MIHAI DUȚESCU s-a născut pe 9 mai 1979 în Alexandria. Este arhitect și lector la Universitatea de Arhitectură și urbanism „Ion Mincu” din București. A debutat editorial cu volumul și toată bucuria acelor ani triști (Cartea Românească, 2010) după ce a obținut Premiul pentru Poezie la Concursul Național de debut al Editurii Cartea Românească. Cartea a fost distinsă cu premiile naționale „Iustin Panța” și „Mihai Eminescu” pentru debut.

Au urmat, în 2014, volumul de poezie franceza un avantaj, apărut la Pandora M Publishing (Grupul Editorial Trei), precum și romanul Uranus Park, publicat de editura Polirom, despre care criticul Mihai Iovănel afirmă că este „cerebral și cinic, melancolic și brutal, pervers și subtil, plin de lovituri cu manta pentru cunoscători și de plăceri pentru toată lumea”.

[image_with_animation image_url=”1498″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://carturesti.ro/carte/franceza-un-avantaj-236252″]

Poemul de mai jos este extras din volumul franceza un avantaj, caracterizat de Svetlana Cârstean ca fiind „o carte de bun-rămas, discret ascunsă îndărătul unor poeme care par doar să continue ceea ce s-a început în și toată bucuria acelor ani triști”.

elefant.ro

1.

visa că o să se trezească din noapte, și o să-și trezească
și tânăra și frumoasa soție, să urce amândoi în mașină
și să meargă până departe, să zicem Suceava sau Cluj
la o fabrică de mobilă unde încă se face mobilă
simplă, frumoasă, din lemn
și or să discute direct cu șeful de atelier, un om hâtru
dar cu experiență, care o să le arate
ce se face acolo, mobilă serioasă
iar ei or să-și aleagă o masă mare, rotundă, pe care cu greu
or s-o manevreze și pe care o vor fixa bine
pe portbagajul mașinii, cu tăblia în jos, protejată
de cartoane groase și prinsă cu sfori, aduse tot de omul acela
din magazia din spate, după ce-l vor ruga îndeajuns
și-l vor convinge până la urmă că sunt și ei doar niște tineri
care au venit nepregătiți la drum lung
dar sunt de bună credință și au suflete și ambiții frumoase

și vor conduce încet către casă, atenți să nu le alunece
blatul acela de lemn, obosiți, dar cu toate astea
fericiți că și-au luat lucru trainic, pe viață, ei doi
înapoi spre București, într-o seară, așa, prin octombrie
sau chiar într-o primăvară vreodată

gelu diaconu
[email protected]

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment