Joi, 11 iulie, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume (volumul I), de Iurie Colesnic, apărut la Editura Cartier în colecția C(ART)ier, coordonată de Vitalie Coroban. Volumul a apărut în cadrul Programului Național de Editare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Sesiune de autografe.
Preț promoțional în ziua lansării.
Alături de autor vor participa: Nina Corcinschi, Iulian Filip și Tudor Țopa
Moderator: Gheorghe Erizanu
Seria Basarabia necunoscută, începută în 1993 şi continuată până astăzi, are meritul deosebit de a ne prezenta, într-o lucrare de sinteză în trei volume, întreaga galerie de personalităţi basarabene din diferite domenii, care au o contribuţie deosebită la menţinerea în spaţiul nostru vitregit şi înstrăinat a „focului sacru” al tradiţiei, al culturii naţionale.
Autorul scoate din anonimat importante figuri, le pune opera în circuitul valoric, vorbeşte despre meritele lor de pionieri, de continuatori ai spiritualităţii româneşti, de eroi ai culturii.
Basarabia necunoscută ne face cunoscută existenţa unei culturi, a unei tradiţii, a unui fir organic neîntrerupt al continuităţii.
„Seria reprezintă, în fond, o adevărată istorie a culturii, ştiinţei şi literaturii basarabene. Ea a fost înalt apreciată de cititori, de critica de specialitate, de savanţi, scriitori şi oameni de cultură din Basarabia, din România şi din străinătate.” (Acad. Mihai Cimpoi)
IURIE COLESNIC s-a născut pe 12 august 1955 în satul Dereneu, Călărași, într-o familie de profesori. Licențiat al Universității Tehnice din Moldova.
Învățător de cultură fizică (1972-1973) în satul Buda, Călărași, referent la Societatea „Știința” din Chișinău, profesor de tehnologie specială la ȘTP nr. 10 din Chișinău (1980-1983), corector și redactor tehnic, (1985-1986), redactor-șef și director artistic la Studioul Animafilm (1986-1991), director al centrului Muzeografic „M. Kogălniceanu” (1991-1995), director al editurii „Universitas” (1991-1993), Director al editurii enciclopedice „Gh. Asachi” (1993-1995), director al editurii „Museum” (din 1995), director al Casei Cărții „Mitropolit Petru Movilă”.
Autor prolific, consacrat prin seria de volume Basarabia necunoscută (volumul I a apărut în 1993, volumul XI (ultimul) a apărut în 2018). Laureat al Premiului Național (2018).
Basarabia necunoscută. Ediție în 3 volume (volumul I), de Iurie Colesnic, (C(ART)ier). Legată, 636 pag. Preț: 69RON/299MDL
Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/
Ebooks Cartier sunt pe iBooks sau pe shop.cartier.md/