În august 1991, Tiziano Terzani – care în luna februarie a anului anterior avusese prilejul să viziteze Insulele Kurile și Sahalin, avanpost extrem al Uniunii Sovietice – începe, ca membru al unei expediții sovieto-chineze, o călătorie lungă pe fluviul Amur ca să observe de aproape situația țării în cele mai îndepărtate zone asiatice.

Tiziano Terzani, „Noapte bună, domnule Lenin”, traducere din limba italiană de Marina Elena Loghin, Editura Seneca, București, 2022

Vestea loviturii de stat anti-Gorbaciov de la Moscova, tocmai ajunsă la acele latitudini îndepărtate, îl determină să facă imediat, și de data asta singur, lungul drum cu avionul și automobilul care, prin Siberia, Asia Centrală și Caucaz, îl va duce în două luni până în capitală. După cum ușor se poate intui, experiența este excepțională prin deplinătatea și complexitatea ei, nemaivorbind de momentul particular în care are loc: căderea comunismului, falimentul definitiv al realismului socialist, dezvoltarea opoziției, primii pași spre autonomia diferitelor republici, periculoasele impulsuri ale naționalismelor și renașterea islamului.

Duminică, 18 august

Nu se întâmplă nimic special, dar simplul fapt că ambarcațiunea, în zori, se pune în sfârșit în mișcare pe apa cenușie-verzuie reprezintă pentru noi toți o mare emoție și, treziți de zgomotul motoarelor, suntem pe punte. Din ceață apare coasta chineză cu un prim sat. Stive înalte de trunchiuri de copac, tăiate de curând, așteaptă să fie transportate. Pe mal se văd primii chinezi, tineri în uniformă verde. Cei trei ziariști de la Beijing sunt foarte entuziasmați. „Wo yes hi zhong gufo ren!“ Sunt chinez, și eu sunt chinez! „Nimen hao?“ Ce faceți? strigă ei de mai multe ori. Glasurile li se pierd pe apă. Apoi, cu încetinitorul, se văd pe mal brațe care se ridică schițând un salut. Cerul e încărcat de ploaie. Norii, negri și joși, fac să pară și mai albe trunchiurile mestecenilor în tăcutele păduri de pe mal.

Vasul înaintează cu 25 de kilometri la oră. Uneori șerpuiește pe fluviu cu viraje mari care par să inverseze direcția de drum ca să evite bancurile de nisip. Semnale, roșii pe malul chinez, albe pe cel sovietic, îi sugerează căpitanului distanțele și cele mai potrivite pasaje de trecere. Satele chinezești se înmulțesc și sunt din ce în ce mai asemănătoare. Aceleași rânduri de cabane, aceleași stive de lemne pe mal, aceiași tineri în uniformă verde sub greutatea uriașă a trunchiurilor. „Stația forestieră numărul 24“, „Stația forestieră numărul 25“, citesc eu în depărtare. Curând îmi dau seama că acestea nu sunt sate normale, ci lagăre de muncă, închisori unde regimul de la Beijing își trimite opozanții să se „reeduce“. Îl întreb cu nevinovăție despre asta pe domnul Wang, „comisarul politic“ al colegilor chinezi, dar el, în loc să-mi răspundă, mă întreabă cum de cunosc eu numele chinezesc al acestor instituții speciale. Am trăit în China? Între ce ani? Sunt foarte satisfăcut să-i răspund cu alte întrebări și să nu-i spun nimic despre faptul că, și eu, cu șapte ani în urmă, am avut ocazia să văd pe pielea mea ce înseamnă să fie „reeducați“, în cazul meu nu „prin muncă“, așa cum li se întâmpla tinerilor de acolo, de pe mal, ci prin scrierea și transcrierea de mărturisiri false și de interogatorii care, la capătul unei luni, s-au încheiat cu expulzarea mea din China.

Dedesubtul suprafeței ca oglinda, Amurul fierbe și regurgitează. Culoarea lui e verzuie, uneori maronie. Reflexele negre. Apa e limpede, nu încărcată de nisip și de noroi ca a celorlalte mari fluvii din Asia. Trecem prin fața orășelului sovietic Cernaievo: căpitanul nostru trage sirena, de pe mal ne răspund cele ale motovedetelor. Nici acesta nu e altceva decât o tabără militară. Un turn de strajă foarte înalt domină mica așezare de case-cazarmă cu acoperișuri de ciment. Cu cât înaintăm, cu atât îmi dau seama cât de puțin normale sunt așezările omenești de pe malul acestui fluviu fabulos. Nu există sate de pescari, nu există piețe. Nu există urme ale diverselor triburi mongole care au trăit sute de ani în regiunea Amur, plătind tribut mai întâi imperiului chinez, apoi celui țarist.

Dacă citești literatura secolului trecut, acesta era și atunci un fluviu sălbatic, însă foarte frecventat. Existau celebrele ambarcațiuni de linie care făceau serviciu regulat pentru pasageri și mărfuri între mare și interiorul țării. Existau locuri de aprovizionare unde lumea se oprea. Cehov, plecat de la Moscova cu destinația Insula Sahalin, pe atunci o colonie penitenciară înspăimântătoare pe care el voia să o descrie, a făcut exact călătoria pe care o fac eu acum cu un vas care, alături de încărcătura lui de condamnați, transporta și generali ruși, și funcționari ai țarului în călătorie de inspecție. Astăzi fluviul Amur pare mai mult sau mai puțin pustiu. Nu există niciun serviciu de pasageri care să străbată întregul curs al fluviului și singurele mărfuri care se vând în trecere sunt stivele de trunchiuri transportate cu plute enorme, încărcate mereu atât de mult încât par pe punctul de a se scufunda. De-a lungul malurilor nu sunt decât tabere militare. Singurii oameni care pot fi văzuți nu sunt altceva decât străji și prizonieri. Singurele construcții de pe maluri pe care cineva ajunge să și le amintească sunt înaltele turnuri de observație: cabine de lemn aflate în vârful unor structuri filiforme din fier, cele sovietice; construcții solide din ciment, cele chinezești.

O barcă cu motor a gărzii fluviale chineze se alătură vasului nostru. Cei doi soldați vin foarte aproape de noi, apoi ne salută cu gesturi largi ale brațelor, după care o șterg iute. Totul pare o dorință de a face ca totul să pară normal, de a te face să crezi că raporturile dintre oamenii de pe cele două maluri sunt acum deosebit de amicale. Căpitanul spune că acest comportament e nou, că până în urmă cu câteva luni relațiile cu chinezii erau încă foarte încordate și că navigarea pe fluviu era plină de probleme. Nu existau acorduri precise cu privire la trafic, bărcile chinezești nu le făceau loc celor sovietice și invers, așa că deseori se putea întâmpla ca două ambarcațiuni să stea blocate ore în șir, una în fața celeilalte, fără să cedeze trecerea.

Adevărul este că sovieticii aveau față de China o politică arogantă, provocatoare. Moscova refuza să accepte principiul internațional recunoscut prin care se stipulează că, atunci când un curs de apă reprezintă frontiera între două state, granița reală nu se află în mijlocul fluviului – ceea ce ar face imposibilă trecerea oricărui vapor –, ci e reprezentată de „linia de navigare“, adică de traseul, determinat de bancurile de nisip și de curenți, pe care ambarcațiunile ambelor țări au dreptul să îl utilizeze în egală măsură. În schimb, Rusia, încă de pe vremea semnării tratatului de la Beijing în 1860, a pretins întotdeauna că, într-adevăr, granița era fluviul Amur, dar că tot cursul de apă îi aparținea și că hotarul se afla de-a lungul malului chinezesc.

Venirea la putere a lui Gorbaciov a schimbat radical această situație. Mai întâi, în iulie 1986, a fost discursul de la Vladivostok în care secretarul PC sovietic a recunoscut „linia de navigare“ ca adevărata graniță. Pe urmă a fost semnarea unui acord specific, în mai 1990, la Beijing, care stabilește, kilometru cu kilometru, pe unde trece această linie și cui îi aparțin sutele de insule, mari și mici, care se află pe acest fluviu, precum și pe celălalt fluviu de frontieră, Ussuri. Micul război dintre chinezi și sovietici pe Ussuri din 1969 a fost iscat tocmai de faptul că, după o inundație masivă, o insuliță își schimbase poziția și nu se mai știa clar cui aparținea. Chinezii numeau acea limbă de pământ Chen Pao; rușii, Damanski. Recenta liberalizare a vieții sovietice a contribuit la clarificarea anumitor detalii cu privire la acest episod, despre care până acum nu s-au avut decât versiunile propagandistice ale celor două părți.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.