Despre Ionela Ciortan nu știu mai multe decât a spus Dan Sociu într-o postare pe facebook, anume că este din Comănești și că „am găsit ast-noapte în mesaje vechi din 2007 niște poezii de la o poetă de 23 de ani (avea atunci), dar faza e că eram internat în spital cînd le-a trimis și mi-au scăpat, îmi pare rău, că îmi plac”.
Dacă Dan nu și-a schimbat registrul existențial dintr-unul serios-sentimental într-altul generos-ludic și dacă, în consecință, nu și-a inventat un heteronim, atunci iau de bune textele Ionelei fiindcă îmi plac și mie și mi-am dorit foarte mult să le public pe O Mie de Semne.
În cazul puțin probabil că este o glumă (în intervalul de 17 ani s-ar fi putut întâmpla multe și e cumva inexplicabil faptul că Ionela a rămas atâta timp în umbră, lucru de care s-a mirat și Mugur Grosu) sau că Dan a descoperit o poetă foarte bună și că vrea să o recomande în felul acesta, îmi asum ridicolul, roșiile și ouăle stricate pe care le veți arunca înspre mine fiindcă, nu-i așa, până la urmă contează poezia bună pe care o veți citi, sper, cu plăcere.
Rude de sânge
să mă trimită de la joacă la lido după tata ca să nu bea prea mult
uram cel mai mult when I was a little girl
era o crâşmă cu lămpi cu lavă pe bar
proprietarul copiase numele după un local din bucureşti
tata îmi cumpăra un suc. dacă mergeam cu lili să îl ia şi ea pe tatăl ei
tata ne cumpăra un suc la amândouă
îmi plăcea să ma uit la lavă
şi îmi plăceau pufuleţii de 50 de bani
mai târziu când beam şi eu bere la boema
îi ascultam pe ceilalţi
care vorbeau despre revoluţie
despre circ şi pâine şi moarte
mă gândeam că îmi este ruşine cu condiţia mea umilă
aşa am spus când m-au întrebat ce sunt părinţii tăi
eu sunt de condiţie mai umilă
la interviul pt au-pair în anglia m-au întrebat
dacă timber industry is some kind of family bussines
trebuia să îmi fie ruşine şi de orice ar fi putut auzi vecinii
aşa zicea mama să nu audă vecinii
prin nouăjtrei i-au extirpat la târgu mureş un ochi
am început să ţip când am văzut-o de la etajul
trei cu pansamentul la ochi
apoi am auzit un clinchet ca la toasturi
când într-o seară ne pregăteam de culcare
şi mami picura ceva în hăul de sub floarea de iris din sticlă
am dormit cu mama până la liceu
mi-a fost ruşine de noroiul de pe pantalonii tatei
i-am zis odată mamei să-l lăsăm la coteţ
cu cele vreo zece găini şi cu porcul
când tăiam porcul ea afuma întotdeauna carnea
acum tata s-a pensionat
are diafragma cusută
după ce i-a căzut un buştean peste bazin
după o lună jumate de repaos
s-a întors in the timber industry
pt că fiică-sa mai are un an până termină facultatea
mă gândesc că vocile noastre ale celor din casă
sunt ca înregistrările de pe nava voyager
People always expect something in return
if I write I am a writer
if you play you are a player
ne căcăm pe noi de frică
de ce nu îmi ascult eu intuiţia?
cînd stăteam în braţe la moşu de crăciun la serbare la grădiniţă
aveam sentimentul absurdului
nu ştiam că se cheamă aşa
mi-e frică
în preajma lui david
nu am intuiţie
îmi place senzaţia pe care ţi-o dă o cană goală
cu o linguriţă în ea
am fost la tine în ardeal cu traista mea
pe care scria moldova cu roşu
people always expect something in return
cei mari îşi cresc copiii pt cana cu apă de la bătrâneţe
ţi-am spus că nu mai vreau acasă
ca să mă primeşti la tine
şi tu te prefaci ca-n piesa aia de la soft machine
„save yourself, don’t enslave yourself”
nu mai vreau să mă dau jos din patul tău
you make me feel secure
Ambulanţa-ciclop
dacă ambulanţa aşteaptă eu de ce să n-aştept
I will hue and cry lângă o trecere de pietoni
dar dacă ar fi doar o singură ambulanţă
cu o siluetă elansată de care să se folosească întreg oraşul?!
şi dacă am fi toţi suferinzi simultani de intertrigo
şi am striga pe la colţuri de stradă adu-o pe miessnick!
târându-ne pe abdomenele flasce clastomaniaci
lăsând în urmă o secreţie de bale mai floculentă decât floculii
Miessnick, adu-o pe miessnick!
teribila maşinărie cu roţi inegale de velociped
Miessnick, adu-o pe miessnick!
bibliobuzul unidimensional
pe care noi enureticii vrem să-l năpădim rebarbativ
adu ambulanţa vrem să ne-nodăm carnea
vreau să-mi prind c-o agrafă corioepiteliomul
de incontinentia alvi a ta
aduceţi monstrul-hotel-biserică-ceremonie-aghiasmatar-pat conjugal
cu un singur far
împodobiţi-o cu o cocardă dar nu lăsaţi snamenia to pout
c-atunci mirele meu n-o să mai vrea să zămislească
într-o mousy woman
şi şoferul o să se hlizească caleidoscopic
şi-o să îşi acopere ochiul stâng cu lornionul caleidoscopic
o să se aplece asupra mea lubric şi o să-mi cerceteze
pe rând carnea pubescentă de pe braţe ţesutul adipos
cel neinervat şi venele apoi tâmplele labirintul
cu consistenţă de zgârci din ureche
o să dea dezaprobator din cap
omoplaţii sânii de mărimea migdalei buricul tumefiat
adânciturile dintre degetele de la picioare gambele jazzy
genunchii sfe(e)rici şi iar carnea pubescentă şi deschizătura
aceea cronică şi iar o să aud zornăitul clopoţeilor de la căciula lui de arlechin
de astă dată nodding îngăduitor şi tut-tut-tut plescăitul limbii lui bicefale
o să fiu martor ocular al ochilor ieşindu-i din orbite
doi peşti congelaţi prăsindu-se pe creasta piramidei nazale
apoi o să mă poarte pe braţele lui noduroase, fierbinţi
precum carnea de moluşte fierte, spre scaunul din dreapta
dar mă va lăsa să urc scara, care va trosni ca o ostie uriaşă
îmi va închina un epitalam cântat la desfundatorul de chiuvetă
mă va conecta la o perfuzie cu mofetă, care mă va face să levitez
îmi va propune apoi îmbietor să „faire l’ecole buissonière”
şi să zbor cu el pe un zmeu de hârtie
către o lurid story
iar după ce vei fi terminat cu succubus
ţie îţi va spune „va te faire fiche”
