Numai mâine nu-i poimâine, așa că dacă n-ați aflat încă, romanul „Sebastian”, care vă așteaptă deja la standul Editurii Cartier, va avea lansarea în cea mai efervescentă zi a Târgului Gaudeamus. Dacă nu aveți altceva de făcut, vă aștept acolo ca să schimbăm câteva vorbe și să-l celebrăm pe scriitorul și omul Mihail Sebastian.

Nu este vorba despre mine, Gelu Diaconu, cel care a fost, de altfel, onorat să scrie acest roman. Este despre Mihail Sebastian, despre viața lui, dezamăgirile pe care le-a trăit, amorurile care l-au făcut fericit sau l-au decepționat, despre prietenii lui cei mai buni, Mircea Eliade, Camil Petrescu sau Dinu Noica, despre femeile din viața lui, din care se desprinde net Leny Caler, actrița care a făcut să strălucească scena teatrului românesc în perioada interbelică.

Este despre felul în care a făcut față situațiilor imposibile, despre supraviețuire, despre antisemitism, discriminare, dictatură, război, moarte, speranță, decepție, disperare și visuri neîmplinite. Toate în romanul „Sebastian”, carte care, cel mai probabil, ar fi trebuit să iasă în lume nesemnată, fiindcă cel care a scris-o nu a făcut altceva decât să pună laolaltă omeni, locuri, fapte și istorii preexistente. „Sebastian” este un roman despre toate acestea și, veți descoperi singuri, despre încă ceva în plus.

[image_with_animation image_url=”2808″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

„Sebastian” – fragment

 „Lucrurile stăteau mult mai rău în cartierele Dudești și Văcărești. Prăvălii jefuite și devastate, case distruse, un fel de preludiu al Apocalipsei… Oamenii, atâția câți mai rămăseseră, își evaluau pagubele, făcându-și socoteala că fuseseră una peste alta norocoși că scăpaseră cu viață. Alții, din nefericire, se pregăteau să-și îngroape morții. Erau imagini dezolante, de nepovestit. Sărăcia se transformase într-o sărăcie și mai mare. Cei care își duceau traiul de pe o zi pe alta rămăseseră aproape fără nimic. Pentru mulți dintre ei doar viața, care în fond era bunul cel mai de preț, rămăsese singura bogăție. Dar cât mai valora, în acele momente, viața unui evreu?

 Nu toți prietenii lui scăpaseră cu sinecuri obținute în ultimul moment, așa cum i se întâmplase lui Cioran. Haig Acterian, care visase cândva să pună temelia renașterii teatrului românesc, fusese arestat. Marietta Sadova, al cărei comportament isteric nu a încetat nici după ce legionarii au fost reduși la tăcere, fusese, de asemenea, reținută și internată în lagărul de la Târgu Jiu. Marietta, care striga în gura mare, deși pentru legionari partida era evident încheiată, că „totul e în mâinile noastre, Antonescu e pierdut!” Dar uite că generalul nu se pierduse cu firea și dăduse ordin să se tragă inclusiv cu tunul în ei, adică în cei pe care el însuși îi adusese la putere și îi considerase „copiii” lui.

 Dar asta nu era totul. Adevărata grozăvie se consumase, totuși, în altă parte. Cele întâmplate la abatorul Străulești depășeau orice imaginație. Evreii atârnați în cârlige, ca animalele, cu bucăți de hârtie pe care scria „Carne cușer” lipite de trup… Apoi evreii scoși din case în miez de noapte, suiți în camioane și duși în pădurea Jilava pentru a fi umiliți, mutilați și, într-un final, împușcați. Și pentru ce toate astea? Pentru ca, patru ani mai târziu, să nu rămână decât praf și cenușă…

 Praf și cenușă din care mai supraviețuiseră doar amărăciunea și anecdota, căci ce este altceva românul decât specia de om care transformă totul într-un banc? Nu se putea abține, totuși, să nu surâdă amar gândindu-se la momentul în care Marietta Sadova fusese umilită chiar aici, în clădirea Teatrului Național. De față cu ea, la o repetiție, Natașa Alexandra urla în gura mare:

 „Unde e generalul, să-i pup coaiele, să-i sug pula, că ne-a scăpat de legionari?”

Ceilalți au râs amuzați, fiindcă tot ce fusese până deunăzi înfricoșător se transformase în decor de carton, în marotă, în obiect de luat în balon și în subiect de distracție. Eliberați de tensiune, oamenii erau puși acum pe glume.”

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.