Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită mâine, 2 aprilie, de la ora 19.00, la evenimentul de lansare a volumului „Iancu Bălăceanu – Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, apărut recent în colecția Memorii/Jurnale a Editurii Humanitas, în traducerea și îngrijirea Georgetei Filitti.

Vor vorbi istoricii Georgeta Filitti, Alina Pavelescu și Sergiu Iosipescu.

„Iancu Bălăceanu este paşoptistul-model: vlăstar al unei mari familii muntene, studiază la Paris – unde se pătrunde de ideile liberale, audiind cursurile corifeilor generației de la ’48 –, militează în societăţi studenţeşti, cochetează cu mazzinismul şi îşi face o sumedenie de relaţii ce îi vor folosi mai apoi în cariera diplomatică.

Abia ieşit din adolescenţă, revine în ţară, şi soarta îl aruncă în tabăra revoluţiei. După o trecere fulgurantă prin Bucureştii în plină revoltă, e numit, peste noapte, prefect de Câmpulung. Faptele de atunci, precum şi cei nouă ani petrecuţi într-un exil aventuros, punctat cu misiuni secrete în slujba sultanului – și a cauzei naționale românești – împreună cu prietenii Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, îi conferă o aură de revoluţionar.

Imediat după Unire se implică într-o serie de misiuni diplomatice delicate. Dintre acestea, esențială este aducerea lui Carol de Hohenzollern pe tronul tânărului principat, în care joacă un rol determinant – un adevărat roman polițist.

În deceniile următoare, Iancu Bălăceanu va fi, pe rând, ministru plenipotențiar al României în capitalele puterilor europene, la Paris, Viena, Roma, Constantinopol, Londra.

Memoriile sale, extrem de dense, presărate cu portrete memorabile ale marilor oameni din cea de-a doua jumătate a secolului XIX și cu nuclee narative de la care pot porni tot atâtea filme de aventuri, fixează figura unui personaj exemplar din deceniile în care România se construia.” – Georgeta Filitti

Cartea se află deja în librării, are 376 de pagini, costă 39 de lei și poate fi comandată pe LIBHUMANITAS.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.