Creveți, languste, stridii, homari, langustine, scoici, sepii, caracatițe, crabi, calamari, melci, păcatele mele, melci, există oameni care își închipuie că eu aș putea mânca melci. De fiecare dată când mă pregătesc de o vacanță la mare sau prin jurul Mediteranei, dar de fiecare dată, se ajunge inevitabil la subiectul fructe de mare. Nu reușesc deloc să mă prind care e fenta cu fructele, care e legătura dintre un măr sau o binecuvântată caisă și balele din jurul unui O, atât de gustos melc sau din jurul unei O, atât de simpatice caracatițe, când văd lucirea de poftă din ochii care se gândesc la scoici fierte fac atac de panică.

Poate că aș suporta mai lesne subiectul fructe de mare dacă în jurul lui nu ar exista mitul care întotdeauna se înfățișează sub forma unui condescendent „Nu știi ce e bun”. Încă nu am întâlnit vreun fan al respectivei livezi cu odioșenii care să nu mă privească cu milă, pur și simplu refuzând să creadă că există un țăran ca mine care nu înțelege că a hali chestiile astea echivalează cu urcarea unui etaj întreg pe scara socială. Mai mult, într-o vacanță în Thassos am luat prânzul înconjurat de caracatițe puse la uscat. Atârnau în jurul meu ca rufele pe sârmă. Dacă nici ăsta nu e un poem de groază, înseamnă că nu mă pricep.

Patreon - O mie de semne
Author

Sunt de meserie scriitor-traducător, veriga lipsă dintre vânător-culegător și om. Faptul că nu-mi plac lucruri nu mă transformă în cuvântul cu H care-ți place atât de mult, e pur și simplu lucrul care mă ține normal la cap.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.