Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură a ajuns la a 25-a ediție. Ar fi multe lucruri de spus, mai ales dacă e să mă gândesc la partea emoțională, la anii în care am fost acolo, la evenimentele unde am fost prezent sau la propriile lansări, care mi-au dat peste cap, de fiecare dată, contorul pulsului.

Se va întâmpla și la ediția asta, fiindcă sâmbătă, pe 17, îmi voi scoate în lume volumul de poezie „mother” (la standul Editurii Paralela 45, de la ora 15.00), precum și romanul „Sebastian” (la standul Editurii Cartier, de la ora 17.30). Nu știu cum voi trece peste aceste două evenimente, programate în aceeași zi, la distanță de două ore și jumătate. Probabil că va fi un travaliu emoțional neobișnuit pentru mine.

N-am să vă fac îndemnuri flamboaiante și n-am să fac strigări care să se audă până-n fundul târgului. Știu că sunt multe alte lansări de carte, cu autori net superiori mie, la care veți fi tentați să mergeți. Celor care vor opta să vină la mine le mulțumesc încă de pe acum. Le mulțumesc și celor care, din diferite motive, n-or să fie acolo. Știu că ar fi făcut-o dacă ar fi putut și că vor trece totuși pe la standuri ca să-mi cumpere cărțile.

Îmi amintesc de prima ediție la care am participat. Ieșeam, uimit, dintr-o eră glaciară în care mă ținusem departe de tot ce însemna literatură contemporană. Eram un dinozaur picat într-o eră a modernității. Nu mai știam nimic și nu recunoșteam nimic. Eram un străin pentru cei din jur și pentru mine însumi.

Am participat atunci la un eveniment anunțat pe site-ul poezie.ro: Liviu Ioan Stoiciu își lansa, la standul Editurii Vinea, volumul „Cantonul 248”, în colecția „Ediții definitive”. Cu o figură gravă, poetul ne-a spus atunci că are o natură suicidară. Avea 55 de ani, cât am și eu acum. Din fericire, nu s-a sinucis. Mai mult decât atât, a scris în continuare și a publicat cărți cel puțin la fel de bune ca precedentele.

cartepedia.ro

Am asistat, chiar în timpul lansării, la o dispută între Nicolae Tzone și Marin Mincu. Nu-mi mai amintesc de la ce s-au luat, însă schimbul de replici a fost spumos și s-a desfășurat în fața unei asistențe consternate. Aveam 43 de ani, eram unul din mulțime și urma să debutez, peste doar un an, cu povestirea „Fabian”.

Nu s-au schimbat de atunci foarte multe lucruri în Pavilionul Expozițional. Probabil că și anul ăsta, în ultimele două zile ale târgului, va fi aceeași aglomerație, același haos și aceeași amestecătură de voci ale lansărilor suprapuse una peste cealaltă. Presupun că sunt multe inconveniente organizatorice. Încerc însă, cu restul cuvenit, să extrag din tot acest haos doar lucrurile bune.

Târgul Gaudeamus este, în ciuda defecțiunilor, cel mai important eveniment care implică ceea ce iubim cu toții: cartea. Mergem acolo ca să ne vedem scriitorii preferați, să ne întâlnim cu prietenii, să bem o bere împreună și așa mai departe. Însă principalul motiv pentru care ne ducem la Gaudeamus rămâne, indiscutabil, cartea. Datorită ei vom fi acolo de fiecare dată, chiar dacă e aglomerat, chiar dacă e nebunie, chiar dacă atmosfera e îmbâcsită și ne resuscitează toate anxietățile. Totul e însă compensat fiindcă avem în jur mii și mii de cărți. Până la urmă, despre asta este vorba. Fără cărți, nimic din toate astea nu s-ar mai întâmpla.

Așa că celor veșnic încruntați le sugerez să se mai relaxeze și să mai vadă și partea plină a paharului. Nu totul este în alb sau negru. Există, slavă domnului, destule nuanțe. În fond, așa este și lumea: gălăgioasă, pestriță, înnebunitoare. Dar este lumea în care trăim, iar alta nu avem. Iar această lume, oricum ar fi ea, n-ar fi posibilă așa cum o știm dacă n-ar exista cărțile. Ar fi bine să nu uităm niciun moment amănuntul ăsta. Ne vedem la Gaudeamus!

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.