Editura Cartea Românească ne propune antologia de versuri „Carte de vise”, de Leonid Dimov, apărută în 2019 în colecția „Cartea Românească 100”. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

„Capodoperele nu ne cer să le iubim, dar cu siguranță ne cer să le citim. Vă recomandăm seria „100 DE ANI DE CARTE ROMÂNEASCĂ“, lansată în anul în care editura noastră împlinește 100 de ani. Lectură plăcută, dragi cititori!” Nicolae Manolescu

„După peste o jumătate de secol de la apariţia primei sale cărţi şi după mai bine de trei decenii de „posteritate“, Leonid Dimov e un nume ferm validat de critică, printre cele câteva „clasicizate“ sau „în curs de clasicizare“ care se adaugă lui Mihai Eminescu şi succesorilor moderni din prima jumătate a secolului XX. Oniric-realiste, fascinante, colosale – poemele narative ale lui Dimov!” Ion Bogdan Lefter

Leonid Dimov (1926-1987) este principalul reprezentant al onirismului în poezia românească, explorator al visului ca realitate absolută, obiectivă. Poet de mare rafinament stilistic, autor al volumelor: „Versuri”, „7 poeme”, „Pe malul Stixului”, „Carte de vise”, „7 proze”, „Eleusis”, „Amintiri”, „Baia”.

Cartea are 436 de pagini, costă 34 de lei și poate fi comandată aici: https://www.cartearomaneasca.ro/info/carte/carte-de-vise

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.