Lista scriitorilor care au ales să încheie ceva mai devreme socotelile cu viața este, evident, mai lungă. M-am limitat la cei de mai jos fără să fac o alegere în funcție de notorietate, număr de cărți scrise, premii câștigate sau cine știe ce alte criterii. Am ales pur și simplu la întâmplare. La fel, este evident că subiectul a mai fost tratat, pe larg, pe alte site-uri. În condițiile astea, demersul meu pare oarecum inutil. Totuși, ținând cont că e marți, că afară e întunecat și că stă să plouă (între timp a ieșit soarele!), iar atmosfera pare un combustibil ideal pentru arderi interne depresive, m-am gândit că n-ar strica să ne gândim puțin la acești scriitori care, pe lângă faptul că ne-au bucurat cu operele lor, ne dau tot timpul motive să vorbim despre viața și, în cazul lor, despre moartea pe care singuri și-au ales-o.

cartepedia.ro

Ernest Hemingway s-a născut pe 21 iulie 1899 în Oak Park, lângă Chicago, statul Illinois. După terminarea studiilor secundare, la Oak Park High School, a lucrat un timp la ziarul Kansas City Star, după care a fost primit în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane și a plecat, în 1918, pe frontul din Italia, unde a fost șofer pe ambulanță. Fiind destul de grav rănit, s-a întors în Statele Unite. Această experiență de război îl va inspira pentru scrierea celebrului roman Adio arme. Nu a fost singura experiență de acest fel, Hemingway fiind prezent atât în războiul din Spania, în calitate de corespondent, cât și în al doilea război mondial. Viața lui aventuroasă a avut numeroase episoade în timpul cărora viața i-a fost pusă în pericol. A fost rănit serios în 1954, când se afla în Africa, în urma a două accidente aviatice succesive. În luna octombrie a aceluiași an a primit Premiul Nobel pentru literatură, după ce, cu un an înainte, fusese recompensat și cu Premiul Pulitzer. În 1960, îngrijorat din cauza situației financiare și a faptului că nu se mai putea întoarce în Cuba pentru a-și recupera manuscrisele lăsate acolo, a început să devină paranoic, fiind convins că FBI-ul îi monitorizează mișcările. La sfârșitul lui noiembrie a fost internat în Clinica Mayo din Minnesota, Hemingway fiind convins că se află acolo pentru un tratament contra hipertensiunii. În decembrie i-au fost aplicate nu mai puțin de 15 ședințe cu electroșocuri. A fost externat în ianuarie 1961, starea lui fiind una destul de precară. În aprilie 1961, ultima din cele patru soții pe care le-a avut, Mary, l-a găsit într-o dimineață în bucătărie ținând în mână o pușcă. A fost internat în Sun Valley Hospital, de unde a fost dus iar la Mayo Clinic pentru o nouă rundă de electroșocuri. A fost externat și s-a întors acasă pe 30 iunie 1961. Două zile mai târziu, în dimineața de 2 iulie 1962, s-a împușcat în cap cu arma lui favorită.

[image_with_animation image_url=”1792″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-am-invatat-de-la-cesare-pavese-13-fraze-pentru-totdeauna/”]

Cesare Pavese s-a născut pe 9 septembrie 1908 în localitatea Santo Stefano Belbo, provincia Cuneo, în apropiere de Torino. La șase ani a rămas orfan de tată, de îngrijirea și educația lui ocupându-se în continuare mama lui, o femeie destul de severă. A absolvit  Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din Torino, lucrarea lui de diplomă fiind un studiu despre poezia lui Walt Whitman. În urma scrierii romanului Paesi tuoi (Satele tale), apărut în 1941, fasciștii l-au acuzat de ofensă adusă patriei. Până la eliberarea Italiei a trăit retras, sub un nume fals. După război și-a reluat activitatea la Editura Einaudi, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. În 1950 a primit prestigiosul premiu „Strega”. În luna august a aceluiași an, în noaptea zilei de 26, scriitorul se sinucide într-o cameră din hotelul „Roma” din Torino. Ultima însemnare din jurnal, datată 18 august, arată zbuciumul sufletesc în care se afla Pavese în ultimele lui zile: „Toate astea te scârbesc. Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie.”

[image_with_animation image_url=”1554″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.biography.com/people/sylvia-plath-9442550″]

Sylvia Plath s-a născut pe 27 octombrie 1932 într-o suburbie a orașului Boston. A fost căsătorită cu nu mai puțin celebrul scriitor Ted Hughes, pe care l-a cunoscut la o petrecere în Cambridge. A avut cu el doi copii, o fată, Frieda Rebecca, și un băiat, Nicholas Farrar. Cea mai mare parte a vieții de adult a suferit de depresie. A avut o primă tentativă de sinucidere în august 1953, când a luat mai multe somnifere. După ce și-a revenit a început tratamentul într-un spital privat de boli psihice din Belmont. Una dintre metodele de tratare a depresiei pe care a trebuit să o suporte a fost terapia prin electroșocuri. O altă tentativă de sinucidere a avut loc în iunie 1962, când scriitoarea a plonjat intenționat cu mașina într-un râu. Depresia i s-a înrăutățit în ultimele luni de viață, manifestându-se prin agitație și insomnii. Cu câteva zile înainte să-și ia viața, medicul ei curant, John Horder, i-a prescris un antidepresiv și a încercat, fără succes, să o convingă să se interneze. Ținând cont de starea psihică precară în care se afla, medicul a aranjat ca o soră medicală să o supravegheze. În dimineața zilei de 11 februarie 1963, la ora 9.00, sora medicală a ajuns la apartamentul Sylviei Plath, dar nu a putut să intre. A fost ajutată să spargă ușa de un muncitor, Charles Langridge. Cei doi au găsit-o moartă, cu capul în aragaz. Pentru a-și proteja copiii, Sylvia avusese grijă să sigileze ușile cu bandă adezivă, prosoape și haine.

 

[image_with_animation image_url=”2009″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://news.artnet.com/art-world/virginia-woolfs-personal-photo-album-1217807″]

Virginia Woolf s-a născut pe 25 ianuarie 1882 în Londra. La 13 ani a rămas orfană de mamă, iar în 1904, pe când avea 22 de ani, l-a pierdut și pe tatăl ei, Leslie Stephen, un cunoscut eseist și critic literar din acea epocă. În 1912 s-a căsătorit cu eseistul și romancierul Leonard Woolf. Cei doi vor înființa în 1917 Editura Hogarth Press, la care vor apărea opere ale unor scriitori prestigioși. După moartea mamei sale, Virginia a început să se confrunte cu depresia, stările ei culminând cu episoade psihotice. Medicul ei de familie i-a prescris odihnă și plimbări sub supraveghere. Judecând după simptome, specialiștii din ziua de azi au stabilit că Virginia suferea de tulburare bipolară sau psihoză maniaco-depresivă. Moartea tatălui i-a accentuat starea depresivă, aducând-o în pragul colapsului. Pe 10 mai 1904 s-a aruncat pe fereastră, acest episod fiind urmat de o scurtă perioadă de spitalizare. În 1910, 1912 și 1913, la recomandarea medicului psihiatru George Savage, care fusese un apropiat al tatălui ei, Virginia a petrecut scurte perioade în Burley House, Cambridge, o instituție privată pentru îngrijirea femeilor cu probleme psihice. În ciuda îngrijirilor, Virginia Woolf s-a confruntat toată viața cu episoade recurente de depresie. O seamă de factori au dus-o, în 1940, în punctul în care s-a simțit copleșită de situație. Unul dintre acestea a fost că biografia care tocmi îi apăruse nu s-a bucurat de o primire favorabilă. Mai mult decât atât, războiul și distrugerea în timpul bombardamentelor a casei pe care soții Woolf o aveau în Londra au fost cauze care i-au accentuat stările depresive. După ce și-a terminat ultimul roman, Între acte, pe 28 martie 1941 Virginia și-a umplut buzunarele paltonului cu pietre și a intrat în râul Ouse, care se afla în apropierea casei. Trupul ei a fost găsit abia pe 18 aprilie 1941.

[image_with_animation image_url=”2011″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://global.handelsblatt.com/politics/explaining-the-suicide-of-stefan-zweig-686584″]

Stefan Zweig s-a născut pe 28 noiembrie 1881 în Viena, într-o familie bogată de evrei. A studiat filozofia la Universitatea din Viena, iar în 1904 și-a susținut doctoratul cu o teză denumită „Filozofia lui Hyppolite Taine”. În 1914, la începutul primului război mondial, Stefan Zweig a activat la Arhivele Ministerului de Război, adoptând însă o politică pacifistă. În 1934, după venirea la putere a lui Hitler în Germania, a părăsit Austria cu destinația Anglia. A trăit până în 1939 în Londra, apoi în Bath. Din cauza războiului și a ascensiunii lui Hitler în Europa, Zweig a traversat oceanul și s-a stabilit în New York în 1940, unde la început, timp de două luni, a fost oaspete al Universității Yale din New Haven, Connecticut. Ulterior, împreună cu cea de-a doua soție au închiriat o casă în Ossining, New York. Pe 22 august 1940 s-au mutat în Petropolis, Brazilia, un orășel de munte aflat la 68 de kilometri nord de Rio de Janeiro și populat în majoritate de imigranți germani. Deprimat din cauza situației din Europa și a viitorului umanității, Zweig i-a trimis o scrisoare prietenului său, Jules Romains, în care îi mărturisea că nu se poate identifica nicicum cu persoana a cărui poză se află în pașaport. Nu se admitea pe sine ca exilat. Pe 23 februarie 1942 soții Zweig au fost găsiți morți în casa lor, ținându-se de mână, după ce au luat o supradoză de somnifere. Locuința lor din Brazilia a fost transformată ulterior într-un centru cultural numit „Casa Stefan Zweig”.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment