Spațiul de lansări din incinta Librăriei Humanitas de la Cișmigiu ne-a întâmpinat și aseară cu aceeași căldură la evenimentul de lansare a celui mai recent roman al scriitorului de origine pakistanezo-britanică Hanif Kureishi, „Nimicul”, apărut la Editura Humanitas Fiction în colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu (traducerea îi aparține lui Cristian Ionescu).

Alături de Raluca Popescu, redactorul-șef al Editurii Humanitas Fiction, care și-a asumat și rolurile de gazdă & moderator, au mai luat loc în fața numerosului public venit la eveniment scriitoarea Ana Barton, criticul literar Simona Preda și Cristina Foarfă, care este jurnalistă și editor coordonator la www.bookaholic.ro

Am să redau mai jos fragmentele care mi s-au părut cele mai relevante în economia prezentării cărții lui Hanif Kureishi, în ordinea în care cele trei invitate au vorbit.

Simona Preda

Cartea pornește de la acest trio, un fel de triunghi conjugal în care Waldo este unul dintre personajele principale. Menționez că este o carte scrisă la persoana I, or întotdeauna cărțile scrise în acest mod trebuie să dea girul talentului scriitorului. Nu este deloc ușor să scrii la persoana I și mai ales să povestești aceste lucruri cu o franchețe, cu un cinism și o senzualitate aparte.

Waldo este un personaj de care nu poți să nu te îndrăgostești, un genial hedonist, un senzorial, un om cu o luciditate și cu un ludic dincolo de normalitatea cu care suntem obișnuiți, un om care montează în permanență clișee, care gândește dincolo de normă și de ceea ce înseamnă cotidian.

Este o carte lipsită de pudibonderie. Este un eros puternic și direct în acest volum, care pune problema în ce măsură este dragostea cea mai importantă în viața unui om, în ce măsură nimicul despre care vorbește și care dă titlul cărții este acel rest, acel „tot restul” care rămâne dincolo și care se conjugă în deșertăciunea lumii, în afara iubirii.

Cristina Foarfă

Vorbim despre o carte care, până la urmă, este despre egoul masculin. Mie nu mi se pare neapărat o carte despre iubire, cât o carte despre ego, un ego masculin, ajuns la bătrânețe, devenit neputincios, cu mâinile legate, imobilizat și frustrat.

Am recunoscut în Waldo aceeași voce masculină pe care am văzut-o și în alte cărți ale lui Hanif Kureishi. Ce îmi place foarte mult la aceste cărți este că sunt lucruri cu care pot relaționa. El vorbește foarte direct, fără menajamente. Are un spirit aproape obraznic, aș spune. Este ca băieții ăia care ies într-o seară la bere și spun totul direct, care vor să provoace, care vor să se dea mari. E un fel de copil teribilist.

Mi-a plăcut foarte mult cartea datorită dinamismului ei. Este scrisă alert și practic există o furie foarte mare în ea, aproape viscerală. Furia asta, cel puțin în cazul lui Waldo, este exact cum spune personajul: „Mie nu mi-a lipsit futabilitatea.”

E un personaj care și-a trăit tinerețea în anii nebuni 60-70, cu droguri, cu femei, cu tot felul de aventuri, cu o viață agitată, cu celebritate, făcând foarte multe filme etc., și se trezește la finalul vieții, imobilizat de ani buni. Mie mi se pare că a privit lucrul ăsta ca pe o provocare.

Ce mi s-a părut interesant la carte a fost pe de o parte ritmul, iar pe altă parte dinamica relațiilor și faptul că l-am recunoscut pe Kureishi în ea. Am recunoscut vocea aia masculină foarte puternică, menită să provoace, să enerveze. Are genul ăla de „golăneală” care poate să fie foarte seducătoare.

Ana Barton

Ana Barton

Ce este cu adevărat uluitor la această carte este lipsa de ipocrizie. Este scrisă cu franchețe asumată, atât de rar văzută la scriitori, chiar și bărbați – la femei și mai rar. Kureishi este lipsit de pudibonderie și de ipocrizie.

Se vede foarte bine exepriența lui de dramaturg, de scenarist, de cineast, deoarece felul în care reușește să taie și să monteze acest roman nu o poate face decât cineva cu o experiență foarte mare și îndelungată în cinematografie și în teatru. Folosește toate tehnicile din cinematografie și din teatru. Are niște momente în care „stinge lumina” în carte exact cum se stinge lumina pe scenă. Leagă niște tablouri în felul în care se leagă niște cadre la montaj.

E o carte de mică întindere, însă dacă ar fi fost de mai mare întindere, la halul de intensitate pe care o are, unii cititori ar fi putut avea măcar un puseu de tensiune la capăt. Este extraordinar de bine dozată și foarte asumată. Este și foarte curajoasă.

Autorul își permite să sintetizeze foarte mult discursul, să-l esențializeze, după care îți aruncă un truism, dar un truism dintr-ăla pe care, dacă-l arunci la examenul de capacitate de clasa a opta, pierzi. Nu riști, așadar, nici la 14 ani să spui așa ceva. Totuși, el își permite să o facă și o face complet asumat.

Traducătorul a făcut o treabă foarte bună și cred că foarte grea. Nu-mi imaginez că a fost ușor de tradus cartea asta. Mai are o calitate, pe care nu o au foarte multe cărți: este foarte bine redactată. O carte, dacă nu e bine redactată, nu poate să-și atingă măsura pe care a avut-o în original.Există o responsabilitate foarte mare când faci niște traduceri, în primul rând pentru că traducerea este, într-o importantă parte, creația traducătorului. Este o lectură care îți face pur și simplu bine, în ciuda tuturor trăsnăilor pe care le narează Kureishi. Are ceva reconfortant, iar acel reconfortant nu este deloc facil.  

Hanif Kureishi s-a născut în 1954 în Kent. A studiat filozofia la King’s College, Londra. În 1981 a obținut Premiul George Devine pentru piesele Outskirts și Borderline, iar în 1982 a fost numit writer in residence la Royal Court Theatre.

Pentru scenariul filmului My Beautiful Laundrette, din 1984, a primit o nominalizare la Oscar. A scris, de asemenea, scenariile filmelor Sammy and Rosie Get Laid (1987), London Kills Me (1991, pe care l-a și regizat), The Mother (2003) și Venus (2007).

Piesa lui Sleep With Me a fost pusă în scenă la National Theatre din Londra în 1999, iar When the Night Begins, la Hampstead Theatre în 2004. Primul său roman, Buddha din suburbie (The Buddha of Suburbia, 1990; Humanitas Fiction, 2007), s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste 25 de limbi.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment