Denisa Ștefana Popa face parte din acea extraordinară pepinieră de tineri poeți de la Casa de Poezie „Light of ink”. Iată cele câteva succinte date biografice pe care ni le-a trimis: „Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Sunt membră a Casei de Poezie „Light of ink”. Am început să scriu poezie acum vreo doi ani. Am câștigat și câteva premii la concursuri literare. Textele mele au apărut în câteva reviste literare și antologii.”
Mă grăbesc să public aceste poeme care se înscriu în aceeași linie de maturitate adolescentină, dacă îi pot spune așa, caracteristică materialelor care vin dinspre creuzetul literar numit Casa de Poezie „Light of ink”. Dragă Denisa, îți urăm și noi să ai un an poetic fabulos. La mulți ani!
altă cămașă
nu m-a iubit nimeni cum mă
iubești tu/ de asta mi-e
greu să țin pasul apologize
e imnul unei generații de heartbrokens
demonii intră acolo unde inimile nu se
cos cu fir roșu de ață
cică vrăjile nu aduc nimic bun
te-am recunoscut în cărțile de tarot
racul luptă cu scorpionul și nici măcar nu-i pasă
nopțile de vineri îmi trag preșul
de sub picioare ca atunci când
îți pui aceeași dorință la toate stelele căzătoare
ca la final să nu se întâmple nimic
e un fel de autoanihilare sigură
iubirea pentru un străin care nici măcar
nu-ți apreciază poeziile
dar tu îi scrii în continuare
închizi ochii când mă privești
ascunzi în spatele pleoapelor
glume proaste nopți la cabană iuliana
într-o cămașă necălcată
mi-ai spus că ți-a ajuns
nu-l mai cauți pe neptun nu-i mai faci
cafeaua dianei dimineața
pleacă pe fugă la serviciu
a promis să te lase la mall astăzi
a uitat
ochii tăi sunt căprui n-are a face
cu pasiunea mea pentru cer
îmi place treaba asta cu apusul
care se reflectă la tine în iris
n-o să-i mai cânți mătușii tale la chitară
îți provoacă anxietate și nici măcar
nu te-a crezut când i-ai spus că
Dumnezeu chiar nu mă urăște
că verific horoscopul
în fiecare zi
prietenul tău cel mai bun te-a uitat
ca pe melodia aia din 2006
pe care plângeai când prima ta iubire
ți-a dat block pe Hi5
aș vrea să știu dacă te-ai săturat
de felul în care îți rostesc numele
accentuez fiecare vocală
prelungesc momentul ăsta penibil
amintindu-ți
că tu l-ai greșit mereu pe al meu
un băiat la paradă
când ajungi să urăști
toți tipii care cântă la chitară
sau au mame cu nume ciudat
joacă bine baschet & îți trimit melodii la 3 A.M.
noaptea caut inconștient conversații
când mă trezesc găsesc istoricul
plin cu numele tuturor exalmost-ilor
mama ar fi dezamăgită să afle
ce a făcut singurul băiat de care i-am spus
în 17 ani nu e vina ta nu știu să-mi gestionez
timpul mamă-fiică
te plăcuse oricum
e o frustrare ciudată & nefondată
când îmi apari în notificări aș fi preferat
să nu te fi cunoscut niciodată
așa nu mi-aș fi făcut idei
despre the golden one
m-ai întrebat dacă știu
de ce dragostea nu știam
că n-o să-mi explici niciodată
că n-o să-mi arăți pozele de la paradele militare
de când aveai 5 ani
cumva mi-aș fi dorit
cumva știam că e degeaba
un pat de două persoane
porțile edomului se deschid o dată
pe săptămână
dau buzna toți neaveniții astrologii curvele
purtătorii de pantofi cu puf
victimele colaterale s-au molipsit și ele
de amorul dramei
nimic nu mai e ce-a fost
e ca atunci când te îndrăgostești după mult timp
te apucă dorul de cel mai bun prieten
și realizezi ce înseamnă cu adevărat
suflet-pereche
nu știi cât ți-a lipsit cineva până nu te bucuri
să-i auzi doar respirația patul de o persoană nu e
pentru cei care nu se iubesc
dormitul îmbrățișați nu e pentru părinți & frați
incestul e dezgustător
ți-am măsurat pulsul pe ritmul ploii
ce nebun ar mai face asta
tata a avut dreptate când te-a numit
feblețea mea mortală
n-am titlu pentru texte depresive
obișnuiam să adorm când eram tristă
fericită obosită nostalgică verde
te absolvă de orice grijă să fii așa
nici viu nici mort
câteodată mă întreb ce face bunicul acolo jos
n-am apucat să-l cunosc știu că nu l-aș fi plăcut
mi s-a zis că semăn cu el
ai mei mă tot bat la cap când le zic
că nu vreau copii
încerc să le explic că nu vreau să le fac
ce mi-au făcut ei mie
încă regret că le-am spus că ei sunt motivul
depresiei mele
urăsc să-mi plâng de milă dar oamenii
din viața mea cad pe rând
ca niște piese de domino
obișnuiam să fiu înconjurată de prieteni
acum ne privim ca niște străini
chiar urăsc să-mi plâng de milă
nu sunt complet nefolositoare
mai comand un shot și îl dau peste cap
spune-i mamei
că-mi pare rău
1 Comment
doar zic, pentru-nceput:
– fără „chiar” și „cu adevărat”. sînt degeaba, te credem, nici o grijă. totodată, fără „cumva”, e noul „gen”, gen, știi?
