DIANE WAKOSKI s-a născut pe 3 august 1937 în Whittier, California, într-o familie de origine poloneză. Și-a făcut studiile la University of California, Berkeley, unde a absolvit în 1960 cu o diplomă „Bachelor of Arts”. În timpul petrecut la facultate a participat la atelierul de poezie ținut de poetul Thom Gunn. În acea perioadă i-a citit pe majoritatea poeților moderniști care i-au influențat stilul.

A publicat încă din anii studenției în reviste literare precum „The New Yorker” sau „The Village Voice”. Și-a început cariera de poet în New York, unde s-a mutat împreună cu artistul, muzicianul și compozitorul La Monte Thornton Young. A rămas ca rezident în New York până în 1973.

În 1962 i-a apărut primul volum de poezie, Coins and Coffins. New York-ul anilor 60 trăia o efervescență artistică fără precedent, în perioada petrecută acolo Diane Wakoski publicând alte câteva volume de poezie reprezentative pentru opera ei: Inside the Blood Factory (1968), The Magellanic Clouds (1970), The motorcycle betrayal poems (1971) sau Dancing on the Grave of a Son of a Bitch (1973).

Este autoarea a nu mai puțin de 60 de volume de poezie și proză. Valoarea ei a fost recunoscută prin distincții precum „William Carlos Williams Award” pentru volumul Emerald Ice, „Guggenheim Foundation Grant”, „National Endowment for the Arts Grant”, „Fulbright Grant” și „Pansy Award from The Society of Western Flowers”.

carturesti.ro

Notele biobibliografice sunt preluate de aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Diane_Wakoski și din volumul „Nori magelanici”, apărut în 1981 în Colecția Poesis a Editurii Univers. Din această carte este extras și poemul de mai jos. (traducere de Liliana Ursu)

Nimeni nu mă iubește, nici măcar șoarecii de câmp sau elefanții

De creierul meu trag cu dinții,
cum câinele de lesa lui prea strâmtă
și visele apar asemeni cariilor din dinți.

Stau pe marginea fântânii
cu capul răsturnat pe spate
și chipul meu pradă de soare iarba și portocalii în floare
– din cauza visului părul mi s-a înroșit
și pare acum scurt –

mâna rudelor
(ele șoptesc că-i sora mea)
iese din crini să-mi apuce părul
să mă tragă adânc în fântână;
oroarea mea de
apă în gură,
tocmai de asta n-am vrut să-nvăț înotul
uram apa în gură, apa aceea atinsă de alte trupuri
sfârșitul visului e un mesaj:
nu sora mea m-a tras în fântână.

*

Nu sunt nici bună, nici subtilă, nici măcar grațioasă
cu cuvintele, le azvârl străinilor în față
prietenilor la fel,
îmi scormonesc creierul asemeni unui copil
care-și scobește nasul până sângerează.
Trebuie să găsesc izvorul.
Da, desfac o portocală în fiecare zi
și aflu doar carnea-i dulce și sucul zemos.
Nici un mesaj.
Aștept telegrame în care să mi se spună:
„Nimeni nu te iubește, nici măcar șoarecii de câmp sau elefanții.”
Dar cutia mea poștală rămâne goală sau se umple doar de note de plată,
prin tăietura din ușă pătrunde numai
fumul.
Nimic nu-ți dă lumea fără de trudă.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/