Dimitrie Stelaru este pentru mine acel gen de poet aflat încă pe o listă a scriitorilor care trebuie (re)descoperiți. Pe lângă ediția (care s-a vrut, cred, exhaustivă) „Dimitrie Stelaru. Opera poetică”, scoasă în 2002 la o editură al cărei nume, „Profile Publishing”, nu-mi spune mare lucru, am înțeles că poetul a fost inclus în excelenta antologie a lui Claudiu Komartin, apărută recent la Editura Cartier, „Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge pe ruine. Poeți ai generației războiului”. Unele dintre cărțile lui pot fi găsite pe internet, la prețuri destul de piperate. E m-am mulțumit deocamdată cu antologia amintită mai sus.

Eram la ziarul Ring când, la îndemnul colegului meu de atunci, Christian Levant, am pornit pe urmele lui Dimitrie Stelaru. Nu știam că o să iasă chiar un reportaj, fiindcă aveam puține date biografice (de altfel, în volumul din 2002 nici nu există o biografie a poetului, semn că probabil cei care au editat cartea au avut, la rândul lor, ceva dificultăți în sensul alcătuirii ei), majoritatea dintre ele venind dintr-un virtual față de care, atunci când a fost vorba de documentare, am manifestat o constantă mefiență.

Spuneam atunci, în șapoul articolului, că Dimitrie Stelaru este un „scriitor discret şi cu o biografie fragmentată”, lucru care nu era deloc departe de adevăr. Cea mai „importantă” informație despre poet venea de undeva din anii `60 și era legată de o întâmplare bizară, pe care, sincer să fiu, n-am crezut-o în primă instanță (mi-a dezvăluit-o Christian Levant): Stelaru își înscenase propria moarte. În felul ăsta, având în bagaj un amănunt biografic cancanier, am pornit spre Buftea, localitate unde Dimitrie Stelaru a locuit o vreme. Iată ce scriam la acea vreme în Ring:

„Aproape ignorat în timpul vieţii, idealizat după moarte, poetul Dimitrie Stelaru are una dintre acele biografii care duc spre un fel de paradoxală discreţie spectaculară. Am pornit în căutarea urmelor pe care le-a lăsat în această lume cu un bagaj sărac şi incert de informaţii. Puse cap la cap, acestea duceau invariabil către localitatea Buftea, loc unde se presupunea de altfel că a şi încetat din viaţă. Am mers însă mai întâi undeva pe Calea Vitan, în sectorul 3, în apropiere de Mall Vitan, unde am găsit o mică alee cu numele poetului. Nimeni nu ne-a putut spune dacă are vreo legătură cu existenţa lui Dimitrie Stelaru. Astfel am hotărât să facem, pentru prima dată de când realizăm aceste reportaje, câţiva paşi în afara Bucureştiului.

Imediat ce am ieşit din capitală spre Târgovişte, peisajul s-a schimbat brusc, devenind un melanj balcanic de rural cu accente urbane. Doar tumultul autostrăzii, întrerupt oarecum de trecerea prin Mogoşoaia, mai păstra ceva din efervescenţa traficului citadin. Îndrumaţi de Alina Burtescu de la Centrul Cultural Buftea, am descins direct la Liceul «Dumitru Dumitrescu», unde am cunoscut-o pe profesoara de literatură Cornelia Măcelaru. Domnia sa ne-a dat prima informaţie cu adevărat preţioasă. «Dimitrie Stelaru i-a fost mentor bibliotecarului Dumitru Drăgan, care a lucrat o viaţă întreagă la Biblioteca Orăşenească Buftea. Pe vremea aceea unele proprietăţi confiscate de regim au fost preluate de Ministerul Culturii şi transformate în Case de Creaţie. Dimitrie Stelaru a locuit aici în Buftea, într-o astfel de locuinţă. Eu locuiam vizavi de această casă, care încă există.»


Casa lui Dimitrie Stelaru din Buftea (foto credit: Adrian Martalogu)

Am mers acolo și am găsit un conac cu pridvor tipic românesc, în faţa căruia se desfăşura o curte generoasă prin care alergau doi dulăi foarte sensibili la apropierea noastră. Acoperişul de ţiglă pare neîngrijit şi pe alocuri cu părţi lipsă, ceea ce trădează cumva faptul că aici nu mai locuieşte nimeni de ceva vreme. Ne dorim să aflăm mai multe şi plecăm apoi, îndrumaţi de doamna profesoară, către casa fostului bibliotecar din Buftea de pe Aleea Viilor. Suntem întâmpinaţi de fiul acestuia, Mircea Drăgan, şi de soţie, doamna Ştefania Drăgan. Dl Drăgan este bolnav şi nu poate vorbi cu noi, dar şi aşa aflăm în continuare lucruri interesante de la soția dânsului:

«Dimitrie Stelaru a locuit cu familia aici. Undeva în spatele casei, unde era o anexă, erau pietre pe jos. Ţin minte că ne-am dus şi i-am cumpărat din piaţă o rogojină şi i-am pus-o pe jos, ca să nu cadă copilul pe pietrele alea. A trăit foarte modest. Eunor îl chema pe băiatul lui. Dânsul s-a mutat după aceea la Bucureşti şi de atunci nu l-am mai văzut. Eram prieteni foarte buni, luam masa împreună, nici nu ne apucam să mâncăm fără el. A fost foarte modest, a trăit foarte modest.» (declarație doamna Ștefania Drăgan).”

Urmează declarațiile lui Mircea Drăgan. Unele porțiuni au rămas inedite din cauză că n-au mai încăput în spațiul editorial:

„Este şi o stradă care-i poartă numele. Eu am aflat multe lucruri de la tatăl meu despre Dimitrie Stelaru, deşi l-am cunoascut personal, pentru că aveam șapte sau opt ani pe vremea când a locuit aici. Nu a stat prea mult, mi se pare că un an şi ceva sau doi. Nu avea mulţi prieteni, era un tip cam retras. A avut o prietenie foarte bună cu tatăl meu. Amândoi scriau, tata era bibliotecar, deci a fost uşor să se cunoască şi să se împrietenească.”

„Tata şi Dimitrie Stelaru vorbeau într-o zi de faptul că unii oameni sunt foarte culţi, unii mai puţin, iar alţii sunt inculţi. Eu am zis: «Tati, atât de mult aţi vorbit de oamenii inculţi, asta înseamnă că şi domnul Stelaru e incult!» «Cum mă incult?» A scos cureaua şi m-a bătut în seara aia şi mi-a zis: «Să nu te aud că mai spui vreodată aşa ceva!»”

„Dimitrie Stelaru bea foarte mult. Avea o sticluţă dintr-aceea plată şi un pic curbată, în care avea mereu whisky. A locuit în foarte multe locuri. A avut doi copii, Eunor şi Eumene, băiat și fată. Fata era din căsătoria soţiei. Băiatului îi spuneam Norişor. Când era Norişor mic îl plimbam cu căruciorul pe aici. După ce s-a mutat la Bucureşti am fost şi l-am vizitat acolo, la apartament. A locuit undeva în Berceni. De altfel Stelaru a murit la Bucureşti. Nu a murit în Buftea, în niciun caz.”

„Era cam în stilul lui Nichita Stănescu din punct de vedere comportamental. Bea mult, vorbea numai în parabole. Ţi-era drag să-l asculţi, pentru că era spontan şi extraordinar de cult. Vorbea practic în metafore, era un visător. Cred că se şi droga, dar nu ştiu cu ce. În orice caz, whisky avea de la prietenii lui de la Uniunea Scriitorilor. Avea mereu buzunarele pline de foi volante, manuscrise cu poeziile pe care le scria. Probabil că multe dintre ele au fost aruncate.”

„Tata şi cu Dimitrie Stelaru se întâlneau în fiecare zi. Tata, fiind directorul bibliotecii, era normal ca Stelaru să se ducă la el. Stăteau acolo, beau, scriau, discutau, erau foarte buni prieteni. Stelaru a schimbat şi în Buftea vreo trei locuinţe.”

Dimitrie Stelaru alături de fiul său, Eunor, cu puțin timp înainte să moară (foto credit: https://hyperliteratura.ro/dimitrie-stelaru-poetul-care-si-a-batut-joc-de-lumea-literara/)

Urmează ultima parte a articolului din Ring, cu „moartea” misterioasă a lui Dimitrie Stelaru:

„Unde a locuit Dimitrie Stelaru în Berceni a rămas deocamdată o necunoscută pentru noi şi, eventual, o provocare pentru viitor. Reluăm însă o istorie ciudată, prin intermediul interviului pe care Adrian Păunescu i l-a luat lui Stelaru pentru revista Flacăra în 1968. Pe lângă faptul că Adrian Păunescu a rămas impresionat de Stelaru şi le-a vorbit după aceea tot timpul studenţilor săi despre el, poetul i-a relatat «bardului», în timpul interviului, cum şi-a înscenat propria moarte în anii ’40. Motivul pentru care Stelaru a făcut acest lucru a fost unul cât se poate de lumesc: a vrut să verifice reacţia duşmanilor săi, dar mai ales pe cea a prietenilor. Cel care l-a dat de gol a fost poetul şi marele actor Emil Botta, care l-a văzut într-o zi întâmplător pe stradă. Ulterior, presa de la acea vreme s-a întrebat nedumerită «De ce a murit şi a înviat poetul Dimitrie Stelaru?»”

Asta este tot ce am aflat la vremea respectivă despre Dimitrie Stelaru. Mult, puțin, contează probabil pentru cei care-i iubesc poezia. Mai adaug încă o dată că articolul a apărut în ziarul Ring. Din păcate, arhiva Ring a fost ștearsă de pe internet și nu pot da un link către sursă.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.