– fără „nici măcar”, mai puțin cînd „nici măcar” e cu adevărat necesar și aduce amplitudine pe bune.
– fără brizbrizuri de dragul brizbrizurilor. dacă „n-are a face”, de pildă, de ce ne spui despre?
– învățăm cum să încărcăm polisemic/emoțional textul, fără a-l împopoțona.
– evităm, pe cît se poate, conjuncțiile în plus (mai ales „și”-urile), prepozițiile anapoda și englezismele gratuite.
– învățăm cum să echilibrăm economia și ecologia expresiei cu impactul scontat.
– dobîndim proprietatea termenilor (irisul nu reflectă, de pildă. corneea reflectă).
– tăiem versurile nu musai întru isomorfism, dar cu atenție la calitatea lecturii.
– evităm clișee și burți de genul „nimic nu mai e ce-a fost”, cu excepția cazului în care le eviscerăm semantic.
– excludem versurile care au rol exclusiv explicativ (de pildă, „incestul este dezgustător”).
– învățăm să conchidem fiecare text cu… umpf.
😉 și uite că tot rămîne text țuț:
1. altă cămașă
nu m-a iubit nimeni cum mă
iubești tu/ de asta mi-e
greu să țin pasul apologize
e imnul unei generații de heartbrokens
demonii intră acolo unde inimile nu se
cos cu fir alb
cică vrăjile nu aduc nimic
te-am recunoscut în cărțile de tarot
racul luptă cu scorpionul și nu-i pasă
nopțile de vineri îmi trag preșul
de sub picioare ca atunci când
îți pui aceeași dorință la stelele căzătoare
ca într-un final să nu
e un fel de autoanihilare sigură
iubirea pentru un străin care
nu-ți apreciază poeziile
dar tu îi scrii în continuare
închizi ochii când vrei să mă privești
ascunzi în spatele pleoapelor
glume proaste nopți la cabană iuliana
într-o cămașă necălcată
2. mi-ai spus că ți-a ajuns
nu-l mai cauți pe neptun nu-i mai faci
dianei cafeaua de dimineață
pleacă pe fugă la serviciu
a promis să te lase la mall
a uitat
îmi place treaba asta cu apusul
care se reflectă la tine pe cornee
n-o să-i mai cânți mătușii tale la chitară
îți provoacă anxietate
nu te-a crezut când i-ai spus că
Dumnezeu chiar nu mă urăște
că verific horoscopul
zilnic
prietenul tău cel mai bun te-a uitat
ca pe melodia aia din 2006
pe care plângeai când prima ta iubire
ți-a dat block pe Hi5
aș vrea să știu dacă te-ai săturat
de felul în care îți rostesc numele
accentuez fiecare vocală
prelungesc momentul ăsta penibil
amintindu-ți că
tu l-ai greșit mereu pe al meu
3. un băiat la paradă
când ajungi să urăști
toți tipii care cântă la chitară
sau au mame cu nume ciudat
joacă bine baschet & îți trimit melodii la 3 A.M.
noaptea caut inconștient conversații
când mă trezesc găsesc istoricul
plin cu numele tuturor exalmost-ilor
mama ar fi dezamăgită să afle
ce a făcut singurul băiat de care i-am spus
în 17 ani nu e vina ta nu știu să-mi gestionez
timpul mamă-fiică
te plăcuse
e o frustrare ciudată & nefondată
când îmi apari în notificări aș prefera
să nu te fi cunoscut
așa nu mi-aș fi făcut idei
despre băiatul de aur
m-ai întrebat dacă știu
de ce dragostea nu știam
că n-o să-mi explici niciodată
că n-o să-mi arăți pozele de la paradele militare
de când aveai 5 ani
mi-aș fi dorit
4. un pat de două persoane
porțile edomului se deschid
o dată pe săptămână
dau buzna toți neaveniții astrologii curvele
purtătorii de pantofi cu puf
victimele colaterale s-au molipsit și ele
de amorul dramei
e ca atunci când te îndrăgostești după mult timp
te apucă dorul de cel mai bun prieten
și realizezi ce înseamnă
suflet-pereche
nu știi cât ți-a lipsit cineva până nu te bucuri
să-i auzi exclusiv respirația patul de o persoană nu e
pentru cei care nu se iubesc
dormitul în brațe nu e pentru părinți & frați
ți-am măsurat pulsul pe ritmul ploii
ce nebuni mai fac asta
tata a avut dreptate când te-a numit
feblețea mea mortală
5. n-am titlu pentru texte depresive
obișnuiam să adorm când eram tristă
fericită obosită nostalgică verde
te absolvă de orice grijă să fii așa
nici viu nici mort
câteodată mă întreb ce face bunicul acolo
n-am apucat să-l cunosc știu că nu l-aș fi plăcut
mi s-a zis că semăn cu el
ai mei mă tot bat la cap când le zic
că nu vreau copii
încerc să le explic că nu vreau să le fac
ce mi-au făcut ei mie cu toate astea
regret că le-am spus că ei sunt motivul
depresiei mele
urăsc să-mi plâng de milă dar oamenii
cad pe rând ca niște piese de domino
obișnuiam să mă las înconjurată de prieteni
acum ne privim ca niște străini
urăsc foarte tare să-mi plâng de milă
nu sunt complet nefolositoare
mai comand un shot și îl dau peste cap
spune-i mamei că
vorba aia