Matei Călinescu (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana) a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor de literatură comparată. După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), lucrează la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998).
Textul este preluat din volumul „Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme – poeme alese”, Editura Humanitas, 2023, antologie alcătuită și îngrijită de Teodor Dună.
Puteți comanda cartea de aici:
Ascultând Suitele franceze de Bach la pian
Odată ca niciodată: un fel de poveste fără început, fără sfârșit,
serafică, plină de uitare (grădina aceea înfășurată în ceață luminată
de-un soare palid, miraculos invizibilă, închisă pentru totdeauna!),
și apoi șiruri după șiruri de cadavre de prieteni, de copii, de noi înșine
cu surâsuri senine – cu o liniște frumoasă
împietrită pe chip – într-o lumină dinăuntru –, dar și într-o alunecare
de sunete peste ele, ca o apă clară, ca o apă atinsă de-un argint foarte
îndepărtat, întors din urechile noastre, din miezul lor rareori –
rareori părăsit de tăcerea care-l ferește de zgomotele lumii –
rareori pătruns de anumite vibrații, repetate mereu altfel – întorcându-le
în răsfrângeri auditive, ca niște oglinzi care au auzit în întuneric
jocurile unei raze tăioase, intense, tremurătoare… Oglinzi auditive!
Niciodată în odată: figuri liniștite într-o geometrie
de clipe orbitoare, care rămân trecând
în dansuri nevăzute, un menuet, o gavotă,
o sarabandă, o bourrée, o gigă, un ecou –
un ecou din niciodată în odată, din odată în niciodată…
4 iunie 2004
