Cristian Gălățanu (n. 23 ianuarie 1998): „M-am născut în București. Am copilărit în acest oraș, cu bune, dar poate, și doar poate, mai mult cu rele. Piperat ușor pe salată. Sau un oțet ce-ți fac și dinții să se strâmbe. Capitala cu sânge de cerșetori pe zidurile din Piața Toporași. Același cartier în care au copilărit mulți alți scriitori. Berceni mă definește ca personalitate. Bătut, scuipat și furat. „Eminescule, mai ai o poezie să ne cânți sau ne dai banii acum?”. Râsetele vi le puteți imagina voi. Dar și în cele mai împuțite colțuri poți parfuma filozofie. Cartierul ultimului drum din Centru. Casa lui Piedone. Casa dezlănțuirii eului poetic. Aici voi iubi și aici voi muri.

Absolvent și licențiat – Facultatea de Drept, Universitatea din București
Student la master, Drept Privat, la Facultatea de Drept, Universitatea din București

Apariții:

Revista literară [email protected] Nr.75 (editia de mai 2015), cu poemele: neant, priviri, sentiment și țărână
Revista literară „Luceafărul de dimineață” (nr. 9/2016) – „CĂRȚILE LUNII ÎN ZECE POEȚI” de Horia Gârbea (cronică la cartea de debut „selfie. dumnezeu și khayyam”, ed. Vinea, 2015, colecția debut)
Revista literară „Apostrof”, invitat de poeta Marta Petreu, cu fragmente din prozopoemul „Geniul și Megalodon”
Debut în proză, în revista literară „Luceafărul de dimineață” nr. 2/2017 (pag. 11)
Revista literară „Neuma”, cu o cronică scrisă de Horia Gârbea la cea de-a doua carte publicată: „Geniul și Megalodon”, ed. Vinea, 2018
Am publicat 2 cărți: prima, în 2015, cu poeme, o piesă de teatru și poeme în proză în „selfie. dumnezeu și khayyam”, ed. Vinea, 2015, colecția Debut
A doua, în 2018, cu un nou concept în poezie, sub o denumire proprie: „prozopoeme”, în „Geniul și Megalodon”, ed. Vinea, 2018

Respirând plămânul tău

Plămânul meu respiră la alt plămân, ca un pământ fără soare. În timp ce inhalez, îți găsesc aerul și-l degust: este dulce, dar l-aș vrea mai sărat,

așa că scot dintr-un sertar o pungă de himalaya, o pâlnie și ți-o torn pe gât. Traheea ta este un munte și boabele de orez se înfig cu colții în pielea ta. Șrapnelul te dezintegrează. Ești paharul servit de alcool. Nu te îneci. Mă așez la loc și respir încă o dată plămânii tăi printr-un tub. Scaunul e moale. Sunt conectat la viață și dacă medicii m-ar scoate, aș muri pe loc. Firele de pe monitor s-ar opri ca-ntr-un teatru de păpuși. Imediat, ar ieși bipurile dramatice. N-aș mai putea respira aerul tău: un cabernet sauvignon sec.

Aș sta culcat pe canapeaua din cabinet și noi doi niște stâlpi legați. M-aș alcooliza cu plămânii tăi, cu sângele deșirând aerul tău și venele deschise ca gâtul unei sticle de cola.

Totuși, te-aș vrea mai piperată. Corpul tău să înflorească o junglă amazoniană. Repet operațiunea cu pâlnia. La sfârșit, scot punga vidată de salată și amestec în tine oțet și ulei. Te înfulec din două farfurii de lămâi. Mă țipi pe limbă și după vine pansamentul: un suc de măsline.

Totuși, acum că mi-am satisfăcut poftele carnale, vreau să-ți umflu plămânii ca două baloane și să te zbor din viața mea. Heliul te va arunca la ceruri și dumnezeu te va sfinți. Eu te voi idolatriza și numele tău va apărea pe toate icoanele din biserici.

În pământ te vei frământa și părul tău va fi inundat de viermi. Vei mânca numai carne, vie și nevătămată. Ochii tăi se vor înroși de la nopțile nedormite și eu te voi visa stând pe pleoape, pescuindu-mi pupilele.

În sfârșit, vom trăi în iad ca-ntr-o artă naivă.

Viața debitorului pe o foaie A4

Ștampilez viața debitorului pe foaie și sângele lor albastru țâșnește. Zerourile îi deschid coastele ca 6 mâini îmbrățișându-te deodată. Aceste sulițe îl urmăresc de-a lungul hârtiei, lovindu-l de toate literele, împroșcând cerneală. Paragrafele sunt ziduri între ziduri și viața lui este un lift în așteptare. Pe fundal, îl urc pe un acoperiș de lapte și mintea lui se pierde. El nu va mai vedea lumina zilei, ci doar un soare machiat. În final, ajunge să danseze în fața butoanelor, ca un clovn fără baloane: ochii i se dau pe spate, pregătit de orgasm, viața îi face o felație și aproape că-și dă drumul. Zidurile de cerneală, lipite cu afișe de bucurești fac contrast perfect cu puritatea spermei lui. Mucegaiul s-a întins ca o pătură pe pereți, un covor albastru ce izolează cele 4 laturi ale foii. Pe străzile adresei de poprire stau în fund munți de gunoaie prin care mormăie un cerșetor. În spate, un carucior îl urmărește supus, lătrând la zerourile ce-l aleargă. La alt colț găsește urina unui funcționar bancar care desenează pe pereți: am luat comisionul; zâmbește lugubru.

Disperat, debitorul începe să tragă pe nas tot debitul, deși nu e zăpadă. Dacă șterge cifrele cu urină, dispare și el ca prin basm. Dar cerneala e groasă, absurdă și nu răspunde la culoarea galbenă. Acesta este un sicriu pregătit de capac. Am îndoit laturile foii și soarele s-a înnegrit la față. Vomită ultimele raze de soare. 

Pentru debitor, A-ul este o casă pe care o șterg cu radiera și o rescriu pe numele băncii, un stomac ce ține toți executații siliți într-o pungă de pești. L este stâlpul de care se agață, în timp ce el devorează noodleșii electrici. F este firul dintre borne, cu care îl legăm BDSM și-l răstignim în public: să vadă toți debitorii că ce nu se achită, se electrifică. S este speranța ușuratică că-i vom pune dosarul de executare la naftalină. V este o curvă crăcită de pe lizeanu, neplătită și etern debitoare. O este cătușa cu care leg executații, înainte să le cântăresc inima cu pana de struț.

Ei îsi petrec media de viață pe poprirea mea, legați de glie ca niște țărani. Atâta este viața lor: doar o foaie A4. Patru laturi în care-și petrec viața.

Nimeni nu are voie să lăcrimeze peste hârtie, altfel debitorii s-ar inunda de libertate. Ar încerca să rupă lanțul de la gât, să spargă cele patru ziduri, chiar dacă ar însemna să se arunce în gol. Chiar dacă hăul ar fi singurul lucru care i-ar îmbrățișa. Tot este mai bine

decât să trăiești legat de glie, pe o foaie A4.

Viața ne execută pe toți

Aparatul de cafea se curăță ca un motan, își eliberează tunurile espresso de urină: începe decalcifierea. Un debitor încasează violent o factură, onorariul scade în dosar, ploaia molfăie pe geamuri – este toamnă. Foile fierb în birou și imprimantele clocotesc, gătind viețile debitorilor într-o foaie. Mă simt consumat de coli, de adresele de popriri și dosarele ce mi se umflă pe masă ca burta de cal. Primesc în dar un ochi de la debitor, și-l smulge din orbită, întinzându-mi-l: asta este plata de azi. Sângele i se prelinge pe obraz, iar eu zâmbesc și-l arunc într-un chiloțel la dosar. Executorul numără banii, scuipând leii. Îmi dă comisionul. Și eu trebuie să trăiesc. Și debitorul trebuie să trăiască, dar eu mai mult.

În același timp, o greață încearcă să înfulece un covrig. Îmi încarc pistolul cu capse și mă pregătesc să-mi zbor creierii. Pereții mă vor desena disperat de foame și copiii vor țipa de durere.

Viața este o curvă de pe Lizeanu despre care cartierele nu vorbesc.

Conturile de Libra se vor umple de op-uri, încărcând transpirația debitorilor. Toți banii lor vor fi gazați în conturile bancare, ca-n lagăre de concentrare.

Dar portofelul meu va fi tot gol.

