Dragi prieteni, sunt conștient că există multe restanțe și că probabil nerăbdarea este în creștere, însă din motive obiective a trebuit să renunț timp de o săptămână la activitățile curente de pe www.omiedesemne.ro deoarece am participat, așa cum probabil ați observat din relatările de la fața locului, la Școala de Vară „Gheorghe Crăciun”, a cărei primă ediție a avut loc la Ipotești.
De astăzi reintrăm practic în normal. Cei care ați trimis poeme la „Poșta redacției” nu trebuie să aveți motive de îngrijorare, veți primi răspunsuri cât de curând. Am avut și o solicitare din partea unui autor, care mă ruga să-i răspund dacă poemele lui au ajuns. Da, au ajuns, însă răspunsuri la e-mailurile primite nu voi da, fiindcă am și așa programul destul de încărcat. Fiți rezonabili și răbdători, fiindcă vă asigur că absolut toți cei care ați trimis poeme la „Poșta redacției” veți primi un feedback, indiferent dacă va fi pozitiv sau negativ.
Acestea fiind spuse, să-i dăm cuvântul scriitoarei Angi Melania Cristea, care mi-a trimis acest „grupaj liric” acum ceva vreme, însă așteptarea cred că a meritat. Am lăsat toate poemele fiindcă aș vrea să realizați toată această „dezordine” stilistică a „grupajului liric”. Autoarea mi-a dat senzația că a vrut să pună în același loc toate genurile poetice ale ultimilor 50 de ani, garnisite cu ceva poezie angajat-protestatară & postmodernist-sapiențială.
Poate că tot eclectismul ăsta va duce undeva, cândva, tot ce trebuie făcut este un fel de „the final cut” peste tot ce e evident depășit, cu tot cu metaforele neinspirate și cu această exasperantă și recurentă referire în poezie la poeți & poezie. Altfel, lucruri bune și un punct de reper în textul „Ginseng”, care necesită și el o mică drenare stilistică și o excizie a alăturărilor cacofonico-redundante de felul „fabrica cu hale”.
Angi Cristea s-a născut la Craiova. Este o poetă ai cărei strabuni vin de la Ohrid, din Macedonia. A publicat opt volume de versuri: (Diz)armonie (Editgraf, 2014), Plus/minus sentimente (Editura Macedoneanul, 2015), Pietrele Soarelui ( Editura Aius, 2017)
Căutătorul de pokemoni ( Editura Cartea Românească), 777 amintiri ( Editura Rafet, 2018), Flori de iris/ Gaggioli – ediție bilingvă (Libreria Editrice Urso, Avola, 2019), Clipa pentru admirație/ Casti pet admirim – bilingvă. Autori: Angi Melania Cristea și Jeton Kelmendi (Editura Albanezul, 2019).
A câștigat numeroase trofee naționale și internaționale: Premiul Balcanica pentru Poezie Română (2018), Premiul I la Concursul ,,Alexandru Macedonski” organizat de Asociația Macedonenilor din România (2016), Marele Premiu ,,Nicolae Drăgan” (Galda de Jos, 2017), Premiul ,,Alfredo Piroli” (Triuggio, 2018), Premiul al II-lea La Voce dei poeti (Roma, 2019).
Shamanism
Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondența cu magma cuvintelor,
cu existența #rezist… cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu și autostrada cu aurolaci.
Amprentai afișele liderilor zonali ca și cum
ai fi avut niște glande pentru (∞) realitate
și, iar și iar, ofertai salariul minim…
Detest amatorismul în discurs
și recunosc că vă multiplicați xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deținuții cer azil politic exotic.
Cetățeanul suferă de automatisme
în țara cu cele mai candide utopii.
Încă nu avem copia lumii pe stick?
Încă nu am salvat politica într-un folder
criptat?
Pe culoarele morții ai pașaport permanent,
viața însă este ca un Ipod
scos la ofertă:
cu multe aplicații, inutil.
Ginseng
pe vremea industrializării masive tata străbătea orașul până
la fabrica cu hale imense unde demonta orice mașinărie/
era eroul zilelor cenușii când mama lucra în schimbul trei/
știa pe de rost mecanismul pieselor pline de ulei de motor
și venea cu geanta zdrențuită burdușită de eugenii
până într-o zi plină de turbulențe și de șomaj
atunci s-a prăbușit de la peste 10 metri
de pe rampa precară unde dădea cu barosul
și toate lumile lui balansau
//mama lua pâinea fierbinte cu mâinile goale
o arunca în lăzi sordide și își bandaja buricele degetelor
cu care părea a cânta la un pian imaginar
al cărui capac s-a închis cu zgomot
peste furia mamei ce a împletit păpuși de porumb toată copilăria
încă resimt lungile așteptări de la ferestre de bloc cenușiu
din zilele acelea când părinții mei lucrau pe șantier
cărau cu roaba cărți veștejite și dormeau în cabana învăluită de viroze rebele
tata azi este plecat în pelerinaj/ mama a învățat meniul azilului
iar eu strâng firele albe la ceafă
nu mai aștept binecuvântarea sau blestemul
continui să viețuiesc cu acest vacuum fără xanax/ rădăcină de ginseng
Low cost
balcani case de amanet X-ulești în funcții de conducere
dimineți când trec femei trupeșe spre birou
tu și așteptarea penibilă la market reclamele fluorescente cu sex dezinhibiții
apoi cartierul învelit într-o peliculă din care curg doar animozități
cu descinderi la vecinii din stânga/ cai ciolănoși străpunși de lama foamei
și scriitorul pitit în sertar care își îngăduie un repaus
i-a scăzut libidoul/ nu îl interesează nici starea națiunii
ieri oamenii se visau roboți urau câmpul nedefrișat acel mecanism numit libertatea firului de iarbă
acum sunt ahtiați după ecosisteme și privacy
niciun gram de industrializare zero politică
orașele sunt niște luminatoare înguste
probabil de aceea ne reconstruim cu doctori fără arginți avocați clonați și vorbitori nativi imperfecți
te poți întâlni cu duplicatul tău la mall/ el profită de reduceri își caută job part time dă anunț pe matrimoniale și se plimbă pe banii guvernului
ca cetățean de rangul I
timpurile când vedeai politicieni prin ziare s-au terminat
acum umblă cu liste sau își fac selfie cu tine prin palatul parlamentului
în perioada următorului mandat
însă ești fericit că ai prins această cursă low cost spre cartierul rezidențial numit Pământ
Reject
poezia și rutina de a fi
sau dimpotrivă viul și rutina de a nu fi
toate cu miros de tinerețe strivită
fluieratul impiegatului înainte de a-ți porni
trenurile
parcă văd blazarea ferestrei
chipul tău obosit cerșind mii de îmbrățișări
așezat lângă strada cu ciment fierbinte
beau din vinul tare și mă risipesc într-un du-te-vino ilogic
știu că te vei despărți de umbra mea și nu mă vei mai găsi în săptămâna efemeră
când glasul tău asuda de culoare
trag încă o rochie peste primăverile astenice
care mă recompun fidel
atunci când am strivit țigara de pieptul tău
poate că
gara de tranzit a rejectat săruturile stereotipe și
ușile vieții silențioase
nebuna aceea care la gurile de metrou ți-a promis
că nu-ți va injecta endorfine și tu existență cu asigurare la zi
ai întrebat ultimul călător
cum ai putea să nu te scrii în bitum
ca aceia care au cucerit Maramureșul
cu lemn
ai pirogravat clipe mistice și echinocțiul
dar nu ai acceptat acel challenge dintre eu și
populația zen
pentru că orașul ți-a populat fantasmele cu
minus-timp
Print-love
iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecție ai mamei și Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment așa de teribil încât pare că ți-ai faultat viața
și nu mai poți fi singur pe autostrada // bară la bară
lângă ușile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
așteaptă acel refresh existențial ce pictează părinții în graffiti
pe oricare dintre zidurile orașului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îți cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
și camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe accelerație
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste
gamer al ideii de dragoste ții mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărțile gata pregătite și
un cataclism
ți-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poți să te mai multiplici
Monolog
ți-am spus că plouă iar orașul se pliază/ la intersecții trec bătrâni pe roșu/
tu încă desenezi pe colțul meu de casă
fantome în lesă ale câinilor fără stăpân
mă uit pe strada cu pavele sparte și văd protestatarii în coloane
la un etaj al primăriei urcă o femeie grasă
să șteargă urmele de afișe
dar moartea suflă în fereastră și ploaia se amestecă cu sânge
și câteva dintre tichetele de masă
de prin oraș vin zvonuri că s-ar împărți la liber
ziare și reviste
însă din artă nu se poate viețui
portrete de artiști zac prăfuite în case vechi de pe Lipscani
iar câinii hăituiți de niște hingheri au urinat pe zidul bibliotecii Aman
ți-am spus că plouă și e sărăcie/ oamenii singuri se înghesuie la mall/
în sala de spectacol de la TNB se dau bilete
pentru un singur spectator
aici ca pretutindeni e un monolog pe scenă
Sorescu încă este viu și râde cu trei dinți din față
spre o Craiovă în care plouă nebunește și trec femei frumoase spre parcul Romanescu
purtând ciorapi cu plasă și genți Louis Vuitton
P-o-e-m 111
Cel mai frumos poem nu are coapse
Are îngeri care se înalță cu tâmple argintii preafrumoși
Precum în poveștile bifate cu x din librării
Pentru care se fac precomenzi
Și se vând / încă / foarte bine
Nu știu acești cumpărători că poemele-vid
Sunt goale de sentimente și fiecare cuvânt din cofrajul lor se deșiră
iar poetul-care-mai-zboară-cu-norii scrie în graffiti mesajul lumii de dincolo de zona zero non politically
Acul kilometrajului derapează pare înghițit de
Molozul cuvintelor poetul s-a ascuns într-un pet și numai noi ăștia număram clipele care fumează iarbă
Timpul încă miroase a scris? Păsări-himere
Ne sparg geamurile cu zboruri în zig-zag
și se așază pe rafturi ca niște relicve ale erei
Când poemele mușcau cu dinți vii urechea poetului ce nu s-a sinucis
Cel mai frumos poem este despre cum nu se scrie
Poezie tâmpită și despre funicularul în care poeții se urcă
cu Dumnezeu… poeții întregesc lumina
Bat toaca în schitul unde pustnici scuipă
plămânii roșii ai scrisului-jertfă
Peturi
din trecut vin imaginile și mirosurile
piața mare cu legume pe trotuar
Craiova aceea sordidă
în care trăiai după niște ritualuri
bine implementate
cu vecini masochiști care întindeau rufe
la ferestre
și apăsau pe stingător ori de câte ori
suna la interfon un creditor
pe atunci trenul accelerat urca în mintea mea
până în acel București edenic
unde paiațele de politicieni făceau față fluxului monetar
aici se vindeau oameni de-a dreptul
iar pe trotuar vedeai doar urmele afișelor electorale
însă în acest paradis fiscal mă simțeam
împlinită
departe de orașul lasciv al Craiovei
întinsă pe tarabe la pagina 1 cu toate organele la vedere
/ochi picioare plămâni/ așezate temeinic
între munții de tuș
al căror scris va înroși palmele umede ale zilierilor
de la AFI Center
încă simt mila aceea imensă pentru orbii surzii și impotenții orașului
ei se multiplicau la secundă eu muream
sufocată de noxe
într-un Cișmigiu încă viu
între blocuri de beton și miliardari de carton
lângă ghenele roz #peturiartistice
orașul cu porți imense
și cerul lui feliat…
străzile lungi neînțelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului
țin în mâini cartea cărților și îți dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii
toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenței
sunt sentimentele roșii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu niște ore ludice
pe podul minciunilor
fără conectorii universali #imagovieti
