Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost aseară gazda lansării romanului semnat de David Foenkinos, „Misterul Henri Pick”, apărut recent la Editura Nemira în colecția Babel. Traducerea îi aparține Cristinei Nan.

La evenimentul moderat de redactorul șef al Editurii Nemira, Dana Ionescu, au mai participat Adina Dinițoiu, Cristina Bazavan și Raul Popescu. Am recunoscut-o în public și pe Alexandra Florescu, PR & Brand Manager al Editurii Nemira.

Trebuie să spun că, judecând după numărul celor veniți la această lansare (cam nouă persoane, cu tot cu PR-ul Alexandra Florescu), am crezut că voi asista la o seară cam tristuță. E greu, ca vorbitor, să te adresezi unui public aproape inexistent, chiar și în condițiile în care ai parte de un ambient cald, oferit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

M-am mirat că publicul nu a fost receptiv la un astfel de eveniment, mai ales că era vorba de un scriitor, David Foenkinos, cu o extraordinară notorietate, autor Gallimard (iar asta ar trebui să spună foarte multe cititorilor din România) și câștigător, printre altele, al Premiului François Mauriac pentru romanul de debut, Inversion de l’idiotie: de l’influence de deux Polonais.

Trecând de toate aceste neplăceri, trebuie să spun că, fie și aflați în fața unui public atât de subțire, invitații s-au comportat ca niște profesioniști. A fost o discuție vie, captivantă, atașantă, întreținută de întrebările inteligente și bine țintite ale Danei Ionescu.

Așa cum v-am obișnuit, am să redau câteva fragmente, care mi s-au părut mai interesante, din luările de cuvânt ale invitaților, nu înainte de a reproduce, de pe site-ul www.nemira.ro, o scurtă descriere a cărții:

„Un bibliotecar francez se hotărăște să strângă cât mai multe manuscrise nepublicate. Printre ele, o tânără editoare descoperă o capodoperă scrisă de un anume Henri Pick. Acesta, din câte se află, odată demarată investigația, nici n-ar fi citit, nici n-ar fi scris niciodată altceva decât meniuri. Să fi avut el o existență secretă?

În căutarea autorului necunoscut, stins din viață, o anchetă literară plină de suspans se transformă pe negândite într-o comedie. Morala? Un roman poate să dea peste cap viața cititorilor lui!

Încurcate sunt căile cărților, scrie și David Foenkinos, uneori chiar imposibil de înțeles. Lăsați-vă fascinați de ele! Pe urmele lui Henri Pick o să străbateți biblioteci și o să intrați în spații nemărginite. O să pătrundeți în alte vieți și o să fiți cuceriți.”

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu, jurnalist Observator cultural, critic literar

„Mi se pare un roman spumos, extraordinar de amuzant și de umoristic, la o primă impresie. Inițial mi s-a părut un roman al mediului editorial, al lumii editoriale. Cum descoperi un manuscris extraordinar, cum îi faci marketing să ajungă foarte bine vândut, cum ieși în față, cum ajungi la televiziune și așa mai departe.

Este o ironie spumoasă la adresa lumii editoriale, dar în subtext este vorba și de relațiile umane, de o analiză fină a oamenilor, a indivizilor obișnuiți, a cuplurilor banale din acest orășel, care au de-a face, într-un fel sau altul, cu acest roman neașteptat scris de așa numitul Henri Pick, pe care ei îl cunoșteau.

E un eveniment ieșit din comun, care intervine într-o comunitate restrânsă și care ar putea să miște oameni absolut banali, cu o viață într-adevăr foarte simplă. E o situație care le schimbă comportamentul, chiar viețile și destinele. Aici deja nu mai e atât de umoristic, ci intervine un soi de melancolie, de gust amar.

E un roman-film mai mult decât spumos, mai mult decât umoristic, mai mult decât satiric cu lumea editorială, ci și poetic-melancolic în privința condiției umane. E un roman extraordinar, m-a surprins foarte plăcut.”

Cristina Bazavan

Cristina Bazavan, jurnalist independent

„Pentru mine a fost o comedie. Am receptat spiritul ludic cum a trebuit, dar dincolo de asta a fost un mic acces la lumea editorilor, pe care nu o știam. A mai fost  ceva acces la modul în care te lovește celebritatea și cum te schimbi când ți se întâmplă asta peste noapte.

Este o ironie foarte fină și foarte șic, aș spune, pentru că scriitura este așa, ca o dantelă a lumii pe care o trăim astăzi. Sigur, în momentul în care ieșim în spațiul public, ne gândim cum să fim mai îmbrăcați, mai aranjați. Sunt diferite grade de aranjare, ca să spun așa, de cochetărie.

Dincolo de asta, cartea este ca o intrigă polițistă. Vorbește despre relații, într-un fel foarte franțuzesc, despre celebritate și aduce, dincolo de orice, un omagiu ideii de carte ca obiect și bucurie interioară venită ca urmare a lecturii.”

Raul Popescu

Raul Popescu, jurnalist, editor-coordonator al revistei Literomania

„Romanul lui Foenkinos are o latură ceva mai sumbră. De fapt, este o parabolă despre ceea ce-ți dorești cu adevărat în viață. Îți dorești glorie, notorietate, sau lucruri simple, care să-ți facă viața mai plăcută, care te feresc de ochii lumii.

Este un roman despre ratare, de fapt. Biblioteca aceasta a manuscriselor refuzate de editori este un simbol al ratării supreme. Este ultimul loc în care merge un scriitor, la care apelează un scriitor. Este pur și simplu umilitor pentru el.

Ajunge acolo în momentul când este refuzat de nu știu câți editori, când crede că cartea sa nu mai are nicio șansă de a fi publicată și, cu atât mai mult, de a fi citită.

Foarte interesantă este și partea legată de viața editorială. Foenkinos descrie foarte bine acest mecanism, în ce fel o carte necunoscută devine cunoscută. Probabil a scris despre el însuși, fiind refuzat de mai multe edituri la început.”   

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment