Vă spuneam, într-un material anterior, că voi reveni cu istoria casei Grecianu, care se afla pe locul unde acum este blocul Delta Dunării (la intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu Calea Victoriei) și unde, pentru o perioadă, și-a avut atelierul faimosul fotograf Carol Popp de Szathamari. Dar să mergem undeva și mai în trecut, pe vremea lui Șerban Vodă Cantacuzino (domnitor al Țării Românești între 1678-1688).

Domnitorul ridicase aici, „pentru numeroșii săi copii”, Casa Beizadelelor, care mai era numită și Casa Coconilor sau Casa copiilor de domn, a principilor moștenitori. Aceasta asigura „condiții optime pentru viețuire, dar și de receptare a noțiunilor oferite sistematic de către cei care erau meniți de a se preocupa de educarea lor ca viitori participanți la tumultul vieții cotidiene.” (citat dintr-o notă a volumului Podul Mogoșoaiei, Povestea unei străzi, de Gheorghe Crutzescu – Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011). După moartea domnitorului a trecut, rând pe rând, în proprietatea familiilor Fălcoianu (menționați în funcții în Divan încă din secolul XVI) și Cornescu (o ramură a familiei Grecianu, prin cronicarul din secolul XVIII Radu logofătul).

[image_with_animation image_url=”1213″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Casa Grecianu în 1868. În stânga este colțul Casei Popovici, care fusese construită în 1858 și a găzduit, mai apoi, Clubul Liberal. În spatele zidului curții se află acoperișul atelierului fotografului Carol Popp de Szathmari. Pe fundal se vede turla Bisericii Doamnei, despre care vom vorbi într-un episod viitor.

Abia la 1830 fosta Casă a Beizadelelor trece în proprietatea lui Dumitru Grecianu (agă, magistrat, istoric, căsătorit cu Elena Bălăceanu, cu care a avut mai mulți urmași, printre aceștia numărându-se și genealogistul Ștefan Dimitrie Grecianu). Gheorghe Crutzescu nu precizează decât că prima Casă Grecianu (bătrânul Dumitru Grecianu murise la 1848) a fost ridicată, probabil de urmașii săi, în 1868, „înainte ca Bulevardul să fi ajuns în Calea Victoriei” (pe atunci Podul Mogoșoaiei).

[image_with_animation image_url=”1217″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Casa Grecianu în 1873, fotografiată de Carol Popp de Szathmari. Pe fundal se poate vedea o parte din Palatul Academiei (actuala Universitate).

Casa Popovici a rezistat până în timpul celui de-al doilea război mondial, când a fost distrusă de bombardamentele din 1944 odată cu sediul Editurii Cartea Românească (pe locul căreia s-a construit ulterior blocul cu magazinul Romarta Copiilor).

[image_with_animation image_url=”1221″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Casa Grecianu în perioada interbelică. În dreapta se află faimoasa lunetă din fața Cercului Militar, în spatele căreia există o reclamă a Librăriei Alcalay la „Cărți și rechizite școlare”. Pe fațada Casei Grecianu este reclama la „Colectura Hermes”.

În Casa Grecianu s-au desfășurat, de-a lungul timpului, tot felul de activități comerciale: „Weissblut, Ceasornicărie”, „Tutungerie”, „Lustragerie”, „La Luvru, ștampile” sau „Hermes, colectură”. În poza făcută de Carol Popp de Szathmari în 1873 se distinge pe firma dinspre Calea Victoriei următorul enunț: „Frații Grunbaum, Specialitate de Haine Bărbătesci, Furnisorii Curții”, iar pe latura dinspre actualul bulevard Regina Elisabeta se mai poate vedea doar „Tailleurs”.

[image_with_animation image_url=”1173″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.muzeuldefotografie.ro/2015/01/bucuresti-1956/”]

Aflu de aici (http://turistinbucurestiro.blogspot.com/2013/08/biserica-doamnei.html) că vechea Casă Grecianu a rezistat până la 1911, când a fost demolată pentru a fi construită clădirea Compescăriei, cea care la rândul ei a rezistat până la cutremurul din 4 martie 1977. Numele i-a fost dat după restaurantul cu preparate din pește care, spre bulevard, avea și o mică grădină. Așa cum știm, cel mai probabil după război numele restaurantului a fost schimbat în „Delta Dunării”, păstrat până după Revoluție pe fațada blocului nou construit după cutremur. În prezent, la parterul blocului de află un restaurant Pizza Hut.

Bibliografie selectivă:
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011
Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureștilor, carte editată de Emanuel Bădescu și Radu Oltean, București, 2012
Calea Victoriei, Bucureștiul interbelic, NOI Media Print, 2006

gelu diaconu
contact@omiedesemne.ro

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment