Emil Iulian Sude revine în ziua sa de naștere pe www.omiedesemne.ro, fiind născut pe 6 septembrie 1974 în Bucureşti – cetățean român de etnie romă. A debutat cu volumul de poezie „Scărarul” (Editura Grinta, 2014), cu referinţe critice de Nora Iuga. A mai publicat volumul de poeme „Chiar Nu” (Editura Eurostampa) cu referinţe critice de Al. Cistelecan, Gabriel Nedelea, Nora Iuga, Ciprian Chirvasiu.

A fost invitat la numeroase festivaluri şi evenimente culturale organizate de Asociaţia Direcţia 9. Are poeme publicate în Antologia „Moștenirea Văcăreștilor”, 2013 (volum colectiv, în urma concursului cu acelaşi nume) şi în periodice culturale de prestigiu. Cronici şi referinţe în: „Viaţa românească”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Mozaicul”. A participat la festivalurile de literatură religioasă de la Caraiman, organizate de Ziarul Lumina.

În anul 2018 a publicat volumul de poezie ,,Povești” în urma participării la  concursulde manuscrise organizat de Centrul Național de Cultură al Romilor-Romano Kehr în colaborare cu Guvernul României.

„de dragoste”

?femeile mele virtuale
colosal de frumoase
postate pe peretele meu
de facebook atrag bărbații
virtuali colosal de reali

sunt în carne și oase mai
bărbat decât mi-am dorit.
totuși
realitatea se revarsă radical
nu are pauze și nu are alte
semnificații. intuiția mea
trebuia să îmi spună că trebuie
să postez imagini cu bărbați virtuali
să atragă femei colosal
de reale. revelația leagă
în explozia energetică cel puțin
două culturi aleatorii. Intuiția
două idei aleatorii în explozie.

sau poate de fapt subconștientul meu
chema masculinitatea mea precară
erodată de o iubire opozabilă
și indiscretă. puntea dintre
ce primești și ce oferi își
schimbă pilonii și traiectoria
ca trădarea inconștientă a ta
față de lume
dar conștientă a poeziei

acum nu mă miră de ce poezia mea este  câteodată  tare

***

?trendul efeminat

femeia de suprafață
femeia de adâncime
femeia solitară
de dragul femeii

trendul efeminat scop şi mijloc

istorie matriarhală
reamintită
bănuită
femei șefie de bărbați
pe rând
bărbaților bivalenți

zița crăița dorialoredana
zițcrăițloredan dorian
parcă
sunt mai multe femei frumoase
ascunse de vederea mulțimii
după gust
azi bărbat
azi femeie

ce frumoasă întindere pletele astea de după bărbierit

bărbatul frumos al zilelor noastre femeia urâtă
a marilor orașe

ocupant al trendului efeminat
pantofi adidas de culoare roșie
glezne cu vedere la glezne de egări

unde femeile se lățesc în umeri
unde au muşchii zdraveni
frumoasele femei ale zilelor noastre
gen ascuns în carne

unde tații sunt mame mai mult yin decât yang
cu adevărat fața femeii este pizda

***

?muțza marc dominicblondel
adamounicolaeamiunalima
cred că sunt bărbați după pozele
de profil ale femeilor

parcă-i vezi cum tremură totul în ei
cum li se  albește pielea li se desfac pleoapele
iar degetul arătător cu mâna de alzheimer
apasă ca și cum femeile mele virtuale
ar fi  ale lor pentru un moment nedefinit
și le-ar face poște de la o distribuire la alta
distribuire like pe punctul G

de multe ori noi nu ne mai recunoaștem
femeile virtuale și le distribuim
iar le distribuim  parcă am mai văzut coreeana
asta era pe peretele virtual al lui marc
sau poate africana asta virtuală era pe la
alima să-i facem loc și lui blondel să-i
dăm de cap chinezoaicei să i-o punem
indiencei cu fustele ei multele grații
să tragem și de chiloții pinguinului

așa le dezbrăcăm  de cămăși de
costumele tradiționale le despletim și le
iubim în tot interiorul nostru labagiu

***

?în al doilea cont de facebook fals
am acceptat toate cererile
de prietenie

curvele tâlharii prostituatele poeții
oamenii politici homosexualii
heterosexualii
onaniștii cântăreții
țăranii orășenii
săracii bogații credulii
sudoripații ofertanții de credite
castrații călăii voievozii

mică este lumea pe o bucată de sticlă
dansează lacul lebedelor muștele

dar mai ales am acceptat prietenia
poeților cretini care cred că știu
ce este poezia și că ea s-ar mânca
cu lingurița de argint și un pahar de apă rece
dulceață de trandafiri cu inele pe degetele
mortului flori femei languroase și pisici

pentru sinceritatea prieteniilor accept și roiul
de vieșpii și de albine și tribul lupilor clanul
morților vii statul papal cultele neștiute

dar mai ales m-am acceptat pe mine
așa cum sunt prostuț cât un elefant micuț

***

?pentru  Tamura Kafka

viespile cărnii
te înțeapă spre a întinde
mâna către un umăr de alt bărbat
răsfiri falange tandre în creier
accepți
tacit
poezia nu vine de niciunde

tensiuni din femeia ce ai fost
în viața anterioară nu ascundeai sub preș
cefe de bărbați
patul tău
copiii tăi tot ce însemni
se ridică
din carnea ta și cere de la un bărbat
așa cum ceri tu
de la o femeie  pe nepusă masă 
din tine bărbatul cu păr pe piept
domnișoara
nu mai rezistă între coaste
virginitatea feminină are bicepși

poezia cu dalta și cu ciocanul
sparge  blocul pătrățos
dacă ființa nu ar fi fost nu ai fi înțeles
în culmea răbdării
se zbate
puiul de curcă prin craniu

ești și suflet și ai dreptul
la orice carne
ești și suflet
genul tău legat la ochi nu mai știe
pe cine să atingă de genul ei
prietena mea bisexuală
mă simte
unde numai prin scrutarea poeziei
ca artă am ajuns

la ea femeia mea

(conținutul textelor este asumat integral de autor, www.omiedesemne.ro derobându-se de posibile interpretări asupra unor pasaje din aceste poeme)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment