Luni la Poșta Redacției cu două poeme de Ioan Matei. Ne spunea că a lucrat destul de mult la poemul în proză (mai multă lumină) și nu e sigur dacă/ce i-a ieșit. Aș zice că i-a ieșit bine și îl încurajez să scrie în continuare. Are ceva flux și structură, chiar și ceva forță, manevrează destul de bine logica internă a poemelor, așa că avem indicatoare de bun augur. Am revăzut câteva din poemele pe care le-a trimis în trecut la O mie de semne și se vede clar o evoluție. Succes, Ioan!
mai multă lumină
să privim luminițele lampioanele oamenii simpli & cuminți cum și-o trag și transpiră în pseudo-intimitatea dormitorului lor cum plâng orbii pentru că (nu) pot vedea lumina (singularității & singurătății) // m-ai întrebat dacă aș avea curajul să ucid m-am uitat în ochii tăi și am zis da m-ai întrebat dacă sunt trist m-am uitat în ochii tăi și am zis da // vom rămâne doar noi într-un peisaj post post apocaliptic cu monștri/zombie/ extratereștri/roboți de pe un stâlp de înaltă să privim steluțele sfârșitul live al civilizației al mizeriei/blocurilor/bătrânilor prinși cu ciorba la gură de fiară să urmărim mașinile rutina care se strică – jucăria unui adult – oricum nu e mare diferență oricum totul va rămâne la fel totuși vom cere #maimultălumină pentru mâinile calde pentru vietățile care așteaptă în prag pentru ochii care plâng pentru fetițele și copiii cu petunii pentru bolnavii în care
cresc flori colorate vom cere #maimultălumină doar atât.
interval
interval în care faci
sex cu o fată din coreea
între e linia de demarcație dintre
civilizații dintre atingerile ciudate aproape
chirurgicale în locuri
țintite nostalgia de
după ce ai consumat noodels
și ai aruncat
la gunoi toate simțurile tactile rămase
aici e doar
sufletul gol impasibil la
mișcările&fluctuațiile de curent de după.
și înapoi doar
unde dispare lumina de la
televizor rămâne singurătatea libertatea
căderii în gol de sus
se vede muntele- se văd lămpile uitate aprinse
zăpada în care te vezi așa cum nu ești
așa cum ai vrea să fii într-acolo trenurile
trec cu viteza luminii lăsând în urmă doar fumul și sunetul de
conservă deschisă călătoria în timp pe
care savanții o visau la pișoarce două
luni și ești în pat cu mama lui
freud sau cu mama lui oedip două luni prea mult
oamenii mor și dispar în două zile
maxim trei dacă nu pute când vii s-ar putea să nu mai
găsești nimic
