Cu vreo boală toți suntem datori, așa suntem făcuți, despre ce e inevitabil nu cred că are sens să vorbim. Dar una e să ai o boală, alta e să te bage-n boală ăștia care vin la farmacie să-și schimbe viața. Acțiunea se petrece în felul următor: în general intri în farmacie pătruns de un sentiment pozitiv, vrei să cumperi ceva de răceală sau de stomac, planul e să intri și să ieși în cea mai mare viteză. Doar că la casă e unul dintre ăștia (el, ea, n-au gen, nu importă).
Ăștia cu lista, oamenii care practic au murit acum doi ani și ale căror spectre încă bântuie prin farmacie. Cumpără tot, ei își tratează preventiv inclusiv căderea părului, mi-i pot imagina punându-și singuri perfuzii cu citostatice în vederea zilei când ar putea să se procopsească cu ceva grav. Cumpără o pungă de-un kil cu medicamente, discută îndelung cu farmacista brusc transformată-n medic, iar când crezi că ai scăpat și în sfârșit îți cumperi și tu amărâtele alea de câteva pastile lasă punga pe tejghea și mai dau cinci ture prin farmacie în caz că au uitat ceva și viața ta se scurge acolo, înmărmurit, nu încă dorindu-ți moartea, dar nici temându-te de ea.
