Agenda literară a săptămânii viitoare nu e deosebit de bogată. Deși unora li se pare normală această pauză, având în vedere că este perioadă de concedii și așa mai departe, mie nu mi se pare în regulă tocmai din punctul ăsta de vedere.

Fiind perioadă de concedii oamenii au ceva mai mult timp liber, după raționamentele mele, fiindcă nu chiar toată lumea se duce la munte, la mare, în Hawaii, Ibiza și la Nisipurile de Aur.

Sunt convins că unora le-ar plăcea să meargă și pe la evenimente literare precum Nocturnele de Poezie Contemporană organizate de ARCEN, care se țin în fiecare vineri, de la ora 21.00, pe terasa blocului Magheru One.

Am selectat, totuși, pentru voi, câteva evenimente care țin (și) de sfera literaturii, ca să nu zicem că nu există activitate pe zona asta (chiar există, trebuie doar să căutați).

Luni, 22 iulie

Ce este, este destul de complicat

Luni, 22 iulie, ora 19:00
Auditorium, MARe/Muzeul de Artă Recentă
Bulevardul Primăverii 15, București
Intrare: 15 lei/persoană
Înscriere la gift.shop@mare.ro
Un poet, un galerist și un muzeu.
Sorin Gherguț este poetul.
Dan Popescu este galeristul.
MARe este muzeul.

Luni, 22 iulie, Sorin va citi din poeziile lui. Pe care le știți, pe care nu le știți, care vă plac sau care nu vă plac. Poezia nu e vorbă. E anti-vorbă. E non-vorbă. Așa cum acest titlu nu este un titlu. Așa cum imaginea din afiș reprezintă un craniu și două oase, fără să fie un craniu și două oase.
Așa cum acest text nu este o prezentare. Nu este nici o invitație. Dar ar putea fi…
Luni, 22 iulie, de la ora 19. În Auditorium, la MARe. Cu Sorin Gherguț și Dan Popescu.

Aurora Sitarus

Lansare carte “Seminar la Simra”

Luni 22 Iulie 2019, la orele 18.30, va avea loc lansarea de carte a doamnei Aurora Sitarus cu titlul “Seminar la Simra”.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Național Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida

Str. G-ral Candiano Popescu nr. 2, București.

Marți, 23 iulie

„Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, de Dumitru Crudu, la Librăria din Centru

Marți, 23 iulie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, de Dumitru Crudu, apărut la Editura Humanitas.
Preț promoțional în ziua lansării.
Sesiune de autografe.

Alături de autor vor participa: Maria Șleahtițchi, scriitor, Lucia Țurcanu, critic literar, Dumitru Grosei, regizor de film
Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

Seara poveștilor magice

Vino și tu în librăria Bookcity din Centrul Comercial Drumul Taberelor București (str. Brașov nr. 25, sector 6) în fiecare zi de marți să ne distrăm împreuna cu Mihaela Iacoban și personajele poveștilor tale preferate.

Atelierul cultural “Micul detectiv“ ne aduce mai aproape de personaje celebre, precum Sherlock Holmes, Hercule Poirot sau Miss Marple. Mister si munca de dectiv! Te așteptăm!

Miercuri, 24 iulie

Întâlnire cu Adrian Cioroianu la Brașov: Un centenar…

„Un centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”, volum coordonat de Adrian Cioroianu (Editura Polirom, 2018).
Lansare de carte & Ședință de autografe
Miercuri, 24 iulie, ora 18.00, Librăria „Șt. O. Iosif” Brașov
(Str. Mureșenilor 14)
Vor vorbi: Adrian Cioroianu, Nicolae Pepene, Mihai Vacariu
Va modera: Laurențiu-Ciprian Tudor

Povestea unui personaj- Doina Ruști și Maria Capelos

Te invităm miercuri, 24 iulie, de la ora 7 seara, la Librarium TNB (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 2), alături de Doina Ruști și binecunoscutul cronicar cultural Maria Capelos, să discutăm despre personajul Doamna T, din romanul „Patul lui Procust” de Camil Petrescu.

Joi, 25 iulie

Festivalul de Carte și Muzică Libris

Sezonul cultural estival al anului 2019 se deschide în data de 25 iulie, cu cea de-a VIII-a ediție a fEstivalului de Carte și Muzică Libris de la Brașov, organizat de Asociația Libris Cultural. Vă propunem patru zile de vară pline cu recitaluri și spectacole, la care se vor alătura lansările de carte ale invitaților noștri de seamă. Mii de titluri pentru toate gusturile, sute de CD-uri și zeci de noutăți editoriale vă vor plimba prin decorul pitoresc al culturii.

Vă așteptăm să petrecem împreună 4 zile de vară, în compania artei, în perioada 25 iulie – 28 iulie 2019, în Piața Sfatului din centrul Brașovului.

Atelierele Thomasinei

Thomasina vă invită la atelierele din Ceainăria MNLR (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), unde a adunat povești din întreaga lume, de la Miazănoapte la tărâmul „regelui tuturor sălbăticiunilor”, de la „locul celor șapte peșteri” la șarpele cu pene și la Kintaro. Atelierul este urmat de o serie de activități creative inspirate din poveștile prezentate în cadrul fiecărei întâlniri.

Te așteptăm în fiecare joi, în perioada 6 iunie – 1 august 2019, de la ora 10.00, la atelierele de povești, de imaginație și de creativitate.
Accesul la atelier se face pe baza achitării biletului de intrare în muzeu, reprezentând suma de 2 lei pentru copii și 5 lei pentru adulți.
Rezervările se fac la adresa gabriela.toma@mnlr.ro sau la numărul de telefon 0748057192.

DADA Viitorul este AZI

Parcul Tineretului, intrarea Șincai (str. Gheorghe Șincai nr. 2)

Dada înseamnă joc și joacă, contestare, curaj, experiment, nebunie, manifest, revoluție. În luna iulie, la clubul de carte scriem manifeste pentru un viitor mai adecvat stilului nostru de viață. Vorbim despre cum ne imaginăm noi viitorul și ce impact are comportamentul nostru din ziua de astăzi asupra lui.

Folosind tehnici specifice curentelor de avangardă (colaje, cuvinte scoase din pălărie, dicteu automat etc.) ne vom juca puțin cu formele și semnificațiile cuvintelor pentru a realiza un manifest colectiv, în care să sintetizăm toate ideile și speranțele noastre.

Vom face asta pe pătură, la picnic, privind soarele apunând peste lacul Tineretului. Vă rog să veniți echipați cu pătură, haine adecvate, loțiune împotriva țânțarilor (yep, vom avea companie bâzâitoare), ceva de băut și ceva de ronțăit. Am prefera ca mâncarea și băutura să nu fie ambalate în plastic de unică folosință tocmai pentru că milităm pentru un viitor mai puțin poluat.

Atelierul este conceput în special pentru adolescenți, dar ne-am bucura să fie prezenți și adulți, cu care să putem dezbate despre viitorul nostru, al tuturor.

De data aceasta nu există un roman recomandat, dar vă rog să vă gândiți la cineva care militează pentru un viitor mai bun si care vă inspiră să schimbați ceva în jur. Postați în acest event link despre persoana aleasă. Ne place să descoperim oameni curajoși.

Atelierul este gratuit. Înscrierile se fac la iuliefaraplastic@gmail.com

Activitățile sunt gândite și susținute de Simona Maria Pop, fostă profesoară de limba și literatura română aka blogger la http://cutiadecarton.com și voluntar al Bibliotecii Metropolitane filiala Emil Gârleanu, unde ține lunar un club de carte pentru adolescenți.

Tritonic Story: Căutați căsuța Tritonic

Editura TRITONIC la

Festivalul de carte și muzică, ediția a VIII-a
Piața Sfatului Brașov

Alegeți 3 cărți și le plătiți doar pe cele 2 mai scumpe!
Tritonic Story:
Căutați căsuța TRITONIC
– La fiecare pachet cumpărat primiți din partea noastră o cafea!
– Coșurile cu super-oferte:
cărți la 5 lei și cărți la 10 lei.

Sâmbătă, 27 iulie

Atelier de creatie – Imaginatie: instructiuni de utilizare

Editura Crux Publishing*, în asociere cu Red Goblin – Magazinul de jocuri, organizează sâmbătă, 27 iulie, de la ora 17.00, la Hotel Liad în București (Str. Colței, nr. 44), o nouă întâlnire cu un autor român contemporan, în cadrul unui atelier de creație.
Această sesiune îl va avea ca „instructor” pe scriitorul Andrei Mazilu (autorul volumelor Anotimpul pumnalelor și Jocul necromanților).

În cadrul sesiunii, participanţii vor avea ocazia să:
• descopere elementele esențiale în construcția lumilor și personajelor imaginare,
• pună bazele unei lumi ficționale prin exerciții și momente interactive,
• înțeleagă cum se nasc și evoluează personajele într-o poveste,
• creeze personaje complexe care evoluează coerent și dinamic.

CINE POATE PARTICIPA: Evenimentul se adresează cititorilor, scriitorilor, bloggerilor, promotorilor lecturii și culturii, comunității geek, tuturor celor pasionați de jocuri video sau pen & paper, benzi desenate, precum și tuturor celor care doresc să descopere mici secrete ale „bucătăriei” literare.
DURATA SESIUNII: 2 ore (incluzând o pauză de 10 minute), cu 30 minute prelungire, în caz că întrebările/răspunsurile vor necesita alocarea acestui timp suplimentar.
NUMĂR DE PARTICIPANȚI: Numărul maxim de participanți este de 25. Rezervarea locului se face în ordinea înscrierii și se realizează la momentul achitării în avans a taxei de participare.
MODALITĂȚI DE PLATĂ: Având în vedere numărul limitat de locuri, plata în avans a taxei garantează rezervarea unui loc.
• Taxa este de 65 de lei / persoană, plătibilă până la data de 22 iulie, ora 20.00.
• Plata se poate face prin virament bancar în contul editurii Crux Publishing – RO 28 INGB 0000 9999 0461 4794, deschis la banca ING Bank Agenția Dristor, CUI 33732428 sau cash la sediul editurii (Strada Boian nr. 81, bloc 1, ap. 18, sector 4, București).
ÎNSCRIERE: Vă puteți înscrie la eveniment pe adresa de email office@cruxed.ro cu titlul Înscriere Atelier de Creație. Participanții vor menționa:
• Numele complet (și numele complet al persoanei/persoanelor alături de care vin la eveniment, dacă este cazul) pentru rezervarea locului;
• Adresa de e-mail și numărul de telefon pentru eficientizarea comunicării privind participarea la întâlnire;
• Adresa de facturare pentru întocmirea documentelor fiscale;
• Dovada plății în cazul viramentelor bancare (numărul/data tranzacției).

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment