Ziua a doua a Școlii de vară „Gheorghe Crăciun”, ediția I, care se desfășoară la Ipotești și este organizată de Editura Paralela 45 în parteneriat cu Memorialul Ipotești, a însemnat întru câtva botezul focului pentru cei 15 cursanți selectați, fiindcă aceștia chiar au intrat în focul atelierelor intensive de creative writing, prima ședință fiind ținută de la ora 10.00 de scriitorul Florin Iaru.

Până atunci însă trebuie să vă spun că am trăit o veritabilă dimineață rustică, fiindcă în jurul orei 5.30 m-au trezit neobosiții și vajnicii cocoși din împrejurimi, cântecele lor insistente auzindu-se în toate colțurile pitorescului Ipotești. Întrucât lumina crudă a răsăritului intra deja prin jaluzea, am făcut ochii mari și, nu după mult timp, am ieșit la o repriză de paparazzi.

Ipotești – Stonehenge

Nu vă așteptați la cine știe ce chestii senzaționale, fiindcă subiecte de monden nu sunt, iar la ora aceea n-am putut poza decât peisajul splendid din jur și, din nou, ca și ieri, cele patru obeliscuri sculptate despre care am crezut că sunt din piatră (la oboseala pe care o aveam aș fi putut crede că sunt din orice), ele fiind de fapt din lemn. Sunt tot acolo, roase la bază de intemperii, imitând în mic, așa cum spuneam, o parte din ansamblul de la Stonehenge.

Câțiva muncitori care lucrează la o clădire din apropiere au spart și ei tăcerea, iar ceva mai târziu au ieșit pe alee primii cursanți, majoritatea căutând cafeaua salvatoare. A apărut și Florin Iaru, chinuit și el de insomnii matinale, și am stat un pic la povești. Același lucru l-am făcut cu Marian Ilea, care și-a găsit cel mai bun loc de meditație și odihnă, la umbra unui bătrân nuc aflat în apropiere de căsuțele în care suntem cazați.

Savu Popa & Marian Ilea, la umbra nucului…

Mărturisesc că aș fi stat cu Marian ore în șir. Pe lângă că este un prozator excelent, e și un extraordinar povestitor. E o adevărată plăcere să-l asculți. Poveștile au fost întrerupte însă de Alexandra Turcu și de Cosmin Perța, care ne-au invitat la micul dejun. Atmosfera s-a animat, lucrurile s-au pus în mișcare și ne-am dus la sala de mese.

Long story short, a intrat apoi în scenă histrionicul Florin Iaru, care a inaugurat, așa cum spuneam mai sus, seria atelierelor intensive de creative writing. Despre Florin, ce să vă spun? Îl cunoașteți, cred, bine. Este efervescent ca o șampanie bună. Pe cât de bun povestitor este Marian Ilea, pe atât de bun comunicator este Florin Iaru. Cei care nu l-ați văzut încă în acțiune nu știți ce-ați pierdut.

Cei frumoși, cei harnici și cei buni (într-o ordine aleatoare)

Locul acțiunii a fost la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din incinta Memorialului Ipotești, la care am ajuns traversând livada idilică plină de pomi fructiferi și străbătută de alei pavate cu pietre de râu. Timp de aproape două ore Florin Iaru a captat atenția atât a cursanților, cât și a celor câțiva care ne-am aflat în aula acestei frumoase clădiri.

Îi spusesem lui Florin în timpul discuției de mai devreme cât de folositor mi-ar fi fost, în urmă cu vreo 35 de ani, un astfel de curs de creative writing. Mai mult decât atât, ar fi fost ideal să am în timpul unui atelier de acest tip un bun comunicator cum este Florin însuși, care face chestia asta, alături de Marius Chivu, de vreo 7-8 ani.

De vreme ce n-a fost să fie la vremea respectivă, am ciulit și eu urechile la ce a spus Florin – și vă asigur că nu a scos pe gură deloc platitudini nefolositoare, așa cum pretind unii care sunt convinși că le știu pe toate, ci sfaturi practice pentru cei care într-adevăr își doresc să scrie proză respectând câteva principii simple. Deși sunt ușor scoase din cotext, am să redau mai jos câteva din spusele lui Florin, cu speranța că unele dintre aceste lucruri nu vor fi interpretate într-un mod nepotrivit.

Florin Iaru

Florin Iaru

„Ceea ce încearcă oricine care se apucă de scris este un lucru simplu: să transmită ceea ce are el în interior, iar acest interior vrea să-l facă, într-un fel sau altul, public, prin mijloacele scrisului, adică prin ficțiune: prin poezie, prin proză sau prin teatru. Există această nevoie de a spune lumii cine ești, dar nu ieșind în pielea goală în piață, ci ieșind în pielea goală în proză, dat fiind cazul de față.

