Ofelia Prodan a debutat editorial în 2007 şi a publicat mai multe cărți de poezie, printre care Elefantul din patul meu, 2007 (Premiul pentru Debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2008; Nominalizare la Premiul Naţional de Poezie MihaiEminescu – Opera Prima, 2008); Ulise şi jocul de şah, 2011 (Nominalizare la Premiul Literar Internațional Città di Sassari, 2016); Călăuza, 2012 (Premiul Naţional IonMinulescu, 2013); No Exit, 2015 (Premiul Național GeorgeCoșbuc, 2015; Premiul Național MirceaIvănescu, 2016); Șarpele din inima mea, 2016 (Premiul Cartea de poezie a anului 2016 la Festivalul Național Avangarda XXII, 2017); Întâmplări cu poetul DD Marin și alte personaje controversate, 2020. Este, de asemenea, autoarea unui inedit jurnal de facebook (Voci cu defect special, 2018).
O antologie de autor i-a apărut în Spania (High, El Genio Maligno, 2017), iar în Italia volumul bilingv Elegie allucinogene (Elegii halucinogene, 2019). A fost inclusă în mai multe antologii, printre care Voor de prijs van mijn mond (Jan H. Mysjkin, Ed. Poëziecentrum, Belgia, 2013) și Pour le prix de ma bouche (Jan H. Mysjkin, Les éditions l’Arbre à paroles, Franța, 2019). Este laureată a Premiului Internaţional de Poezie şi Proză Napoli Cultural Classic, ediţia a VIII-a, 2013, câştigând Premiul I la secţiunea POESIA in lingua straniera. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN CLUB România.
vibrațiile telefonului când cineva mă sună și nu răspund
se estompează între pernă și zgomotul furtunii
am urechi de elf o băscuță verde de elf
dar eu sunt un fel de Shrek îmi trebuie un motan mușchetar
sau o formație de mariachi dacă aș fi fost Frida Kahlo
mi-aș fi făcut selfie și în momentele de fericire
falsificare programată radical dintr-un număr inexistent
supraevaluăm intensitatea culorilor
până mâine hardul va fi formatat îmi place să stau
ore întregi fără să fac absolut nimic
doi călugări tibetani conversează în mintea mea
iar eu ascult și râd deși nu înțeleg nimic
dă-mi Doamne puterea gândului unui ascet yoghin
și voi intra o secundă în Nirvana
să îmi detaliez lista de cumpărături la supermarket
să îmi folosesc cardul ca și cum aș avea acces
nelimitat la alchimia soldurilor
plouă tot plouă de câteva zile sunt sătulă de ploaie
de efecte speciale cu tunete și fulgere
radioul din secolul trecut televizorul alb-negru
o rachetă aselenizând până la urmă ce se va alege din lumea mea
dacă dau delete și rescriu unde ajung cine îmi poate spune
să îmi spună acum sau să tacă până la stagiunea următoare
deșeuri organice îngrășământ aș putea accepta oare
dincolo e la fel de palpabil dar dincolo e imprevizibil indolent
toarce ca o mâță cu gheruțele scoase
citesc o carte cu poeți italieni contemporani
colegii noștri de apartament sunt niște tipi cumsecade
acum dorm dar în toate nopțile trecute
au umblat silențios pe hol pe terasă au fumat mâncat distrat
îmi place să văd filme vechi din anii 90 erase/rewind
cred că am devenit sentimentală ieri am văzut Johnny Mnemonic
ce carte de vizită pentru Keanu Reeves
normal să joace rolul lui Neo în Matrix dragă Keanu Reeves
spune-mi te rog care e prăjitura ta preferată
dar tricoul tău preferat dar echipa de baseball
eu prefer patinajul artistic sunt depresivă uneori
asta e tot chimie dar nu numai chimie
sarzii au de obicei barurile închise duminica deja e duminică
m-aș putea naște pe o insulă niponă
aș învăța să fac origami m-aș infiltra în clanul Yakuza
fapt – în Kill Bill dar și în Jackie Brown dar și în Sin City
Tarantino e un feminist de primă clasă
când Sardegna va face ochi în mijlocul ciclonului
eu am să zbor ca Neo prin stratosferă am să salvez Terra
mă plimb singură pe hol aștept să se răcească un pic cafeaua
lucrurile nu mai sunt la locul lor nici eu nu-mi găsesc locul
oare aici sau aici sau acolo o peliculă alb-negru
mă revăd într-un cadru romantic din anii de glorie ai filmului italian
