Dl. Gabriel Chifu pare un fel de nea Drăgulin ofuscat că bateria gazetei futuriste pe care o citește s-a descărcat. În felul ăsta a dispărut și poezia. Cel puțin din revista România literară, al cărei (cu onoare) director executiv este. Făcând o paranteză, trebuie să spun că pagina lirică semnată de Horia Zilieru în ultimul număr al hebdomadarului ar trebui pusă într-o ramă prăfuită și condimentată cu poze sepia, pentru exemplificare.

Akedia de care suferă dl. Chifu este provocată de faptul că, citez, „poezia a intrat într-o buclă, într-o nișă unde prea puțini o vizitează”. Acum, mai depinde și ce „nișe” frecventează domnia sa. Altfel onorabilă întreprindere, măcar judecând după numele participanților, Gala poeziei române contemporane (runda a treia, desfășurată la București pe 15 iunie), eveniment „itinerant” organizat de Uniunea Scriitorilor din România, nu s-a bucurat de audiența scontată. Dl. Chifu suferă din cauza asta și dă vina pe „evoluția societății”.

Mai afirmă domnia sa că „sunt apreciate spectacolele cu miză simplă”. Afirmația mi se pare discutabilă. Acum lumea e în vacanță, e un pic de lâncezeală, deși scriitoare harnice, cum este Svetlana Cârstean spre exemplu, organizează evenimente foarte vii și atașante. La toamnă însă lucrurile se vor schimba. De aceea îi arunc de pe acum o provocare dlui Chifu, spre binele sănătății sprituale a domniei sale: veniți într-o duminică seara, în Tramvaiul 26, la Institutul Blecher (știți, clubul de lectură pe care se încăpățânează să-l țină de aproape zece ani un scriitor pe care-l repudiați, Claudiu Komartin este numele lui), în locul ăla unde poeți foarte buni își citesc textele și fac un spectacol a cărui miză este însăși poezia. S-ar putea să fiți surprins atât de mulțimea de participanți, cât și de calitatea lecturilor.

Și, nota bene, ca să nu fac un pomelnic, vă dau trei nume de poeți care de regulă fac o audiență extraordinară: Radu Nițescu, T.S. Khasis și Andrei Dosa. Mai sunt mulți alții, dar aceștia mi-au venit în minte acum. Veniți, domnule Chifu! Vă garantez că o să fiți tratat bine și că n-o să vă înjure nimeni, așa cum poate vă gândiți că s-ar putea întâmpla într-un mediu care nu vă este familiar. Ieșiți din lumea unde, cum spuneți, „ne încăpățânăm noi să rămânem cu versurile noastre”! S-ar putea să descoperiți că poeții ăștia n-au numai freze și mingi în cap, ci și altceva, adică poezie adevărată. Vă așteptăm cu drag și cu o bere rece. Keep in touch!

Foto credit: https://adevarul.ro/cultura/arte/scandal-30-scriitori-contesta-acordarea-premiului-national-poezie-gabriel-chifu-cer-demisia-juriului-condus-nicolae-manolescu-1_54be9332448e03c0fdc9dc88/index.html

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.