libris.ro

Evident că evenimentul cel mai important al săptămânii este Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, care își va deschide porțile miercuri, 29 mai, de la ora 10.00, la Complexul Expozițional Romexpo, pavilionul B2. Printre picături însă mai sunt și alte chestiuni culturale de interes, așa că să vedem pe la ce lansări de carte ne mai putem duce.

Menționez că începând de miercuri, când va avea loc deschiderea oficială Bookfest 2019, și până duminica viitoare vă vom ține la curent, zilnic, cu desfășurarea evenimentelor din pavilionul B2 de la Romexpo.

Să aveți o săptămână plină de cărți bune și literatură de calitate!

Luni, 27 mai

Supercluster II

Atelier Café, strada Memorandumului nr. 9, Cluj-Napoca: 19.00 – 21.00

Invitați:
Anastasia GAVRILOVICI, Andrei PINTEA, Cătălina STANISLAV, Cătălina SUDITU, Horia ȘERBAN, Ioan COROAMĂ, Iris NUȚU, Luca Ștefan OUATU, Raluca BOANTĂ, Tudor POP, Mihnea BÂLICI

Moderator: Alex CIOROGAR

Vatra, nr. 1-2/2019, pp. 135-151.

*Grupajul de față reprezintă continuarea unui efort inițiat de Revista Steaua în primăvara lui 2018. El va fi completat de un al treilea (și ultim) episod găzduit (în continuare) de Revista Vatra.

Marți, 28 mai

Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români

Librăria Humanitas de la Cișmigiu: 19.00 – 20.30
Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, București

Editura Humanitas vă invită marți, 28 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului „Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români” de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, însoțit de un cuvânt înainte al Preasfințitului Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de Bucureşti.

La eveniment vor participa Preasfinţitul Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti, Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Ștefan Colceriu și Tatiana Niculescu.

Miercuri, 29 mai

Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a

Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 29 mai – 2 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2.

Invitatul de Onoare al acestei ediții va fi Marea Britanie.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Ambasadei Marii Britanii din București.

Programul de vizitare va fi următorul:
• miercuri, 29 mai — 10:00-20:00;
• joi, 30 mai — 10:00-20:00;
• vineri, 31 mai — 10:00-21:00;
• sâmbătă, 1 iunie — 10:00-21:00;
• duminică, 2 iunie — 10:00-20:00;

Intrarea este liberă!

Întâlnire cu Robert Adam – Două veacuri de populism românesc

Librăria Humanitas Cluj: 19.00 – 20.00
Strada Universității nr. 4, Cluj-Napoca

Librăria Humanitas Cluj vă invită miercuri, 29 mai, ora 19.00, la lansarea cărții “Două veacuri de populism românesc”, apărută la Editura Humanitas.

Vor vorbi: Robert Adam, Sergiu Mișcoiu

Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe.

Un debut surprinzător – întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș

Librăria Humanitas de la Cișmigiu: 19.00 – 20.00
Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, București

Librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui miercuri, 29 mai, la ora 19.00, o întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș și „Trilogia sexului rătăcitor“, romanul său de debut publicat recent la Editura Humanitas, în colecția „821.135.1- Scriitori români contemporani”, o poveste transgenerațională a momentelor de criză a căror intensitate și emoție se transferă incredibil de bine în pagină.

Vor participa la întâlnirea din librărie Cristina Vremes, Luminiţa Corneanu, critic literar, Angelo Mitchievici, critic literar, și Andreea Rasuceanu, coordonatoarea colecției „821.135.1- Scriitori români contemporani”, iar actrița Nicoleta Lefter va citi un fragment din roman.

Joi, 30 mai

„De ce nu-s românii ca nemții” de Jan Cornelius și Adina Popescu

Librăria Humanitas de la Cișmigiu: 19.00 – 20.00
Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, București

Editura Paralela 45 și Librăria Humanitas Cișmigiu vă invită Joi, 30 mai, ora 19.00, la o dezbatere spinoasă despre mentalități și conduite sociale și culturale pornind de la volumul „De ce nu-s românii ca nemții” semnat de Jan Cornelius și Adina Popescu.

Invitații celor doi autori la discuție sunt Radu Paraschivescu și Cezar Paul-Bădescu.

Moderator: Cosmin Perța

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment