N-am mai încercat până acum, din câte îmi amintesc, să merg pe mâna unui astfel de experiment la rubrica „Poșta redacției”, însă nu e niciodată târziu pentru lucruri noi. În consecință, astăzi avem un text în coproducție, autorii fiind doi poeți care au mai publicat pe O Mie de Semne: Anastasia Fuioagă & Cătălin Șuteu.
Anastasia Fuioagă: „Sunt elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași. Fac parte din redacția Alecart, revistă unde scriu despre ce cărți mai citesc/ ce muzici mai ascult/ ce filme mai văd. Alecart a fost și va rămâne spațiul în care m-am descoperit și în care m-am putut retrage în siguranță în momentele în care simțeam că devin transparentă.”
Cătălin Șuteu: „Am participat la câteva concursuri naționale și am citit pe la cenaclu, aici, în Mureș. În rest, scriu ca să țin pasul cu luciditatea.”
Iată ce ne-a spus Anastasia despre acest experiment: „Eu și Cătălin ne-am trimis toată vara asta pandemică texte unul altuia și de fiecare dată aveam amândoi senzația că nu am putea scrie ca celălalt. Eram în Vama Veche în septembrie, ne bătea soarele în ochi într-o dimineață, am deschis word-ul și am început să scriem alternativ în el. Ceva mai târziu a ieșit poemul ăsta.”
to build a body out of orange blackouts
atunci când rămân fără curent te găsesc în
conservele de ananas, în
caserolele de sushi de la lidl
odată cu plasticul desfăcut încep să
reconfigurez tratatul de anatomie
în inimă locuiesc bodybuilderi și balerine
întreprind irosiri
/trag fermoare
/alăptează sudoare încinsă
brațele mele
:: țevile unui calorifer multifuncțional umblător ::
încearcă să cuprindă semnalele comunicării dintre noi
ca palmele mici ale copiilor care aleargă după balonașe de săpun
creierul în dezechilibru chimic înmagazinează versuri nerostite
marginea orașului e acolo unde am învățat să socializez
depășiri stângace fluvii de tonomate care latră
viciul
din plămâni tușesc lavă când mă segreghezi în ierarhii de afecțiune
schimbul de salive, cel mai bun cicatrizant
vreau să mă strângi de gât să nu-mi mai dai drumul
să mă ții ca-ntr-o ladă frigorifică în regim hotelier de meteoriți în plină coliziune
contactul umanizant se lasă cu vânătăi mângâietoare
domesticesc vene în timp ce din ochi picură lapte praf
sunt un om ca oricare altul
dacă mă tai explodez ca un tub de confetti
gloanțe în țevile de cupru din casă
::purtătoarele unui fluviu de neputință::
corpul nu îmi e de sine stătător
nici cerul
