omiedesemne.ro vă semnalează apariția volumului „Vara” (ediție de buzunar), de Albert Camus (Editura Polirom, 2025, 152 de pagini, colecția TOP 10+, traducere din limba franceză de Modest Morariu).
Comandați cartea de aici: https://tinyurl.com/4akftnwc

Vara (1954) aduce laolaltă câteva proze aparent eterogene, scrise între 1939 şi 1953, ce ilustrează cu subtilitate uneori ironică şi lirism încântător „soarele şi umbra sufletului mediteraneean”. Fie că merge pe urmele Minotaurului prin labirintul de piatră încinsă al Oranului natal, fie că revede mitul lui Prometeu prin ochii lumii moderne împăcate cu propriile păcate sau că meditează la frumuseţe, a cărei expresie desăvârşită este Elena din Troia, Camus ne poartă într-o călătorie uimitoare prin spaţiul mediteraneean şi prin universul legendelor sale.”

Albert CAMUS (1913-1960), romancier, dramaturg şi filosof francez, a fost una dintre figurile marcante ale secolului XX. Născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost câţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei Franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stângii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filosofice care au încă un mare impact, printre care Străinul  (1942),  Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Ca o recunoaştere a valorii şi viziunii sale inovatoare, Camus a primit în 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.