Azi citim două poeme cu potențial de Andreea Roxana Ghiță. Are structură și pare să o intereseze zona inconfortabilului pe care-l interiorizează și-l explorează prin reflecții și senzații duale, cu o anumită perspectivă dură și neșlefuită asupra lumii în care trăiește. O sfătuiesc să fie puțin mai atentă la finaluri și să încerce să le ofere mai multă forță, cred că s-ar potrivi mai bine cu restul conținutului.
Ce ne spune despre ea:
Trimit nişte poezii, poate sunt bune şi vă plac. Mai am câteva poezii publicate în Echinox, Ficţiunea OptM, Golan, la Şangri-La, Vatra, Amfitrion şi cam atât (cred).
post maşinal
momentele libere care îmi rămân sunt
vertijuri mise en abyme
apa din toaletă trasă over and over again
nu vreau să recapitulez ce am făcut
pentru că îmi e complet străin
îmi e frică de eşec îmi e frică de acel eşec penibil
şi de aceea nu o să ajung niciodată antreprenor
miliardar de succes
somnul e ca o fugă în tranziţii de PowerPoint
fade
zilele sunt amprente de paşi
bătături
rămân doar cu concluzii medicale care nu mă ajută
m-am părăsit şi mă caţăr încet înapoi
folosindu-mă de rizomii şubreziţi
ai senzaţiilor prime
e un nou ritual
privesc în jur
văd picturi de E. Hopper
tăieturi clare între umbră şi lumină
între interior şi exterior
între mine şi spaţiu
vreau atât de mult un loc
un gol
în programul meu
***
*
simetria nu ajută
nu vindecă nu iartă
am mâinile egale
am degete la fel de osoase
dar nu îmi sunt de ajuns pentru tot ce e inegal
mă gândesc la străzi întunecate
la autobuze de noapte
la ganguri la strigăte la sirene
îmi urmăresc cu degetul venele de pe braţ
până mi se stabilizează pulsul
mă gândesc la uşi mari şi grele de metal
la instrumente de chiuretaj
la toate femeile care au făcut avort
la umeraşe
la masa ginecologică
la tăcere
la toate femeile
la Iran
la privire
mă gândesc la frică
mă gândesc la nuduri
la interdicţie la violuri
îmi mângâi abdomenul cu mâinile care
se împreunează şi se apasă una pe cealaltă
până ce falangele devin trasee
mă gândesc la tot ce e după masca falsă a protecţiei
mă gândesc la tine
mă gândesc la centura
de siguranţă
şi la gravide
mă gândesc la unghii întoarse pe dos
îmi presez tâmplele cu două degete
şi apăs pe semnalul de alarmă invizibil
împing cu ambele palme imaginea pe care
eroarea naturalistă
a pus-o ca o pătură la culcare peste mine
Fotografie featured de Yaroslav Shuraev, pexels.com
