Imprintul n’autor al editurii Nemira are bucuria de a vă invita joi, 19 iunie 2025, ora 18.30, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8) la evenimentul prilejuit de lansarea volumului „Ceilalți”, semnat de Ion Manolescu.

După 19 ani de la „Derapaj“ – cea de-a treia carte de ficțiune – și 14 ani de la ultimul volum teoretic publicat despre canonul benzii desenate, Ion Manolescu revine cu un nou roman.

Alături de autor se vor afla Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor și moderatoarea evenimentului, și scriitorul Florin Chirculescu.

Despre „Ceilalți“, Eli Bădică spune: „După 19 ani, Alexandru Robe se întoarce. Pardon, Ion Manolescu. Adică Ion Manolescu se întoarce (un mic Derapaj). Nu că ar fi plecat vreo clipă din ficțiune; în tot timpul acesta, a scris ce țineți în mână și-i aduce acum pe Ceilalți în literatura română contemporană. Care, îndrăznesc să spun, nu va mai arăta niciodată la fel după momentul acesta. Dacă sintagma n-ar fi fost golită de sens în ultima vreme, aș fi zis că aveți în față un veritabil eveniment editorial. Așa, însă, zic doar că e un spectacol literar da capo al (pseudo-)fine. Că veți (re)găsi în Ceilalți și umor, și situații-limită; și sarcasm, și erotism; și benzi desenate, și mistere; și istorie, și conspirații; și mistificări, și revelații; și tehnologie, și povești de dragoste; și absurd, și muzici; și personaje memorabile, și călătorii inedite; și stranietăți, și sincronicități; și fraze insuportabil de frumoase, și mitologii; și echilibru stilistic, și lume multidimensională; și legende urbane, și multiple paliere de lectură; și povești ca-n 1001 de nopți, și fracturi; și tot așa, da. Pentru că Ceilalți e o lume întreagă. Și un pic în plus. Pentru că Ion Manolescu e – o demonstrează – un virtuos într-ale literaturii.“

Seara se va încheia cu o sesiune de Q&A și cu una de autografe.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.