Lucrul pe care un cititor îl așteaptă de la o carte nu este reprezentat de personajele și întâmplările respective, ci de ființa aia ascunsă a scriitorului. De aceea avem noi niște viziuni foarte speciale despre scriitorii care ne plac, iar când îi vedem în carne și oase avem o mare dezamăgire, pentru că noi i-am construit altfel în cap.

Gândiți-vă că Eminescu era mic, păros și negricios! Ei nu, în mintea noastră Eminescu era înalt, cu o frunte până-n creștet, cu ochii ațintiți asupra Luceafărului sau asupra Lunii! Mircea Cărtărescu: foarte multă lume și-l imaginează mult mai neguros și mai solid, un om care stăpânește de la Solenoid până la ce vreți voi! Or, când îl vezi, e pirpiriu, cu părul lung și extrem de retractil.

Dacă l-ați fi cunoscut pe Gellu Naum ați fi crezut că e un abscons, care în clipa în care vorbește cu tine te amețește cu metafore pe care nu le poți înțelege. Aiurea! Gellu Naum era un tip foarte de viață, care râdea non-stop. Această construcție pe care o face cititorul este automat intermediată de felul în care scrie autorul respectiv. Deci modul în care mintea lui se organizează și pune lucrurile în scris transmite în general o imagine a scriitorului. (…)

Între scriitor și cititor se stabilește o relație amoroasă. Iubești un scriitor, ești în stare să-i strângi de gât pe ceilalți pentru el, ești în stare să faci moarte de om și eventual să-l ucizi, dacă autorul ăla te trădează.

Toți cei care scriu se folosesc de experiența lor exterioară și interiorizată pentru a ajunge, pentru a vorbi, pentru a scrie, pentru a construi niște drame sau niște comedii în care relațiile sunt îndelung gândite de autorul respectiv. De aceea, când aveți tendința să spuneți că exteriorul nu contează, vă asigur că nu. Noi folosim din exteriorul ăsta pentru a construi fraze, caractere, întâmplări, aventuri, situații inedite.

E bine ca atunci când supravegheați ceea ce este în jur să nu influențați acel «în jur», să nu-i influențați pe oameni să-și modifice modul de gândire. Dimpotrivă, să-i faceți să scoată din ei lucrurile alea în care ei cred definitiv, care uneori sunt aberante. Lucrurile astea aberante fac cu adevărat farmecul unor personaje. Personajele devin vii în clipa în care sunt aberante, contradictorii, neguroase, lacome, mincinoase, prefăcute, violente.

Ce-ar fi să avem o literatură făcută numai din fraze și corecte politic, și corecte gramatical? Ar fi o plictiseală de nedescris! N-ar mai citi nimeni literatură, pentru că nu s-ar întâmpla nimic. Trebuie să urmăriți să scoateți din indivizi ceea ce au ei mai profund, iar asta nu se poate face decât într-un singur fel: vă îndemn să fiți proști.

Nu există satisfacție mai mare decât atunci când întâlnești un prost. Prostul îți este inferior, iar atunci poți să arăți cu adevărat ce ai în străfunduri. E atât de prost încât pot să fiu sincer, și atunci veți vedea ce scot oamenii din ei. Deci dacă vedeți unul care consideră că e pământul plat, nu săriți la el cu argumente! Stai bă, că e rotund! E plat? Nici prin cap nu mi-a trecut! Mai spune-mi, te rog!

Și atunci, omul capătă imediat încredere, se simte în mediul lui, știe că este apărat din toate părțile, în primul rând de prostia celui din față, de naivitatea lui, de simplitatea lui, și își dă drumul. Ca prozator ești obligat să observi în dreapta și-n stânga, indiferent dacă proza ta e una fantastică, una morbidă, una erotică, una socială. Ești obligat, prin natura meseriei, să fii permanent atent la ce fac și ce spun ceilalți.”

Florin Iaru a spus încă multe alte lucruri interesante și mi-ar fi greu să redau tot. Mă opresc aici, nu înainte de a vă anunța că tot azi, de la ora 17.00, al doilea atelier de creative writing al zilei va fi ținut de Marian Ilea. Despre acesta voi scrie mâine, așa că stați prin preajmă și citiți www.omiedesemne.ro dacă vreți să fiți la curent, aproape în timp real, cu ce se mai întâmplă la Ipotești.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment