Astăzi este ziua de naștere a scriitoarei Ofelia Prodan (născută pe 12 ianuarie 1976 în Urziceni, Ialomița). Este o autoare foarte harnică, în cei aproape 12 ani de la debutul editorial (cu volumul Elefantul din patul meu, Editura Vinea, 2007) publicând numeroase cărți de poezie sau, să o numesc așa, de publicistică online, dacă ar fi să mă refer la cel mai recent volum al ei, voci cu defect special(Editura Paralela 45, 2018), un „jurnal de facebook” despre ale cărui pagini Nichita Danilov spune că:
„pot fi privite ca niște ritualuri de inițiere rostite pe mai multe voci sau coarde, în care autoarea coboară în apele pe cât de adânci, pe atât de tulburi ale propriului subconștient, pentru a aduce la suprafață, în chip de ofrandă, fragmente mai vechi sau mai noi de amintiri, sentimente și frustrări nedigerate până la capăt, precum și alte reziduuri ale vieții sale intime, diurne, dar mai ales nocturne, într-o confesiune tulburătoare, lucidă, ce are menirea de a-i limpezi sentimentele, relevând o altă față, nefardată, a chipului său lăuntric.”
În acest interval de timp Ofelia a mai publicat volumele Cartea mică (Brumar, 2007), Invincibili (Vinea, 2008), Ruleta cu nebun (Vinea, 2008), În trei zile lumea va fi devorată (Paralela 45, 2010), Ulise și jocul de șah (Charmides, 2011), Călăuza (Cartea Românească, 2012), No Exit (Charmides, 2015), Șarpele din inima mea (Cartea Românească, 2016), Număr de dresură (Cartea Românească, 2017), fișă clinică (Charmides, 2018).
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.
Textul de mai jos este preluat din volumul Șarpele din inima mea (Cartea Românească, 2016):
Șarpele din inima mea
„E un timp pentru toate”, mi s-a spus cândva
și am așteptat cuminte, răbdătoare. Însă
șarpele acela care și-a făcut sălaș în inimă crește
înghițindu-și coada. El se târăște
prin inima mea, apoi trece prin artere, prin vene,
și înaintează lent prin sânge, otrăvindu-l.
Astfel, mă transform în altcineva.
Mintea mea lucrează zi și noapte numai
în interesul șarpelui. Nu este
niciodată mulțumit. Vrea tot mai mult.
Tot ce am făcut, pentru șarpe am făcut.
A crescut enorm. Abia mai are loc în trupul meu.
Se zbate și eu deschid larg gura
și el iese în lume. Crește tot mai mult.
Se hrănește cu tot ceea ce fac
pentru el. Crește atât de mult că și lumea întreagă
abia îl mai încape. Se zbate și lumea
deschide o gură imensă și-l expulzează
în altă lume. Sunt singură.
Mă ghemuiesc în mijlocul lumii mele și aștept.
Un soare blând trece peste creștetul meu.
Ascult fiecare schimbare a vântului dinspre mare,
îmi lipesc urechea de pământ.
Ceva mișcă în inima mea. Mă sperii.
Ridic privirea spre cer, ridic și pumnul, urlu,
apoi las privirea și pumnul în jos.
„E un timp pentru toate”, aud în inima mea.
Photo credit: facebook.com
