Librăria Humanitas Kretzulescu a găzduit aseară lansarea romanului „Fracturi”, de Mihail Victus (Editura Vremea, 2019). La evenimentul moderat de directorul editorial Vremea, Silvia Colfescu, au participat în calitate de invitați scriitorii Daniela Albu și Radu Găvan.

Toți cei care am frecventat de-a lungul timpului Librăria Humanitas Kretzulescu știm că este un loc cozy & primitor, cu cărți bune și cu ceaiuri așijderea. Așa a fost și aseară, chiar dacă invitații veniți să-l susțină pe Mihail Victus s-au cam înghesuit în spațiul micuț amenajat pentru eveniment.

Una peste alta însă, a ieșit o lansare frumoasă, în timpul căreia s-au spus lucruri bune despre autor și despre carte, fapt care mă încredințează că, după acest debut editorial, Mihail Victus poate fi plasat printre tinerii prozatori care nu mai reprezintă o speranță, fiindcă este deja o certitudine.

Mihail Victus a publicat până acum proză în diverse reviste de profil (Tribuna, Iocan, Ateneu, Actualitatea literară) și a primit deja premii importante cum ar fi Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017) sau Radu Rosetti (2015). Este co-fondator și administrator al revistei digitale LiterNautica.com.

Doamna Silvia Colfescu a deschis, așa cum era și firesc, seria discursurilor, tachinându-l amical pe autor: „Ne-am adunat ca să prezentăm publicului cea mai nouă apariție a unui foarte tânăr scriitor. Dacă te uiți la el crezi că e chiar foarte tânăr. Tot timpul protestează că nu este așa tânăr. Este ceva dezustător! Dumnezeu nu face lucrurile drept. Celor care ar avea nevoie să arate mult mai bine, nu le dă nimic. Celor care n-ar avea nevoie să arate așa de bine, le dă mai mult decât cer. Și atunci, cei care arată prea bine spun: Nu e chiar așa de tânăr!

Mă întreb de ce acest tânăr scriitor și-a ales acest nume? Pentru că, dacă îi citești cartea, sigur este Invictus. El totuși semnează Victus. De ce?”

Mihail Victus: „De fapt, multă vreme am semnat cu mai multe pseudonime. Victus s-a întâmplat acum opt ani. Oricum, s-a lipit de mine, n-am mai putut să scap de el. Filozofic – la vremea aceea gândeam foarte mult în termenii aceștia – suna ceva obișnuit. De fapt, asta înseamnă, învins. Un om obișnuit, oarecare. Mi s-a părut că sună bine din punctul ăsta de vedere.”

Silvia Colfescu: „Cartea pe care o prezentăm e un roman nici foarte lung, nici foarte scurt. Este un roman în care evoluează personajele zilelor noastre. Este impresionant reconstituită și restituită atmosfera zilelor noastre, atmosfera generației tinere de astăzi. Pentru cineva care nu este obișnuit cu această atmosferă este o incursiune într-o interesantă pătură de informație. Ești captivat de la început de personajul principal și de cei care evoluează în jurul lui. Parcă ești într-un peisaj cu totul necunoscut.

Un lucru care mi s-a părut foarte interesant când am citit această carte este că, în general, cititorul se identifică cu personajul principal. Este o cursă pe care nu o poți ocoli. Dacă citești o carte, te identifici în general cu personajul principal. Or, personajul principal din această carte, cu care forțat te identifici, nu este atât de simpatic încât să te identifici cu el. Chiar nu e simpatic deloc. Totuși, Mihail Victus reușește această faptă greu de echivalat: te face să te identifici într-un fel cu el. Ești jenat de felul în care se poartă, dar tot ții un pic cu el. Îi găsești unele justificări. Recunosc cinstit că mi s-a părut un act îndrăzneț să-ți iei un personaj principal și să-l pui în această postură de personaj care nu e pozitiv deloc.

Ne bucurăm foarte mult că publicăm această carte, să o oferim publicului. E un act îndrăzneț și e o carte de valoare, care, mai mult decât ceea ce este ea însăși, anunță o evoluție care cu siguranță va fi ascendentă. Deja cartea este solidă, construită, are o arhitectură personală identificabilă, personajele sunt bine conturate, totul este solid în această carte și anunță cu toată certitudinea o evoluție ulterioară care va duce în sus. Așteptăm cu mare interes următoarea carte a lui Mihail Victus, să vedem unde-l va duce acest tip de scriitură, care este modernă și în același timp are un oarece clasic în ea, adică e fluentă, fraza este echilibrată, totul este solid, așezat, povestește cu fluență și în mod interesant. Sunt curioasă la ce va duce acest roman, pasul următor în evoluția acestui scriitor.”

A urmat Daniela Albu: „L-am cunoscut pe Mihai datorită faptului că este co-fondatorul revistei online de literatură și alte mofturi numită LiterNautica. Acolo am făcut cunoștință prima dată cu proza lui, care mi-a plăcut, însă nu m-am așteptat ca acest roman, în momentul când l-am deschis, să nu mai poată fi lăsat din mână. Deci chiar așa este! Urmărești cu foarte mare intensitate ceea ce se întâmplă. Este totul descris foarte intens.

Este un roman insolit, tulburător, despre capcanele și consecințele neașteptate ale manipulării. Descrierile sunt concise, dar pline de forță. În cuvinte puține sunt sugerate plastic și realist în același timp frământările personajului central.”

Radu Găvan: „Uneori este necesar, ca și în actul scrisului, să ni se întâmple ceva traumatizant. Țin minte că Radu Aldulescu spunea într-un interviu că, pentru a începe să scrii, trebuie să ți se întâmple ceva decisiv. În momentul acela, acea experiență te marchează, te fracturează și încep să se producă anumite schimbări în tine.

Aici avem un roman de personaj. Deci acest personaj principal este uriaș. Cei de lângă el sunt, din punctul meu de vedere, niște pioni. Îi servesc pentru a se produce, pentru a-și spune povestea. Bineînțeles, și personajele secundare sunt bine creionate, dar în momentul în care ai un personaj atât de mare într-o carte, este cumva mai greu să pui carne și pe celelalte personaje.

Ce i se întâmplă lui este exact această fractură: momentul unei revelații. Își dă seama că nu e singur, că este înconjurat de oameni pe care înainte îi privea ca pe niște pioni, buni ca să servească scopurilor sale de a parveni, de a obține diverse foloase, totul pentru el. Dar câți dintre noi nu suntem așa, până la urmă?”

Înainte de a încheia seara cu o sesiune de autografe, Mihail Victus a spus câteva cuvinte și a citit un fragment din romanul său: „Așa cum sunt unele descrieri pe internet, este un roman al minciunilor și al oprimărilor acestora. Ăsta este mesajul pe care am încercat să-l transmit, iar personajul acesta m-a ajutat să fac treaba asta.

Eu cred că ne putem schimba, chiar și la o vârstă înaintată. În funcție de circumstanțe, de o situație mai aparte, ne poate lovi cumva și să ne dea de gândit, să avem o revelație.”

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.