dacă aș fi fost actriță aș fi fost Sophia Loren
ascult Queen într-adevăr Freddy Mercury is the best
ce voce ce voce puternică clară mi-a plăcut atitudinea lui până la final
show must go on ceva asemănător și în Sardegna
Andrea Parodi optimist până la final nu a dat cu capul
Andrea Parodi pe jumătate sard a cântat în limba sardă pop-rock
rebelii fără cauză să stea pe tușă
încet-încet se face ziuă dar eu sunt pasăre de noapte
am să traversez cerul ca și cum aș traversa strada până la supermarket
o nouă zi în care nu-mi găsesc locul
dar sunt aici în Sardegna micul meu Eden
când am să cedez am să zbor până la Lună și înapoi
am să îmi scriu memoriile am să dau interviuri
sunt o celebritate ce tare sunt o celebritate dau și autografe
cu trenul la Cagliari peisaje specifice Sardiniei
am privit pe fereastră până am adormit cu căștile în urechi
acest bilet nu este valid imposibil coborâți la prima stație
plus amendă verificați din nou acest bilet
e al naibii de valid stimată doamnă controloare
aveți dreptate e valid scuze niște oi pe câmpiile încă verzi
niște oi și niște vaci și un câine uriaș alb
cu blana lățoasă pare blând parcă ar fi o mega-oaie
în sfârșit la destinație în sfârșit la Cagliari
căldură mare mă plimb prin centrul istoric fac poze
un african emigrant îmi cere un euro
îl întreb dacă îi merge bine afacerea îmi zâmbește cu toți dinții
merg mai departe dacă aș fi știut
mi-aș fi luat tatami și costumul de baie
aș fi stat cuminte la soare ca o păpușă barbie
mănânc la un restaurant indian
foarte cochet design modern muzică indiană în surdină
destul de ieftin mă declar mulțumită
pe strada cu magazine de lux oamenii trec
trec și se uită lung la vitrine suntem o generație de consumiști
eu sunt o consumistă dar una lefteră
stau pe o bancă se face frig se face seară îmi imaginez
că sunt într-un spațiu intim în care elucubrez
ore întregi aud un saxofon muzică jazz deschid ochii
am pierdut trenul Sassari e departe dar eu sunt la Cagliari nu am unde dormi
caut oferte de hostel ieftin stau pe bancă și caut
corpul nu mai e pe aceeași frecvență cu creierul
mă îmbrac elegant ies din casă
sunt perfectă am un trup perfect ca în reclame
sper că nu mă ia nimeni în serios
eu nu mă mai iau de mult sunt zen sunt în stare vegetală
membrele se mișcă dezarticulat
o cafea să mă trezesc la mansardă da aș vrea
ce mult aș vrea să locuiesc la mansardă
sunt într-un fel epigonul lui Emil Cioran sau așa cred
cafeaua turcească parcă e mai bună decât cea italiană
la Pamukkale am văzut o cămilă era slăbănoagă
lipsită de vlagă părul smocuri o turcoaică micuță de vreo zece ani
într-un costum tradițional se mișca silențios
ne-a servit cu mâncare de legume
tatăl ei stătea pe o pernă trăgea din narghilea
acum beau o cafea italiană ascult Billie Eilish la căști
privesc la Eurosport finala de la Roland Garros
poloneza e bună cred că bate în două seturi
îmi mai acord o șansă mai beau o cafea mă trezesc
sunt ok dar și la mansardă aș fi fost super ok
micile revelații din orele de insomnie
când cerul și tavanul se suprapun în tihnă
semnul meu de recunoaștere e o salamandră
rezolv ecuații existențiale extrag rădăcina pătrată
dintr-un dinte cariat dau de băut
la toate barurile de pe planeta Marte caut apă înghețată
vreau să fiu voluntară în Africa
să fac safari să hrănesc copiii să mă fotografiez cu copiii
reclamele insinuează ceva mereu insinuează ceva
exact cum insinuez și eu acum
sunt de un egoism inofensiv ridicol
dacă aș fi Buddha nimănui nu i-ar păsa
aș primi ofrande și aș ofta în sinea mea de fericire
te rugăm coboară cu liftul de la ultimul etaj
te așteptăm ca pe Mesia
spune-ne și nouă cum este acolo sus
eu tac cu un aer distant intangibil cu o aură delicată
în jurul capului încăpățânat
nu voi merge pe ape nici nu voi înmulți pâinea și peștele
să nu uit să iau ultimul tren spre Torino
o fată tânără și frumoasă o poetă silfidă
mă așteaptă cu noul ei volum de poezii lungi și timorate
într-o cafenea din centru mă așteaptă și speră
o mână mică de plastic organic
care să mă mângâie
două fante impure inspir mirosul chimic
de haine curate
mă târăsc între pat și masă
lentoarea zilelor când
ceva fantastic un dragon sau un vampir
la fereastra mea
eu pe limba religiilor păgâne
incantând se propagă sub formă de unde
intră în rezonanță își modifică
structura devin calmă expir un aer răcoros
cine își mai amintește filmul
cu câinele electronic sau vizitatorii
stau la masă sorb cafeaua
androidul meu mă mângâie pe obraji
îi prind mânuța o pun la piept tresare
ochii pupilele se dilată
pielea de pe obraji se înroșește
apăs un buton rămâne încremenit
o secundă privesc ochii opaci
îmi doresc să pot transmite telepatic
gânduri care încă nu există
îmi doresc să iubesc androizi sau creaturi fantastice
care știu exact cum să se ferească
cum să se transforme în plasmă să dispară
așa simplu
sunt un băiat bezmetic alerg în pijamale și papuci prin ploaie
cineva agită un mop deasupra capului
vitrinele se sparg manechinele de plastic se dezbracă
de hainele noi cu etichete scumpe
creații de lux ale designerilor celebri euforia de o secundă
manechinele încep să mărșăluiască
protestează cu voci robotizate împotriva
dictaturii modei de ultimă oră agresează simțul estetic
împotriva consumismului a prețurilor exorbitante
mă opresc în mijlocul străzii peturi goale etichete rupte tifon
privesc marșul manechinelor de plastic pupilele se dilată
o vedetă de cinema se sinucide în direct
bursa de pe Wall Street deraiază
pumnii se strâng trupul se plastifiază îmi dau jos pijamalele
mă alătur marșului manechinelor prin ploaie
Recomandări de pe coperta a IV-a a volumului:
„O voltă remarcabilă face Ofelia Prodan în volumul de acum, trecînd de la tensiunea (și intensitatea) atitudinii de combatant și protestatar la aparenta frivolitate ludică. În fapt, nu e decît o tentativă de exorcizare, căci Ofelia tot într-un ”mediu ostil” trăiește, chiar și atunci cînd se relaxează în reverii sarde. Linearitatea vizionară, nu doar atitudinală, de dinainte e spartă acum într-o poetică a notațiilor disparate, prinse într-o vîrtelniță în care piese de real se amestecă pînă la confuzie, sub sigla unei autoironii condescendente, cu infuzii de reverie, șocuri nostalgice și un fel de șotron confesiv. Totul pus într-un puzzle răvășit de sub care se ivește nostalgia a ceva ce e mai mult decît ”chimie”. O tînjeală spirituală înfruntată și asumată cu spirit ludic face unitatea acestor piese dezinvolte.” Al. Cistelecan
„Ofelia Prodan e poeta ajunsă la maturitatea la care unii n-ajung niciodată, proaspătă, sprintenă și elastică, în și din profunzime, nu la plesneală sau nimereală. Poezia singurătății senin-crunte și a întâlnirilor banal-magice, a locului și a nomadului, alunecă aici natural între domestic și surreal, depresie și parodie, expresie și palinodie, reflecție și calambur… Dar face toate astea nu cu ostentație sau gălăgie stilistică, ci “pur și simplu” și “de la sine.” Un sine care există, bineînțeles, întrucât devine. De vină sunt ecologia și (S.F.) astronomia (cine scrie despre așa ceva la noi natural, modest și convingător?). Ca și Constantin Acosmei, Rachel Galvin, sau Jaco Pastorius, poeta spune cu tonuri joase lucruri grave și ample, înalte prin salturi și alteritate. Sunt versuri memorabile, unele, dar cu adevărat remarcabilă e succesiunea și interacțiunea versurilor în poem și în volum; poeta gândește și aude de(o)parte și co(m)ple(X)șitor totodată, navigând între medii și re-medii. Deschideți cartea asta oriunde și citiți oricât de distrat: vi se va pune un nod in gât, dulce-amar. Reveniți atunci, captivați, ca să scăpați. Nu cred că veți scăpa cu bine, ceea ce, molipsiți și căzuți pe gânduri, o să vă placă rău.” Chris Tănăsescu (MARGENTO)
