Antonia Mihăilescu s-a născut pe 11 decembrie 1999, în Suceava. Studentă la Facultatea de Teatru, Secţia Regie – Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Iaşi. Membră a Casei de Poezie Light of ink şi organizator în cadrul Maratonului de Poezie online şi al Festivalului Zile şi Seri de Literatură Doinaş SAD.
De două ori finalistă în cadrul concursului LicArt, câștigătoare a concursului de debut Alexandru Mușina cu volumul de debut „Note din secolul kitsch” (Editura Tracus Arte), volum nominalizat pe lista scurtă în cadrul Premiului Eminescu Botoșani, Premiul Pentru Debut Al Ziarului De Iași, nominalizare în cadrul Premiului pentru Debut oferit de Uninunea Scriitorilor din România, Premiul I pentru Debut în cadrul Concursului Național de Poezie „Porni Luceafărul”.
Celui care țipă atunci când îmi vâr mâinile reci sub cămașă în parc & asta îl face și mai frumos
(spolier alert: acesta este un poem îmbrățișare – adică conține multe îmbrățișări & referințe la îmbrățișări & se vrea a fi, până la urmă, în sine o îmbrățișare tremurată)
vara era în fața unui magazin roșu & profitabil. căldura sufletelor & corpurilor îmbrățișate.
aveam codițe prinse-n ochelari de soare – care s-au și stricat între timp, deși am fost de două ori împreună să-i reparăm – poate și ăsta e un semn, asemenea vorbelor lui Vancu despre cum că erotismul fără distrugere ,,nu e cu adevărat erotism” / o pălărie pe care de câte ori o port mă gândesc la tine – cât de melodramatic și, iată, adevărat
pare-se, de fapt, că așa se naște o iubire normală într-o lume anormală. un safe place bombardat/ dar vremea reproșurilor & regretelor a trecut/ în spate a rămas liniștea asta care ar putea să spargă pereți de sute de kilometri/ doar ca să-ți mai mângâi pielea spatelui & în întuneric & ritmul lemnelor care trosnesc în sobă/ fragilitatea mea cu mască agresivă și-a făcut culcuș în brațele tale la fel de firave & puternice (tu însuți fiind un paradox care m-a fascinat complet încă de când stăteai pe fotoliul roșu din sufrageria mea & ne povesteam viețile & traumele cu câte o bere în mână) / sau prima dimineață când tu erai deja treaz & soarele îți mângâia pielea & m-ai luat la pieptul tău și am știut că sunt acasă
doi pui de pisică abia fătați & îmbrățișați în cutia de carton lepădată la marginea unui autobahn
poate spre sfârșitul vieții ne vom întâlni într-un azil cu un magazin la parter & roșu & profitabil/ prima jumătate de viață ștearsă din memorie/ vom urca în camera mea și ne vom bea cuminți & cu mâinile tremurânde ceaiul de tei/ vom povesti cealaltă jumătate de viață care ne-a adus aici & ne vom privi tandru/ așa cum mă priveai tu când eu te întrebam ,,de ce te uiți așa” / până când asistenta ne va trimite în camerele noastre să ne mâncăm terciul
dar amândoi știm că nu sunt prea multe șanse să ajungem la vârsta aia & poate că singura șansă ar fi să ne ascundem de viață așa cum ne ascundeam de ploaie sub pervazul geamurilor blocului din stație/ așa cum nu știu dacă tu vei citi vreodată poemul ăsta
stau întinsă în pat și mă gândesc că/ într-un alt univers/ stăm îmbrățișați în același pat și ne uităm la Vacanța mare & Scooby Doo – confortul că putem fi pur și simplu noi în prezența celuilalt / în camera aia e la fel de cald & bine ca în prima zi
dar uite că e deja miezul nopții & tramvaiele nu mai opresc în stație/ lângă pat o farfurie cu fâșii de inimă dată pe răzătoare
vremea reproșurilor & regretelor a trecut/ în spate a rămas liniștea asta care ar putea să spargă pereți de sute de kilometri/ doar ca să-ți mai mângâi pielea spatelui & în întuneric & ritmul lemnelor care trosnesc în sobă.
și te întrebi dacă există cineva care ne privește și râde
sticla rece se lipește / pielea mâinilor a frunții a buzelor a pieptului a picioarelor/ scrâșnești mânerul geamului între dinți/
tre(buie) zeș te te
oriunde ai zbura în noaptea asta / mâine dimineață tot aici vei fi/ sper că înțelegi că nu te poți ascunde sub pătură până la sfârșitul vieții / lumii pe care nu ai priceput-o/ și-așa nici nu ai prea multe șanse/ îți spui în oglindă și verși în wc jumate de sticlă din berea de aseară/ spatele ți-e plin de cicatrici lăsate de podea/ încercarea desprinderii sufletului de carne/ atașamentul față de spiritul ,,care încă nu este mort” aflat într-un tren la 120 km distanță /
golul nimicul detașarea liniștea
și te întrebi dacă există cineva care ne privește și râde/ sau e doar reflexia ta în sticlă/
dispari la momentul potrivit și amintirea ta va fi
stră-luci-toa-oare
