 kWh 3 facturi restante 37 de zile până la concediu 5 rapoarte  2351 de căsuţe goale 8 pahare pline cu apă 0 călătorii
aplică formula   
nu te abate
altfel firul se rupe
iar tu nu ştii nimic despre teoria stringurilor
ştii doar că mâine va fi bine  
mâine vei număra binecuvântările pe un şirag de mătănii 
vei privi cerul aşa cum ţi-a fost scris pe ziduri 
cu un smiley vei salva delfinii de plastic şi umbrelele de ploaie
azi pământul îţi şterge paşii   
cineva te strigă pe alt nume 
dar nu despre uitare este vorba
dracu’ mai ştie despre ce este vorba aici
mai faci un calcul şi zici un număr cu literele amestecate
azi cuvintele sunt moarte
mâine vei termina ultima carte de pe noptieră
azi ducă-se naibii toate
azi să piară toţi oamenii ăştia mici
mâine o să-i iubeşti o să-i mântuieşti
azi ţi-e lehamite 
azi vrei doar să dormi
mâine o să învii o să trăieşti
cât să te dezici

closing time

mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se înmulţesc întruna şi toarnă sângele gâlgâitor, pahar după pahar. iar tu nu vezi rana. simţi doar arsura din piept, ca o pecete şi bei ca să treacă. în zadar. ţi-e tot mai sete. ceri un cuvânt de dragoste, un antidot. dar ea îţi bagă pe gât otrava afrodiziacă, îţi numără fiecare înghiţitură, fiecare respiraţie, până la ultima picătură, până la prima bătaie de clopot, când trebuie să plăteşti pentru distracţie. când îţi laşi pocăit inima pe masă, ca mai apoi să te trezeşti aruncat neiertător sub cerul gol. ştii că trebuia să ajungi acasă, dar undeva pe drum ai uitat cine eşti, de unde vii. şi atunci rămâi aşa, împleticit în mijlocul străzii pustii, aprinzi o ţigară şi zâmbeşti tâmp. 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.