Carla Schoppel: „Începând cu anul 2010 am participat la concursuri literare din țară, atât la secțiunea proză, cât și la secțiunea poezie, iar la aceste concursuri am obținut numeroase premii. Ca urmare a participării la concursuri am publicat în reviste ca FEREASTRA, Contact Internaţional, Bogdania, Oglinda literară, precum și în antologii ca Între Râmnice, Poveştile de la Bojdeucă, Romeo şi Julieta la Mizil, Conexiuni, Peregrinări, Confluențe etc.

În 2017 am câștigat premiul de debut la concursul organizat de Cenaclul Vox Napocensis al Casei de Cultură a Studenților Cluj, care a constat în publicarea volumului de poezie Rădăcini acvatice, la editura Școala Ardeleană. Am fost colaborator Hyperliteratura, societatesicultura.ro, iar în prezent scriu pentru electronicbeats.ro și moosa.ro preponderent despre artă.”

Toamna arabă

Creștem piele peste piele
dezlegați de păcatele lumii
și de catastrofele naturale.
În cântecele noastre despre lumile ancestrale
ne odihnim unul în altul
și gestăm hibernarea toamnei arabe.
Locuim în același organ – ochiul
fiindcă acolo am crescut pădurea atingerii
și tot ce înseamnă acasă.
Acolo unde creștem piele peste piele
ne scoatem împreună la suprafață.

Wear Sunscreen

Umple-ți camera cu Delta Pe Obraz
deschide cele șapte ferestre
și vezi de unde răsare azi luna.
Ascultă un cover mai bun decât originalul
așa cum a făcut Olivia cu Eilish
fă liste și îngrijorează-te că nu ești suficient de bun pentru a impresiona artiștii pe care îi admiri.
Stau deasupra listelor
așa cum stau păsările când clocesc ouăle lor
ca pe o comoară.
E octombrie și totul cade în jur
numai noi stăm drepți
cu inima vindecată.
Azi iertarea e soră cu iubirea.

Am fost niște copii singuri
care au adulmecat un acasă în celălalt
am fost eliberați asemenea sepiei
unul în celălalt
cromatofor cu cromatofor
Pielea noastră avea ochi
care vedeau nucleele dizolvate ale lumii
și unitatea iubirii.
Acum e suficient să te visez și apari
acum e suficient să te întâlnesc ca să descopăr că am fost un copil singur
și am devenit un adult singur.
Vorba unui poet: fără tine sunt praf și pulbere.

Big Lebowski

9 zile și 136 de ore de somn
În loc de 9 zile și 76 ore de lucru.
Sunt un sanctuar ca o aripă
care își ține zborul prins de corp
și lucrurile care au, toate, o finalitate.
Atunci când nu mai cunosc odihna
busola îmi indică punctele cardinale ale patului
uneori ferestrele dizolvate ale sinelui
care trebuie recuperate.
Suntem un sistem nervos simpatic
și inventăm Big Lebowski feminin
pe canapea
acest laborator cu program non stop.
Pe canapea suntem șarpele care-și mănâncă propria coadă
fără să se otrăvească cu vina.

Surghiunul

Pe el nu-l puteam atinge altfel decât cu pielea
stătea mereu în afară
dar între noi era ochiul chinuit
care păstrează distanța.
Îngust și negru
cu mii de operculi în care îmi despletesc părul
el se înfățișează ca un vis căzut în apă
ca un satrap care îmi pune pielea-n băț
crescând în adâncul meu.
Ca o bulă umedă din care mă adap ca din lavou
el, un faraon îngropat în propria lovitura de bice
mereu târât anevoie înăuntru
îmi spune că el e surghiunul
o pasăre măiastră e, care zboară prin fum
printre blocuri din piatră
are orbul găinilor
dar îmi e și fântâna unde îmi pot dezlega păcatul și viitorul.

Imitația

Nu cunosc pe nimeni ca mine
fiindcă doar eu m-am născut în fântână
adăpând întunericul.
Apoi, m-am eliberat
da, eu, pe mine, m-am alungat
spre marea în care înot cu toți peștii luminii
și ne umplem somnul cu partea cea mai strălucitoare a lunii.
Crezi că umbra ta se poate alipi de a mea
fără să știi ieșirea din peșteră sau din sat.
Și când nu ești Tu
nu te mai alimentezi cu substanță
ești condamnată să dormi sub gheara ascuțită a așteptării
a admirației
și ignoranței.
Prefă-ți schimbarea
ca și cum pe mine mă porți
ascute-ți coasta
fiindcă eu îmi ascut coasa
unsă cu veninul tău.
Nu te-am simțit nicăieri
fiindcă ești nicăieri.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.