Este toamnă și ploaia molfăie pe geam. Un cerșetor plânge. Este beat și se leagănă printre cartiere. Câinele îl urmează supus, încărcând sticle de reciclat. O altă stradă, un alt pat. Astă-seară, cortul lui va fi Colentina.

Plâng gradele de afară. Cerșetorul se întinde pe beton, măcar are coloană vertebrală. Câinele îi ține de cald. Clădirile se întind să-i facă umbră. Este iarăși semilună și frisoanele aleargă prin cartier.

Rămas bun, Ion Gheorghe

Car cuvintele tale grele ca sacii de pământ, pregătit să te zidesc. Vorbele tale mă înfometează. Corpul meu îmi cară geaca, cobor și mă îndrept spre Matei. Mă așez la coadă și scriu poezii. Versurile îmi plimbă mâinile prin păr, adunând firele ca o greblă, căci e toamnă și am albit. Ploaia îmi strânge capul cu sârmă ghimpată, îmi umezește hainele și, răcindu-le, le arunc pe stradă. Rămân gol pușcă. Oamenii nu mă bagă în seamă: sunt doar un alt homeless al bucureștiului. Mă plimb în patru labe, bacovian, cerșind la Matei. Angajații neagă: nu mai au covrigi. Scot mâna din fund și adun resturi de pâine. Porumbeii îmi întind o aripă și mănâncă palmele pân’ la piele.

Nu pot răci: covid-ul se plimbă în vagoane pe căile nazale, rotindu-mi țesuturile la nesfârșit. Eu stau pe peron. Stropii tăi mi se înfig în piele ca tije de beton. Ploaia ta are ceva din plânsul tău. Părul tău colorat în nori aduce a pădure de țigancă. Mă lovesc singur să mă trezesc din ceață. Gol pușcă mă arunc într-o băltoacă de pe stradă și fac îngeri. Mă spăl cu lacrimile tale. Sârma ta ghimpată este o iederă ce-mi strânge încheieturile. Tu ești gardul electrificat dintre Auschwitz și Fundoianu. Vreau să mor cu Lina în brațe, în timp ce gazul ne fumează ca pe două chiștoace. Cenușa mea va acoperi corpurile tuturor evreilor din lagăr. Deși subțire, praful negru se va întinde pe ei ferindu-i de frisoane. Moartea le va cuceri trupurile și eu voi încerca să le aprind lemne între coaste. Gâtul lor va scoate fum. Morții se vor îneca în cărbuni. Coșarii vor dormi pe oase.

Le vom închide ochii. Și-n final, îi vom înmormânta la comun. Le vom săpa o găleată de ploaie. Vom alerga din loc în loc să strângem toate lacrimile rudelor. Gălețile se vor face dealuri și apoi munți, până când vor seca într-un desert.

Toți debitorii lui Hitler adunați în conserve, pregătiți de gazare. Toți executații siliți ca toate fructele de cactuși din deșert. Plămânii lor se vor îngrășa de dioxid de carbon, plutind în aer, până când vor exploda. Gâtul lor va scoate fum. Morții se vor îneca în cărbuni. Coșarii vor dormi pe oase.

Din mine, viermii vor descompune minutele în ore.

La priveghi, părinții lor vor descompune vorbele în cuvinte.

Capul lor aplecat peste mormânt ca o lumânare.

Toți morții trosnind din sicriu.

 Opis: încă duc cuvintele tale grele ca sacii de pământ, îmbrățișându-te și zidindu-te într-o casă de chirpici. Te voi boteza Sisif. Aici, tu ești un fluture cu aripirile cusute.

Sfânta treime

Viața

Viața mă consumă lent, mă fumează de la capătul celălalt al țigării, de unde deja începe sa se vadă chiștocul. Are ochi mari, cu care-mi profanează mormântul. Este în viață, cu mâini și picioare. Trage tare și țigara mi se înclină ca un leagăn către rai. Mă îmbrățișează fumul. Râde. Mai trage încă o dată. Țigara se înclină către iad. Fumul mă cuprinde. Flacăra arde tutunul și eu mă scurg ca o roșie stoarsă de soare. Sunt pe scaun. Este picătura chinezească. Ultima picătură ar putea fi ultimul fum. Trage din nou și Viața mă prinde nepregătit cu chiloții în vine. Sadică, jocul ăsta ludic de-a fumul e o ruletă rusească, o curvă de pe Lizeanu neplătită. Mă regăsesc pe buzele ei ca un scrum. Ne mozolim. Apoi, îmi deschide limba ca să-i văd dinții ciobiți, scuipându-mi în mâini oameni de eprubetă. Printre munții construiți pe dealuri, stau îngropate resturile de mâncare. Picioare, piele și mâini uscate până la oase. „Așa vei ajunge și tu”. Auschwitz-ul gurii ei este un mormânt de oameni fumați. Acolo își dăduse drumul viața, direct pe ei. Câmpiile roșii erau pătate de urme de spermă și oameni înfoliați în prezervative. O șină de tren se întindea pe gât, la infinit, în spatele căruia se ascundea o mină. Pe un car coborau toate prezervativele folosite spre incineratoriu. Asta era slujba de duminică, unde uvala era biserica satului meu. Am făcut nod cu mâna celuilalt și am cântat veșnica pomenire. Printre norii înnegriți de la exploatare și industrializare excesivă, eram aruncat într-o loterie. Îmi imaginam că jos mă voi înfige în țepe de furculițe și cuțite, ce-mi vor înșira mațele pe jos ca niște mărgele. Voi încerca să mi le adun ca niște cadouri de Crăciun și, nereușind, voi privi nedumerit cavoul din jur. „Realitatea este o cutie cu o pisică înauntru”.

Moartea

Și Viața si-a închis gura. Mi-a zâmbit și a tras câțiva norișori de fum. Vaporii m-au acoperit și am zis că vine ploaia. Cerul era în totalitate înnegrit. Mă prinsese însă pe nepregătite, căci n-am putut găsi nici o umbrelă. Am rămas acolo, așteptând să răcesc. Îmi era acoperită majoritatea feței cu o mască de covid, suficient cât să pot vedea Moartea. Încă o grimasă. Adevărul e că m-aș fute cu viața, dacă n-aș fi fost virgin. Mă excita gândul ăsta, că aș putea fi dezvirginat de Ea, că ochii mi-ar lăcrima a sânge și orbitele ar fi pe jumătate golite, ca o sticlă de bere. Este un om, un androgin. Știu că m-ar distruge, dar tot aș face-o. Sexul cu Moartea e un pariu cu Viața.

Frica

O văd că trage din nou din țigară. Corpul meu tremura tot, involuntar. Mă simțeam ca și cum trăisem cu Frica toată viața, soț și soție împărțind patul. S-a întors către mine, pe jumătate contorsionată. Din nou. Pic. Pic. Picătura chinezească. Fumul care mă îmbrățișează ca o fostă. Țigara care se înclină către rai într-un dans de clovn. Țigara care se înclină către iad, dorința mea de a mă masturba. Frica se întoarse către mine: era tot un om. Bărbat și femeie. Mi-a zâmbit horror: avea rânjetul întortocheat, ca și cum tocmai s-ar fi spânzurat. Avea urme de laț, roșii, ca gâtul unei sticle de cola. Era o foaie tăiată, măzgălită într-un șir lung de sinucideri în masă, în fața mai multor oglinzi. Soția mea era un ghid de sinucideri. Dar Viața ținea Frica în priză. Avea aceeași țigară ca a Morții. Camera era neluminată. Ea era atât de neagră că nu o puteam contura. Flacăra stingea chiștocul. Inima îmi făcea respirație gură la gură. Arterele mele se deschideau ca un submarin scufundat. Nu muri. Fiecare bătaie de-a mea se sincroniza cu fiecare expirație de fum. Insipirațiile nu O înecau niciodată. Nu, Frica știa să tragă până la chiștoc. Nici măcar în pragul morții mele nu ar fi apelat la tel verde. Deja mă vedeam ucis și aruncat în groapa comună din stomacul ei, plutind în derivă pe sucul gastric. Tremuram tot involuntar. Ochii mei se întunecară. Norii mă acoperiră cu totul. Nu mai rămase nici scrumul din mine.

Opis

M-am calmat și mi-am amintit de sfânta trigamie: Moartea, Viața și Frica. Priveam cât se poate de aproape ce mai rămăsese din mine: un filtru îngălbenit. Și uite așa am visat

realitatea.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.