Este anul morții lui Stalin (5 martie), însă în România 1953 reprezintă doar un segment al „deceniului negru”, perioadă în care au fost arestați și băgați în pușcării, printre mulți alții, numeroși intelectuali sau foști politicieni de frunte (pe 5 februarie 1953 murea la Sighet, în închisoare, liderul țărănist Iuliu Maniu).

Leonid Dimov (poza de aici)

În 1953 Leonid Dimov și-a petrecut o bună perioadă în detașamentele de muncă ale armatei. Iată în acest sens nota biobibliografică de la începutul volumului „Scrisori de dragoste (1943-1954)” (Polirom, 2003):

„În cursul primăverii, Leonid Dimov are o aventură cu Michi, o colegă de serviciu. Se pare că soțul acesteia, ofițer de securitate, aranjează ca Leonid să fie înrolat în detașamentele de muncă ale armatei, unde instrucția militară se combina cu munca necalificată în folosul obștesc.

Din 15 mai până în 31 decembrie, Unitatea Militară 04369 (dar în livretul militar apare UM 03974) a lui Leonid este staționată succesiv la Gătaia, lângă Timișoara, la Argestru, lângă Vatra Dornei, și la Sibiu.

«Am muncit câte zece ore pe zi și la piatră, și la nisip, și ca salahor la zidari, pe schelă și chiar la malaxorul de topit smoală pentru asfalt. Pentru a merge noaptea la descărcat vagoane.»

În afară de acestea, mai lucrează ca vopsitor, contabil, dulgher, săpător de șanțuri etc.”

Cărțile poștale trimise de Leonid Dimov în septembrie 1953 soției sale Luchi sunt emoționale și emoționante deopotrivă:

[106] (Carte poștală emisă de Republica Populară Română, cu o imagine mică din Borsec, cu text scris pe verso, de mână, cu cerneală neagră, fără corecturi.)

(2 septembrie 1953)

Dragă Luci,

Ai mare dreptate. Nici nu ți-aș fi scris vreodată scrisori deprimante. Dar mi-ai cerut să fiu sincer și să-ți scriu des. Pe viitor voi face mai multă literatură.
Scrie-mi în fiecare zi cum se simte Tatiana. Nu pregeta să chemi doctorul.
Văd că nu mai amintești de Sinaia. Mi-ar părea rău să fi renunțat. Ce Dumnezeu, e atât de greu să-ți dai seama de justețea dictonului:
Primum vivere…

Te sărut tare
Loni”

(în nota de subsol este reluată varianta integrală a dictonului: Primum vivere, deinde philosophari – „Întâi să trăiești, apoi să filosofezi”)

[107] (Carte poștală emisă de Republica Populară Română, cu o imagine mică reprezentând Palatul Poștelor, cu text scris pe verso, de mână, cu creionul, fără corecturi. Adresa destinatarului este Sinaia, Vila Pelișor nr. 2, Lucia Dimov)

(11 septembrie 1953)

Dragă Luci,

Nu trebuia să pierzi pardesiul și scrisoarea.
Pe aici ninge. Ne vom muta însă curând. Cred că nici în Sinaia nu e prea cald.
Din păcate, nu te pot vizita. Cătușele sunt prea puternice. Nu pot renunța la mine însumi, pentru a mă ploconi.
Ne vom vedea totuși. Și va fi iar bine. Mă bucur de succesele Tatianei.

Vă sărut
Loni”

[108] (Carte poștală emisă de Republica Populară Română, cu o imagine mică din Borsec, cu text scris pe verso, de mână, cu creionul, fără corecturi.)

(18 septembrie 1953)

Dragă Luci,

De zece zile nu mai am nici o veste de la tine. Sunt destul de enervat: se pare că 48 se lasă la vatră. Aștept. Număr clipele. Nici nu pot scrie.
Poate că în săptămâna ce vine să mă întorc definitiv. Nu mă gândesc decât la prima ta îmbrățișare și la silabele maimuței noastre mici. Dacă și data aceasta blestemul se va adeveri, îmi voi stăpâni cu greu melancolia.
Toamna aceasta trebuie să ne legene din nou iubirea. Nu-mi mai scrie. Așteaptă-mă.

Te sărut mult
Loni”

[109] (O nouă mutare a unității militare a lui Leonid Dimov, de data aceasta la Sibiu.)

(24 septembrie 1953)

Draga mea,

Nădejdile s-au spulberat din nou. Plecăm spre Sibiu.
Dacă ajung cu bine am să te rog ca pe la sfârșitul lunii octombrie (după ce o înțărci pe Tatiana) să încerci să ajungi până la mine. Vreau tare mult să te văd. Ce să fac: singurătatea îmi este rău sfetnic. Mai vreau să fii bine și veselă atunci când vii. Ca să-mi pot risipi tristețea. Iartă-mi egoismul.

Te sărut tare
Loni”

Textele sunt preluate din volumul Scrisori de dragoste (1943-1954), Editura Polirom, 2003
Foto Leonid Dimov: http://main.radioromaniacultural.ro/leonid_dimov-10483

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment