Deși am debutat, firav, cu o scurtă referire la Hala Matache, într-un material de acum câteva zile, abia azi pot spune că încep efectiv postările referitoare la istoria Bucureștiului. O voi face oarecum atipic, fiindcă nu am de gând să încep „dintr-un loc” și să ajung „undeva”. Totul va fi aleatoriu, astfel încât să poată exista și elementul surpriză.

În poza de mai sus (realizată de Carol Popp de Szathmari în 1873) se află biserica Sărindar și, în dreapta, Grand Hotel du Boulevard, care există și în ziua de azi. Este cu aproximație zona intersecției dintre bulevardul Regina Elisabeta și Calea Victoriei (fostul Pod al Mogoșoaiei).

[image_with_animation image_url=”809″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://br.pinterest.com/pin/469148486174353471/”]

Biserica Sărindar (a cărei poveste o voi spune mai pe larg într-un material viitor) fusese construită în secolul al XVII-lea (anul este incert, mai multe surse indicând existența ei în diverse perioade). Cert este că voievodul Matei Basarab a zidit în 1652, în locul lăcașului inițial, „care se găsea cam ruinat”, „o biserică mare, cu ziduri groase de cărămidă”. A fost cea de-a 40-a biserică făcută sau refăcută de Matei Basarab, de aici și numele ei de Sărindar (de la grecescul saranda, care însemna patruzeci).

A fost grav afectată de cutremurul din 1802, restaurarea fiind făcută de marele ban Dimitrie Ghica, cu contribuția materială a mai multor familii boierești precum Cocorăștii, Filipeștii, Câmpinenii și Grecenii. Demolarea a survenit în 1893 (nu în 1896, așa cum se știa). „Dărâmarea s-a adjudecat pe preț de 3500 de lei”, se arată în presa vremii. Pe locul rămas viran câțiva ani se proiectase ridicarea Ministerului de Domenii, însă planul a căzut deoarece „fațada locului era prea mică”. Astăzi, pe locul Bisericii Sărindar se află Cercul Militar Național.

[image_with_animation image_url=”814″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://radioromaniacultural.ro/case-care-vorbesc-grand-hotel-du-boulevard/”]

Grand Hotel du Boulevard a fost numit inițial Hotelul Herdan, după numele investitorului construcției, giuvaergiul Jacques Herdan. Terenul pe care a fost ridicat edificiul se aflase în proprietatea marelui postelnic Constantin Cantacuzino și a fost dat  drept zestre de către „marea postelniceasă”, marelui ban Vintilă Corbeanu, care o luase în căsătorie pe una din fiicele ei. Locul a trecut apoi în proprietatea vel vornicului Grigore Băleanu, fiind cumpărat de părinții acestuia, la mijlocul secolului al XVIII-lea, după stingerea neamului Corbenilor.

Jacques Herdan l-a cumpărat în 1865 și i-a încredințat arhitectului Alexandru Orăscu misiunea de a întocmi planurile pentru construcția impunătorului hotel (care a început în 1867). Inaugurarea a avut loc cel mai probabil în 1871, fiindcă Gheorghe Crutzescu ne spune că „în sălile noului hotel se deschide, în 1873, o expoziție de tablouri”, deci la acea vreme stabilimentul funcționa. Începând cu anul 1873 va și primi denumirea consacrată, Grand Hotel du Boulevard, fiind posesorul celui mai mare spațiu de cazare (82 de camere și 11 apartamente). Din 1877 hotelul va avea apă curentă în fiecare cameră, o facilitate foarte rară în acele vremuri.

[image_with_animation image_url=”818″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://editiadedimineata.ro/grand-hotel-du-boulevard-inaugurat-in-1871/”]

În prima poză , pe fundal, în continuarea Grand Hotel du Boulevard, se poate observa Casa Greceanu, în care și-a avut atelierul pentru o perioadă fotograful Carol Popp de Szathmari. În spatele ei se distinge turla bisericii Doamnei, despre care vom vorbi, de asemenea, într-un material viitor. Biserica Sărindar este imortalizată, evident, după demolarea incintei mănăstirești.

Bibliografie selectivă:
Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor, de Emanuel Bădescu și Radu Oltean, București 2012
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei – povestea unei străzi, București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2011
George Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1990

 gelu diaconu
contact@omiedesemne.ro

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment