● Colm Tóibín, „Magicianul”, colecția Raftul Denisei, Editura Humanitas Fiction, 2022, traducere de Mihnea Gafița
Lumea contemporană ne oferă un instrument derutant: putem fi critici în orice domeniu, putem avea opinii despre orice, putem desființa pe oricine doar printr-o simplă mânuire a tastaturii. Putem da jos statui, macula instituții, demola biografii, existențe, eroi ai istoriei recente sau îndepărtate. Și de fiecare dată ne vom simți îndreptățiți să facem asta, iar judecățile noastre, lipsite de instanțe superioare, vor fi implicit infailibile.
Nu scapă avântului demolator nici literatura. Ba chiar aș risca să afirm că în acest caz toată lumea e pricepută, oricine poate emite judecăți de valoare, cu toții suntem în stare să atribuim sau să desființăm premii, de la cel mai bun scriitor de pe scara de bloc până la Nobel. Putem face toate astea. Nu înseamnă totuși că avem dreptate, dar asta este altă discuție.
Ce ne facem însă cu scriitorii care sunt cu adevărat monumentali? Cu cei ale căror nume sunt gravate cu litere de foc pe altare indestructibile? Sigur, și ei pot trece, teoretic, printr-un proces de reevaluare, de reamplasare taxonomică. Totuși, există o categorie de scriitori inatacabili. Chiar dacă asupra lor s-ar dezlănțui o furtună ideologică, ei ar ieși nepătați, neșifonați, neatinși de avântul așa-zis progresist.
Unul dintre aceștia este Thomas Mann. Viața scriitorului german laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1929 este subiectul acestei cărți, Magicianul. Colm Tóibín, multipremiatul autor irlandez, tradus în peste 30 de limbi, s-a documentat 15 ani pentru a scrie un volum de 500 de pagini dens la propriu și la figurat, pasionant, exhaustiv recuperator și pe alocuri caustic. E un adevărat ospăț livresc pentru cei ca mine, pasionați de biografii mai mult sau mai puțin romanțate.
Toți știm, sau ar trebui să știm, ce înseamnă pentru istoria literaturii capodopere precum Casa Buddenbrook, Doctor Faustus, Muntele vrăjit sau Iosif și frații săi. Meritul lui Colm Tóibín este acela de a ne dezvălui nu doar contextul istoric în care au fost create, ci și împrejurările intime în care autorul german le-a scris. Există în volumul lui Tóibín subtilități erotice și împrejurări pline de o la fel de intensă concupiscență care scot la suprafață ipostaze (posibil) infamante din viața scriitorului. Penumbrele biografiei thomasmanniene sunt devoalate și arătate în toată splendoarea lor.
Colm Tóibín și-a asumat cu mult curaj în Magicianul rolul de povestitor. Este cel care compilează, care construiește (pe baza solidei documentări), care scoate la suprafață o lume plină de contradicții, cinică până în esența ei, corozivă, caustică, responsabilă pentru cele mai grave conflicte militare din câte s-au cunoscut. Lăsând la o parte latura ei abominabilă, această lume a demonstrat, chiar și în condiții de un dramatism autodistructiv fără precedent, că este capabilă să producă în continuare frumusețe.
Dincolo de ezitările lui, de natura lui pedant arhaizantă, de preferințele lui literare, muzicale, erotice, politice etc., Thomas Mann a fost un veritabil umanist. A crezut în puterea literaturii de a (ne) reda încrederea în umanitate, în democrație, în frumos, chiar dacă dihania războiului aproape că a anihilat la un moment dat orice speranță în redempțiune.
A fost un om deopotrivă puternic & fragil. Deciziile lui nu au fost întotdeauna drepte. Firea lui natural temporizantă a dus uneori la situații insuportabile pentru cei din jur. Una peste alta însă, Thomas Mann și-a jucat perfect rolul de Scriitor, fiindcă el este Scriitorul. Iar opera lui este un monument care nu poate fi demolat.
Sunt doar câteva impresii după lectura Magicianului. Restul îl veți putea afla din cartea lui Colm Tóibín.
