La scurt timp de la încheierea ședinței informale a Ligii Literare din România, în Tramvaiul 26 a avut loc cea de-a 188-a ediție a Institutului Blecher, club de lectură moderat de Claudiu Komartin. Invitații serii au fost Grigore Șoitu, Yigru Zeltil și Mugur Grosu. În mod tradițional, Claudiu a deschis „ostilitățile” făcând aluzie la ciobănescul german care l-a însoțit pe Grigore Șoitu până la masa la care se afla amfitrionul Institutului Blecher: „Grigore Șoitu a venit cu un câine tânăr și sentimental, pentru că va citi din «după-amiaza unui câine», carte apărută la editura Paralela 45 cu câteva luni în urmă. M-a amenințat că o să vină cu unul dintre câinii lupi pe care îi are. Mă bucur că a venit cu cel mai tânăr și mai neexperimentat dintre ei, fiindcă dacă ar fi venit cu unul dintre cei experimentați probabil că ne-ar fi denunțat pentru amatorismul nostru.”

„Grigore a debutat în 1996 cu «anticulinare». Avea 21-22 de ani și era o perioadă romantică, de efervescență și de mari înflăcărări acolo, la malul mării, la Constanța. Era perioada în care un grup de tineri cu un fel de atitudine post-avangardistă și cu foarte multă energie apăreau și voiau să schimbe totul. Era și normal în momentul ăla să se întâmple asta. La Constanța, după 20-25 de ani, cred că nu se mai întâmpla nimic interesant. A fost mai întâi Cenaclul de Marți, condus de Marin Mincu, o vedetă foarte importantă pentru toți cei de acolo, care era pe atunci profesor la Universitatea Ovidius.”

Discursul de început a fost întrerupt de foiala câinelui, care tot voia ceva și a sfârșit prin a se încurca în cureaua lesei, moment în care Claudiu a avut unul din momentele lui de inspirație, cu aluzie la Bolano: „Mulți câini romantici au trecut pe la Tramvaiul 26!” Atmosfera s-a destins, iar de la acest moment încolo totul a părut mai degrabă o întâlnire între prieteni care vorbesc despre literatură și-și citesc unii altora producțiile poetice. Grigore Șoitu a citit din „după-amiaza unui câine” câteva poeme emoționante, care ne-au adus tuturor aminte de cei dispăruți din grupul de la Constanța, George Vasilievici și Mircea Țuglea, precum și de mentorul Marin Mincu.

[image_with_animation image_url=”2568″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Al doilea invitat la lectură al serii a fost Yigru Zeltil. „Începând de prin 2009-2010 am văzut în online semne ale unei prezențe bizare, ale unei prezențe neasemuite” și-a început Claudiu discursul de întâmpinare. „Era clar că e vorba de un foarte tânăr poet, neexperimentat, dar extrem de energic și de dornic să experimenteze.” După un dialog în nota atmosferei, presărat cu ironii simpatetice, Yigru ne-a delectat cu un spectacol poetic pe alocuri hilar, exhibându-și, din când în când, latura histrionică a complexei sale personalități. Unul dintre cei mai încântați (sper să nu fi fost doar o impresie) mi s-a părut mult mai vârstnicul și mai experimentatul într-ale poeziei, Constantin Abăluță, care i-a întrerupt la un moment dat lectura lui Yigru cu binemeritate aplauze propagate în cele din urmă și în rândurile asistenței.

Yigru a făcut de toate: a uzat de mimica lui specială, și-a făcut compulsiv freza, s-a adâncit în fotoliu, de abia i se mai vedea aura neagră a pletelor, a respirat ca un actor profesionist și s-a alintat ca un copil care-și spune, îndemnat de o mamă emoționată, poezia de Moș Crăciun. Una peste alta, numărul lui a fost unul mai mult decât reușit, judecând după empatia publicului.

[image_with_animation image_url=”2569″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Ultimul, dar nu cel din urmă venit la rampă a fost Mugur Grosu. Potrivit spuselor proprii, postate pe wall, la performance-ul lui s-au folosit următoarele ingrediente: bendir, texturat din soia (produs de post), două ceasuri, un recipient de sticlă cu toartă metalică, o traistă de pânză, foarte multe monezi, o bilă de cauciuc spongios, două sfere metalice, cinci poeme recente și un om nedormit.

Chiar dacă protagonistul a fost nedormit, se pare că starea de oboseală nu i-a afectat prestația artistică. Dimpotrivă, cu excepția inerentelor nedumeriri inițiale și a momentului când i-au scăpat pe jos grăunțele de texturat de soia, taxate imediat cu chicoteli la fel de nedumerite, Mugur ne-a arătat că este nu numai un poet foarte bun, ci și un artist cu posibilități nebănuite. Este valabil cel puțin pentru mine, care l-am văzut pentru prima dată într-o astfel de ipostază.

Tramvaiul 26 a fost din nou arhiplin. Acest club de lectură, Institutul Blecher, a devenit cu anii mult mai mult decât a fost inițial: un loc unde nu numai poezia răzbate prin toți porii unui local plin de farmec, ci și acel loc unde ai sentimentul că te afli undeva unde îți dorești să te afli, alături de prieteni, de cunoscuți care-ți pot deveni prieteni, de oameni frumoși care cred nesmintit în poezie și în literatură. Acești oameni, această adunătură eteroclită are, cred, potențialul nebănuit de a mișca, fie și cu un milimetru, lumea adesea monocoloră, irascibilă și nocivă din capitala statului centenar. Vă așteptăm duminica viitoare la următoarea ediție, una în care vor citi proză Caius Dobrescu și Cezar-Paul Bădescu.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.