Veronica Ștefăneț a debutat editorial cu puțin timp în urmă cu volumul „scrum”, apărut la Casa de Editură Max Blecher în Colecția Opera Prima ca urmare a câștigării celei de-a noua ediții a concursului anual de debut în poezie organizat de editură. Trebuie să menționez neapărat faptul că din juriu au făcut parte Alexandru Vakulovski, Liviu Antonesei, Tiberiu Neacșu și Claudiu Komartin.

Veronica Ștefăneț (n. 1985, Chișinău) a frecventat atelierul de scriere creatoare „Vlad Ioviță”, condus de Dumitru Crudu, și Cenaclul „Republica”, organizat de Moni Stănilă. A publicat în volumul colectiv Opt (2018) și în numărul 21 (I/2018) al revistei „Poesis internațional”.

A tradus, împreună cu Victor Țvetov, Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane (Editura Paralela 45, 2019).

Poemele de mai jos și notele biografice fac parte din volumul „scrum”.

galben bucurești

am ieșit din duș și nu mă îmbrac
mansarda, arșița, icoanele, berea rece din față
pelicula fluturată de vânt, câțiva porumbei dincolo

apuc chitara
cânt de parcă m-ar asculta cineva

îmi redescopăr tempourile

cu un an în urmă fluturam din mâini
și vibram la fiecare mișcare din exterior
acum cronometrez viteza de evaporare a picăturii de apă
pe picior
pielea lucește în raza de soare

am fost argint viu, acum un boț de aur mort

cină

spinteci vânăta
de parcă ți-ai face drum prin junglă
în loc de cuțit – macetă
în loc de legumă – obstacole
atâta forță arunci în aer
de parcă ai vrea să testezi realitatea
să vezi dacă nu crapă

cu câțiva ani în urmă
un astfel de val era să mă doboare
acum puterea asta – mă gâdilă
știu unde să caut motivul siguranței
isterice și nepotrivite situației
pe partea cealaltă a emoției
pe partea inversă

încerc să glumesc
și mă întreb
oare cum arată animalul ce te atacă

insist cu tirbușonul să deschid conserva
nu-mi reușește din prima

take my breath away

stăm pe terasă
cântă 3rei sud est, vorbim despre mahler
păsările deja s-au trezit, noi nici urmă de somn

melodiile se schimbă cu viteza replicilor
dispozițiile odată cu vibrația din boxă
într-o clipă, cântecul rupe un fir
îl văd cum tremură
cu ochii în lacrimi

vreau să mă scol și să-l îmbrățișez
așa cum te arunci în apă după cineva care se îneacă
fără să scoți din buzunare telefoane țigări
sari și atât
rămân imobilizată de frica
să nu fie interpretat cumva

analizez florile de pe fața de masă
mușcându-mi buza de ciudă
că mama m-a născut fetiță

Foto Veronica Ștefăneț: https://www.facebook.com/dialogurilebibliotecii/photos/pob.1163267449/443087986374654/?type=3&theater

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment