Salutare, prieteni!

Vă scriu de la Ipotești, acolo unde am sosit pentru a participa, în calitate de reporter, la prima ediție a Școlii de vară „Gheorghe Crăciun”, care este organizată de Editura Paralela 45 în parteneriat cu Memorialul Ipotești. Timp de aproape o săptămână 15 tineri prozatori, selectați în urma concursului de flash fiction, vor participa la o serie de ateliere intensive de creative writing coordonate de scriitorii Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța.

Memorialul Ipotești

Am lăsat în urmă un București cu o atmosferă îmbâcsită și umedă, semi-tropicală dacă vreți (și dacă puteți accepta acest barbarism lingvistic) și am nimerit într-o zonă (realmente) de verdeață și răcoare. După un drum de aproximativ opt ore (am plecat din Gara de Nord aseară la 23.20 și am sosit la Botoșani dimineață pe la 07.30) și după ce am prins vreo două ore chinuite de somn, încerc să reconstitui pentru voi traseul parcurs alături de Cosmin Perța, Alexandra Turcu și de doi dintre participanții la Școala de Vară, cărora le voi spune deocamdată George I și George II.

Trebuie să spun din capul locului că CFR-ul nu se dezminte și că poveștile care tot vin din „teren” de la oameni nemulțumiți de serviciile acestei instituții sunt, probabil, în cea mai mare parte reale. Nici n-am plecat bine din Gara de Nord că am fost „trași pe dreapta” de o pană a locomotivei. „Nașul” ne-a zis că vom întârzia aproximativ 40 de minute, timp în care o altă locomotivă urma să vină de la Ploiești ca să o înlocuiască pe cea defectă. Câțiva călători au făcut ironii și au sugerat că „dacă va veni un alt ministru” (al transporturilor – nota mea) „lucrurile se vor îmbunătăți”.

Coborâți între timp pe un peron pustiu, flancați de penumbrele care trimiteau spre noi felii înclinate de întuneric amestecate cu vagi lumini de semnalizare albăstrui și roșii, am început ca tot românul să facem tot felul de glume. „Nașul” ne-a îndemnat să fim mai optimiști și ne-a spus că trebuie să vedem partea bună a lucrurilor și să admitem că „dacă trenurile ar circula și în România cu 200 km/h ca în Franța, probabil n-am mai ajunge la destinație, fiindcă vagoanele ar sări de pe șine”.  

Suntem totuși norocoși, defecțiunea a fost remediată cam în 20 de minute, așa că am repornit la drum cu molcoma viteză autohtonă, care ne face să fim, într-adevăr, siguri că vom ajunge cândva la destinație, dar și un pic nostalgici după începuturile Căilor Ferate Române, care datează probabil de pe vremea regelui Carol I. Pe atunci, trebuie s-o spun, viteza medie de deplasare a trenurilor era sensibil mai mare decât cea din ziua de azi.

După un scurt intermezzo, în timpul căruia am fost plasat, din cauza locului de pe bilet, în alt vagon, am refăcut echipa mutându-mă alături de Cosmin Perța & comp. Trenul înainta duios în noaptea plină, din care răzbăteau vagi lumini venite dinspre localități fantomatice sau aceleași penumbre înșelătoare care învăluiau gările și haltele prin care am trecut. Somnul nu s-a lipit decât de Alexandra. Noi, ca băieții, am stat la datorie, treji ca niște soldați care fac de planton într-un canton părăsit.

Am chibițat pe marginea partidei de table încinse între cei doi George (Cosmin Perța s-a declarat neștiutor în domeniu și am încercat să-i explicăm succint câteva reguli, în zadar însă), am jucat „fazan” (la propunerea lui Cosmin) și, firește, am discutat despre literatură. Din timp în timp, ca în filmele noir, „torpila” trenului traversa, așa cum spuneam, gări slab luminate, camuflate ca în război, iar lumina palidă, rece, de neon, făcea să lucească în treacăt ferestrele ca de gheață subțire.

Aleea cu căsuțele în care suntem cazați

Am trecut rând pe rând prin Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Adjud, Bacău, Roman, Pașcani  Dolhasca, până când, pe la 4.30, am întrevăzut o fâșie zdrențuită de nor albăstriu pe un fond de roz cețos, care anunța zorile. Undeva, la orizont, cerul părea că se desface și că ne arată, în fantastice culori bleumarin-purpuriu, imaginea răsturnată a pământului, ca într-o imensă oglindă lipită de bolta cerească.

Când s-a luminat, discuțiile s-au mai potolit. Pe ecranul ferestrelor treceau acum, odată ce lumina se făcuse limpede ca un pahar proaspăt spălat, imaginile fragmentate ale culturilor de grâu, porumb și floarea-soarelui, ori liniile sinuoase ale dealurilor pe care rămășițe de păduri de un verde înnegrit parcă desenau bărbi fantastice pe fondul multicolor, preponderent vernil, al blănurilor vegetale ale pământului. Pâlcuri de case aflate în construcție, cu acoperișuri grena și cu ziduri netencuite de BCA, care mi-au adus aminte de Wall-ul pinkfloydian, au întregit imaginea de ansamblu a unei porțiuni a Moldovei traversată de Lunca Siretului ca de o rană acoperită cu plăpumi compacte de negură.

La Verești, vagoanele care își urmau drumul spre Botoșani au fost cuplate cu o altă locomotivă, mai leneșă, mai adormitoare, mai legănătoare, angrenaj molcom străbătând peisajul strâmtat pe alocuri până în buza ferestrelor de pâlcurile compacte de salcâmi de la marginea terenurilor agricole.

În Botoșani, pe lângă surpriza de a constata că răcoarea dimineții are o cu totul altă însemnătate decât cea din București, am avut și o altă surpriză, anume aceea a lipsei haosului din trafic. Cei 12 kilometri până la Ipotești i-am parcurs într-o clipă, rulând pe șosele bifurcate, înguste, și depășind, ca și cum ne-am fi întors cu 30 de ani în timp, tramvaie cehești Tatra colorate într-un galben-muștar, așa cum erau cândva, în vremuri imemoriale, și prin Capitală.

Acum sunt în camera mea din vila nr. 4, ascult răpăitul unei ploi trecătoare și mă uit pe fereastră la câteva coloane de piatră pe ale căror muchii sunt săpate motive populare. Au griul familiar al stâncilor din creierii munților și, așa cum stau solitare, pe fondul de un verde neverosimil al ierbii și al pomilor dimprejur, par un grup statuar neterminat care ar fi vrut să imite, cumva, naiv, alcătuirea misterioasă de la Stonehenge.

Suntem aici, e o zi în care lumea încă se adună la Școala de vară „Gheorghe Crăciun”, iar de mâine se va trece serios la treabă. Eu voi fi acela care, zi de zi, vă va ține la curent cu ceea se întâmplă. Stay tunned!

Iată, la final, și lista completă a cursanților: Cătălina Bălan, Dan Bucur, George Ciucă, Victor Cobuz, Raluca Filimon, Anna Kalimar, Lucia Lupea, George Mihalache, Georgia Moraru, Anastasia Palii, Călina Părău, Alina Pietrăreanu, Savu Popa, Ioana Săndulescu & Eva Sărășan.

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment