„Miss Houdini” (Editura Charmides, 2019) este al doilea volum de poezie semnat de Ligia Keșișian, după debutul cu „Mici cutremure”, apărut în 2017 la aceeași editură. Selecții din poemele ei au fost traduse în franceză, maghiară, greacă și engleză.
A publicat grupaje de poeme în antologiile Cartea Bistriței (2018), Poezia e la Bistrița (2019) și a avut texte selectate în Dilema Veche, Crevice, DLITE, Radio Guerilla.
Traduce poezie și proză din engleză și spaniolă.
„Cu inima învârtindu-se în piept/ ca o dansatoare cuprinsă de flăcări, cu memoria expandată ca un porc îngrășat/ până la explozia pielii, poemele Ligiei Keșișian sunt documentele unui exces de inimă & ale unui exces de memorie. Ca toată poezia adevărată. Și tocmai de aceea te mișcă, te emoționează, te schimbă. Și te fac să înțelegi că melancolia policoloră din care poeta tot încearcă să evadeze, a la Houdini, e și melancolia ta (ce-i drept, mai cenușie). Că poezia ei atât de tristă & tonică vorbește, de fapt, despre tine. Din nou – ca toată poezia adevărată.” Radu Vancu
JOCURILE DE IARNĂ
mi-aș dori să fi avut și noi
sincronizarea perfectă a patinatorilor pe gheață
starea de plutire
ligamente lichide și strălucitoare
în slow-motion
cocoșați deasupra unei cafele ascultând
hîrșîitul lamelor
printre corpuri inerte și animale sălbatice
auzim sîngele cum curge mereu dinspre creier
și transportă informații greșite carențe de fier și de curaj
în caz de urgență spargeți geamul cu capul
dacă simțiți că se apropie un infarct, scoateți o inimă oarecare
dintr-un piept oarecare și mușcați-o
o ploaie torențială se va porni
și va șterge toate urmele
cineva bate la ușă
îmi spune – nu trebuie să pleci atît de departe
îmi spune să fiu cuminte
sîngele meu curge în toate direcțiile
ca al unui tigru bengalez pregătit de atac
ȘI CÎT DE CUMINTE VOI FI
la treizeci de ani mușchii captează lumina mai bine
buzele se pregătesc pentru o ultimă rundă lungă
de forat tuneluri intramontane
creierul începe să pută azi un pic mîine un pic
face loc unei cuști pentru toate lucrurile trăite terminate
se foiesc în spațiul gol ca prin smîntînă morții cu viii
ochii se deschid intermitent și înghit tot
ce li se pare că are viață
uneori scuipă un pic înapoi amărîților
care așteaptă
doamne lasă-mă să trăiesc trei zile în camera 211
și cît de cuminte voi fi peste treizeci de ani
o să-mi închid picioarele și gura o să-mi folosească
doar la mîncat rădăcini și la sărutat icoane
AM ÎNȚELES
că toate lucrurile de pe lumea asta
funcționează dintr-un automatism
macaralele cabaretul cu roboți din tokyo mașina de prăjit pîine
nu vreau să fii de față cînd
la prima mișcare greșită o să sar
în aer nu vreau să vezi dezastrul
particule alb-negru făcîndu-și loc
în respirația unor străini
un cer ca o plapumă mov la 5 dimineața
sub care se ascund infractorii
cu tine sînt fericită
fericirea bebelușului molfăind o țîță care pocnește de lapte
masa de aer fierbinte din sahara care își aruncă încărcătura
de viespi uriașe deasupra unui oraș
în care să te faci pierdut
dar vreau să-ți spun doar atît
nu mă tem
mă bucur și nu mă tem
Foto main:
