Mă consider un tip obișnuit și nu sunt convins că e valabilă și în cazul meu zicala aia care spune că în fiecare om există ceva special. Cu toate astea, se întâmplă uneori ca realitatea să mă contrazică. Iei m-am simțit un pic special, chiar dacă nu neapărat datorită meritelor mele.
Voi, cei care mi-ați trimis într-un număr atât de mare mesaje de ziua mea, m-ați făcut să mă simt special. Clopoțelul computerului a sunat neîncetat și a continuat să-mi trimită mesaje, ca un rover ieșit din uz, dar care mai dă ceva semne de viață, și în cursul zilei de azi.
Nu știu dacă am reușit să vă răspund tuturor. Dacă am omis pe cineva, îmi cer scuze, n-a fost intenționat. Repar această eventuală greșeală aici, încercând stângaci să vă mulțumesc pentru toate urările și cuvintele frumoase pe care mi le-ați transmis. Chiar dacă sunt imponderabile, ele valorează greutatea lor simbolică în aur. În adevăr, faptul că ați fost aproape de mine într-o astfel de zi valorează cât toate bogățiile lumii.
De aceea scriu atât de împiedicat editorialul de azi. Când sunt pus în situații de genul ăsta, în care luminile rampei sunt concentrate asupra mea, nu mai știu ce să spun. Nu pot umple nici măcar cele O Mie de Semne minime pentru ca un text să se poată numi editorial.
Nu pot decât să vă mulțumesc tuturor și să vă spun că ați fost extraordinari și că mi-ați făcut ziua de naștere infinit mai frumoasă și mai emoționantă. Faptul că vă știu aproape îmi dă convingerea că, pe undeva, am făcut și unele lucruri bune. Or, ăsta este cel mai important lucru.
Ne revedem luni cu vești bune, fiindcă se anunță unele schimbări pe site, despre care sunt convins că ne vor duce într-o direcție și mai faină decât până acum, în acea direcție pe care mi-o doresc de multă vreme și la care am visat zi de zi de când administrez O Mie de Semne. Dar, despre asta, mai târziu un pic. Aveți grijă de voi!
