De azi înainte n-am să mai postez pe facebook toate editorialele din seria „Cititor în cafea”. Sigur că, în ceea ce privește audiența, lucrurile se vor îndrepta spre ground zero. Totuși, există o parte bună a lucrurilor și prefer să mizez pe ea.
Sunt musafir pe facebook, așa că este ca și cum m-aș afla într-o casă care și-a stabilit propriile reguli. Dacă încalci aceste reguli, riști să fii sancționat temporar sau chiar să fii dat afară. Fiind un spațiu privat, care și-a fixat un set de valori, nu e nimic de combătut aici, chiar dacă chestiunea în cauză este discutabilă.
Nu toate regulile interne respectă legile scrise sau nescrise ale democrației și ale exprimării libere. În numele corectitudinii politice se pot face și abuzuri, e demonstrat deja. Însă știți cum se spune: nu ai voie să intri cu bocancii în casa omului, fiindcă vei fi îndepărtat.
De aceea am ajuns la concluzia că aceia dintre voi care vor să-mi citească editorialele o pot face foarte bine și aici, în casa O Mie de Semne, unde regulile de conviețuire sunt un pic diferite. În primul rând, ca să fie totul limpede, îmi este atât de dragă libertatea de exprimare încât nu mă pot dezice de ea nici în condițiile unei tot mai apăsate presiuni venite din partea corectitudinii politice duse în absurd.
Nu cred, de asemenea, decât în cenzura bunului simț. Cenzura propriu-zisă îmi repugnă. Politica pumnului în gură, retorica mistificării, gesticulația dizolvantă și teoria adevărului absolut, care aparține doar emitentului, îmi sunt străine.
Îmi e străină, de asemenea, tendința către delațiune. E cea mai joasă formă de relaționare interumană. Delatorul este atât de convins de opinia lui încât, în momentul în care i se prezintă argumentat o opinie contrarie, se simte atacat. Delatorul nu are știința dialogului, ci doar pasiunea monologului. Îi place să fie auzit și să se audă. Numărul de decibeli pe care-l emite din cavitatea bucală trebuie musai să acopere vocile tuturor celorlalți așa-ziși interlocutori.
Delatorul e nesincer și brutal în intervenții. Din cauza aceasta, dialogul cu el e suspendat încă din clipa în care începe să vorbească. De aceea aluviunile toxice aduse de el în șuvoiul discursului pasiv-agresiv sunt pernicioase și împrăștie în jur un miros urât. Delatorul gesticulează obraznic în timp ce simulează politețea. Devine mieros când e încolțit de contraargumente, însă atunci e cel mai periculos. Delatorul își va folosi în acel moment arma lui cea mai prețioasă: delațiunea.
De aceea O Mie de Semne se vrea în primul rând un spațiu al dialogului ghidat de principiile bunului simț. Nu voi tolera niciodată pe O Mie de Semne gâlgâiala extremistă a delatorului de serviciu. De asemenea, oricine crede că este deținătorul adevărului absolut nu are ce căuta în casa O Mie de Semne.
Îi mulțumesc lui Cristian Fulaș că a scotocit prin Constituția României și a extras următoarele pasaje:
Art. 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
Pe O Mie de Semne aceste principii vor fi respectate mereu. Cine nu crede în ele nu ne e prieten.
P.S. – Gabriel Liiceanu confirmă, în revista Contributors, spre mulțumirea mea, ceea ce am afirmat și eu ieri, anume că volumul „Noica și mișcarea legionară” este unul foarte bun. Iată:
„În cartea amintită, Noica și mișcarea legionară (o consider cea mai inteligentă și documentată carte, care are meritul de a explica – fără să-l scuze vreo clipă – legionarismul intelectualității române interbelice), autorul spunea inversul a ce spune astăzi cel care a făcut pasul în politică.”
Delatorii nu-l vor putea pârî la instanțele superioare pe dl. Liiceanu, fiindcă domnia sa a făcut de mai multă vreme o separare igienică față de un spațiu în care uneori, din păcate, se aude numai vocea celor care strigă mai tare și care au ca argument final doar o ignobilă retorică a mistificării. Cel mult îl vor umple cu lături, așa cum se tot întâmplă.
