Gabriela Ana Balan s-a născut în Sibiu, pe 19 septembrie 1968. Este absolventă a liceului de filologie-istorie ,,Octavian Goga” din Sibiu. A debutat în perioada anilor de liceu cu poezii și cronici literare în revistele Astra și Transilvania. Între1990 -1993 a fost redactor la ziarul ,,21 Radical”, Sibiu. În prezent este membră în colegiul de redacție al  revistei „Meridianul Cultural Românesc”, Vaslui.

Volume publicate:

Īmpăratul de ceară, Editura Singur, 2012
Labirintul de cristal, Editura Self Publishing, 2014
Moartea trece pe tuşă, Editura Art Creativ, Colecția Regal, 2016
Ochii leului berber, Editura Grinta, 2018

Premii

Mențiune – Festivalul Internațional Grigore Vieru. Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi, 2017
Premiul Special Nichita Stănescu – Festivalul Internațional Vis de toamnă, 2018
Premiul Editurii Salonul Literar, pentru volumul Moartea trece pe tuşă, Editura Art  Creativ,  Colecția Regal – Festivalul Internațional Vrancea literară, 2017
Premiul Revistei Cafeneaua politică şi literară – Concurs Literaturitate 2017
Mențiune – Festivalul Internațional Romeo şi Julieta la Mizil, 2018
Trofeul și premiul de excelență – Expoziția-concurs Mărțişor 2016
Trofeul și premiul de excelență – Festivalul Învingător prin artă, 2016
Premiul I – Festivalul Învingător prin artă, 2015
Premiul I – Concurs Vis de artist, Zilele Culturii Naționale,  Botoşani, 2015 şi 2016
Premiul III – Festivalul Internațional Credo, 2017, 2018
Menzione d’onore – Evento letterario Scriviamo, Roma, 2018
Premiul revistei MCR ,,Marin Dumitru” – Simpozion Național ,,Presa locală și cultura națională”, 2018
Premiul III – Concurs Internațional ,,Bronislawa Wajs”, 2019

O să stârnesc probabil iarăși controverse, însă dacă vreau să păstrez undeva sus nivelul sincerității trebuie să spun că am decis să public grupajul de mai jos dintr-un fel de atașament generaționist, o solidaritate discretă față de perioada în care eu însumi m-am format și la care mă întorc uneori – ce să-i faci, iată cum ies la suprafață micile secrete nevinovate – cu nostalgie.

Sunt destule lucruri perfectibile în poemele pe care le-am ales pentru astăzi, ele fiind grevate – fatalmente aș risca să spun – de un asincronism moderat, în sensul că sunt, în cazul ăsta, mai puține trepte care separă poetica per se de poezia actuală. Sunt destule reziduuri șaizecisto-șaptezecisto-optzeciste în aceste poeme care m-ar fi putut convinge să nu le public. Nu pentru că nu există și elemente care le plasează în prezent, ci pentru că defazajul e totuși prea evident ca să mă ascund după copac și să spun: iată o poezie care-și păstrează prospețimea, în ciuda eclectismului ei evident.

Totuși, așa cum am spus, balanța a fost înclinată de atașamentul generaționist pomenit mai sus. Nu mă judecați prea aspru. Sunt și eu om, am și eu afinitățile mele elective, ca toată lumea, de altfel. Și, la limită, poemele nu sunt deloc rele. Dacă ar fi eliminat pe ici, pe colo, tot bavardajul ăla inutil, pe alocuri livresc, ar putea ieși chiar niște poezii faine. Sunt doar piese nefinisate care, dacă ar fi luate la un polizor drastic, ar putea dezvălui la final fațete interesante, luminoase chiar.

în copilărie

visam omul cu toneta 
trecea prin mine ca un fum
intra cu lapte fierbinte
ieşea înghețată de vanilie

înghețata era desenată
numai roțile îmi lăsau pe inimă 
urme de ciocolată

Alte oglinzi

obiectele din jurul meu au devenit urâte
luna seamănă izbitor cu un capac de closet
soarele are pete de broască râioasă
cred că mama încercând să repare greșeala inițială
a lipit în spatele oglinzii altă femeie
decupată din ziare
uite la ea ce picioare ce buze sânii
nici pe departe nu seamănă cu ai mei ochii
dacă îi vrea îi poate păstra ce am avut de văzut
am văzut sau am visat destul
șoldurile aveau cândva o poveste interesantă
cu arcuri potcoave acum
iubite ți-au rămas palmele mici
se plimbă pe cer
terfelind rochia mea de mireasă
nu e nici un mister doar o eroare strategică
am încurcat oglinzile
sunt încă frumoasă

Oriana, la răscruce de avatar

tim-tim-tirim etc recunoști sunetul?
copilul care ai fost se uită la ceasul cu pendulă
e ora șapte fără cinci
minutele până la fix 
sunt numai ale lui
atât au hărăzit partidul, ceaușescu și poporul
cinci minute desene animate cu Mihaela,

dacă nu recunoști sunetul
nu ai închis ochii minții destul, 
alergi pe piste gri
culegi trandafiri gri
și toate drumurile duc la Cernobîluri

dacă vrei să ștergi ca pe un nor întunecat
copilăria și tinerețea din minte,
amintește-ți că Borges și-a imaginat paradisul
o bibliotecă și poate
ar fi vremea să scrii
să așezi pe raftul cel mai de sus din rai
o carte

ți-am văzut numele pe internet
la avatar ai o fotografie cu zidul din jurul feței
din când în când două mâini decupează
o fereastră în formă de inimă
îți recunosc ochiul stâng l-am văzut în oglindă cândva

acum vreau să te strig

dacă ți-aș spune Ana 
de după zidul lui Manole mi-ar răspunde mama
până îți alegi noul veac te chem Oriana,

să știi, nu mai e program scurt la desene animate
oamenii din Cernobîl nu își mai lipesc mâinile de spate

cu pastă de făină și apă ca aripi, trandafirii sunt roșii

Oriana, trandafirii sunt roșii,
cel mai frumos argument să te naști!!

Pune de cafea

Pune de cafea
Plec să smulg frunzele bujorului de pe mormânt

Să nu mă certe iar tata că se sufocă

Fără zahăr 
O beau amară azi am scris mult despre

colții șarpelui de ciocolată

Trec și pe acasă
Scutur crengile poeziei de zăpada aceasta apoasă
Nu cumva să se rupă ca mărul ca părul

Nu râde tată nu te mira
Că de unde zăpadă 
Dacă la tine a înflorit bujorul
Habar nu ai că nici primăvara nu mai e cum a fost
Dacă nu plecai grăbit
Ai fi văzut cum ninge
Pe floarea de cireș

Să fie fierbinte vreau abur de cafea
Vreau caimac
Vreau să îmi las rujul buzelor pe ceașcă
Vreau să fac eu cafea
Te rog
Curăță bujorul
Scutură poezia
Câte lingurițe de zahăr să pun în a ta?

Seara orașului gol

Se aprind felinare
Zidurile își desfac coada de păun
Ferestrele trimit săgeți înspre stația de tramvai
Leduri colorate s-au închis magazinele coliviile 
Muzeele cinematografele muzele buzele
Numele meu defilează în mantia interzisă
La semafor trec umbre de poeți
Pisicile dorm în cozi de comete
Aripa mă etichetează pe facebook
Postează emoticoane
Tufișurile își sting țigara
La radio se spune noapte bună 
Tace fanfara în parc 
Orașul crește ca iarba în mine
Preț de o noapte de fluture mă vrea

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment