Irina Balcu ne-a scris următoarele: „Am 21 de ani (20 şi 354 de zile) şi sunt studentă în an terminal la două specializări din cadrul Facultăţii de Litere (Universitatea din Bucureşti), Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Franceză şi Comunicare şi Relaţii Publice. Am o experienţă profesională destul de pestriţă, începându-mi cariera într-o corporaţie, ca reprezentant al biroului Relaţii cu Clienţii, continuând ca publicitar şi ca profesor voluntar la o şcoală de engleză şi sperând să pătrund în toate domeniile pe care profilul meu universitar dublu mi le pune la dispoziţie.”

Jucând pe cartea sincerității – care o prinde foarte bine și în poezie, veți vedea – Irina ne-a mai spus: „Singurul lucru pe care îl pot garanta despre ceea ce am scris este acela că nu a existat niciun fel de constrângere exterioară şi am încercat să mă ţin departe şi de orice tendinţă de autocenzură. 21 de ani se simt simultan ca 15 şi ca 85 de ani, în măsura în care memoria reuşeşte să reconstituie prima vârstă şi imaginaţia să o redea pe cea de-a doua.”

Stand-up

mă cheamă Irina și totuși nu am parte de pace niciodată
n-am să spun că și-au bătut ai mei joc de mine
departe de ei gândul
dar au fost mult prea optimiști știți ce zic

care e faza cu optimismul ăsta
nu îl înțeleg când mă uit în jur

(mă uit în jur prea mult. La balul de absolvire, un coleg mort de beat mi-a zis „Bă, Ilinco, bă, ce te uiţi în stânga şi-n dreapta, Vlad a plecat acum mult timp. Puteţi înlocui „Vlad” cu orice, de la talent, la speranţă, la coping mechanisms sănătoase şi până la băieţii frumoşi cu care mă afişam ca să le arăt acelor bullies din generală care mi-au uitat numele că m-am ajuns.)

de ce mai e invidia un păcat pedepsit
când ea însăși este pedeapsa

îmi fac atâtea filme
și nici măcar nu sunt regizor
(ăsta e momentul în care râdeți. V-ați prins?)
trăiesc în capul meu şi nici acolo
nu-mi dau voie să câştig
pentru că am fost mereu lăudată pentru realismul meu
şi pe bună dreptate
măcar atât 

am douăşunu de ani mai ştiţi vârsta aia
când eşti prea tânăr să ştii ce să faci şi prea bătrân
pentru a mai avea timp să înveţi
tot ce am avut răgaz să învăţ a fost că orice începe cu
ce ai pe mâini te-ai jucat singură
se sfârşeşte cu a fost nice să ştii
îi ordoni persoanei greşite să ştie dragule
eu nu ştiu nimic
şi nu neştiu în stilul cool al lui Socrate
neştiu ca mine
am visat azi-noapte un vierme negru care făcea opturi pe lângă oglinda din baie
şi cred că viermele ăla sunt chiar eu
(mai precis, partea aia din mine care m-a urcat pe scenă şi vă face capul calendar)
defectul ăla fatal ca de Hamlet

doar că semăn mai mult cu Danemarca
habar n-am ce e putred
şi nimeni nu-mi arată
aveţi vreo idee
tu cu gecuţa aia fosforescentă
care îţi îmbracă personalitatea incoloră
(fătălăule, zice o comediantă care şi-a lăsat breton ca să-şi ascundă cicatricea de la lobotomie)

ce crezi? care e problema mea? în afara faptului că vorbesc cu tine, desigur
(am asurzit sau râdeţi pe silent?)
îţi mişti buzele şi nu te aud
hipster băşit ce eşti.

Lecție de franceză

avant que
lumea se coace și dă în fruct
numai pentru tine
chiar dacă cerul acoperă
miliarde
micimea ta e gigantescă

lorsque
și începi brusc să ploi
să ploiești
și să ningi ningești
și nervii optici ți se frământă să
pună pe verticală
imaginea răsturnată

tandis que
te destrami
și nervii tăi ar putea acoperi pământul
și ai simți atunci cum la fiecare nerv
cântă un violonist pe care îl acompaniezi
cu țipetele

jusqu’à ce que
ploaia ta începe să curgă în sus
şi ninsoarea să se încrusteze în nori
şi nervii să se strângă ostoit
după concert
ce încărcătură electrică ai?

après que
aici folosim indicativul
e o certitudine
dar pentru tine e cert doar spaţiul
dintre titlu şi avant que

Pepeni

mereu în rahova
dacă trec pe lângă piaţă
şi nu o fac în fugă
(o ocurenţă rară, recunosc)
văd câte un pepene frânt
căzut pe asfalt
cu roşeaţa spartă într-o mie de seminţe
şi visez că pepenele ăla
(lubeniţă şi harbuz)
este chiar capul meu
verde-n dungi dar fără picăţele bleu
şi că păsările se abat asupra lui
îi fură fiecare sămânţă din encefal
şi le poartă departe
o mie de seminţe într-o mie de locuri
n-or fi toate pieţe rahova

ei, prostii

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.